Christine Lagarde, fosta șefă a FMI, noua președintă a Băncii Centrale Europene

Cei mai puternici oameni din Europa au desemnat-o pe Christine Lagarde drept noul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) informează Ziarul Bursa.
Ea s-a declarat onorată de această nominalizare.
„Având în vedere cele de mai sus și în consultare cu membrii Comisiei de etică a Consiliului Administrativ, am decis să mă retrag provizoriu din funcția mea de director general al FMI în timpul perioadei de nominalizare”, a scris ea pe twitter.
Lagarde, în vârstă de 63 de ani, este actualmente Președintele și Director al Managerial al Fondului Monetar Internațional, acolo unde a ajuns în 2011.
În timpul crizei grecești din 2012, Lagarde a făcut câteva comentarii care au inflamat opinia publică din această țară. Ea a spus că grecii „s-au simțit bine, dar acum e vremea retribuției”. Ea a mai acuzat faptul că sunt prea puțini greci care-și plătesc taxele, dar i s-a atras atenția că ea însăși beneficia de un salariu anual de 468.000 de dolari care este scutit de impozite.
Lagarde este divorțată și are doi copii, iar actualmente trăiește în concubinaj cu omul de afaceri Xavier Giocanti. Lagarde a fost printre invitații prezenți la nunta exclusivistă a lui George Soroș, din septembrie 2013.
În 2016, Lagarde a fost găsită vinovată de către judecătorii francezi pentru neglijență în serviciu, pentru plata unor sume din bani publici către magnatul Tapie, dar în mod ciudat, nu a primit o sentință cu închisoarea și nici măcar o amendă din partea Curții. În ciuda scandalului, ea și-a păstrat funcția la FMI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

Nicușor Dan NU a absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce răspunde prestigioasa instituție
Recomandările noastre

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear
Secțiuni: Externe
Persoane: Christine Lagarde
Locații: Franţa
Organizații: Banca Centrală Europeană FMI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)