Cine este Mike Pence, viitorul vicepreședinte al SUA. A promulgat una dintre cele mai dure legi cu privire la avort din SUA și este un adversar declarat al homosexualilor

Donald Trump este noul președintel al SUA, câștigând oarecum surprinzător alegerile în fața candidatului democrat Hilary Clinton.
Trump va face echipă cu Mike Pence, care va ocupa funcția de vicepreședinte al SUA. Pence are 57 de ani și este guvernator al statului Indiana. Provine dintr-o familie de catolici irlandezi cu 6 copii. Este căsătorit cu Karen și are 3 copii.
Mike Pence se declară "creștin, conservator, republican - în această ordine". În Indiana, a promovat câteva legi cu mare impact.
Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și se pronunță împotriva avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex.
Guvernatorul a provocat un val de proteste după ce a promulgat, în martie 2015, Legea restaurării libertății religioase (Religious Freedom Restoration Act). Aceasta i-ar fi dat posibilitatea unei persoane să refuze a îndeplini un serviciu sau o prestație, dacă acestea sunt împotriva credinței individului. Termenul de "persoană" a fost definit astfel încât să includă și instituții religioase, afaceri sau asociații. În urma unor importante presiuni la nivel național, Pence a fost nevoit să semneze un amendament care precizează că întreprinderile nu pot discrimina persoane de orientare homosexuală.
Pence a promulgat în martie una dintre cele mai dure legi cu privire la avort din țară. Indiana este al doilea stat american - după North Dakota - care le interzice femeilor să solicite un avort în cazul în care riscă să nască un copil cu dizabilități. De asemenea, Indiana devine primul stat din SUA care cere ca rămășițele fătului să fie îngropate sau incinerate.
Mandatul noului președinte va începe în luna ianuarie 2017.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)