Contra-revoluția din SUA: După Restrângerea Avorturilor, urmează Interzicerea Căsătoriilor Gay?

Ironia face ca, în timpul celei mai de stânga administrații din istoria SUA, să apară o incredibilă reacție conservatoare de contracarare a valului ultraprogresist.
A fost nevoie de 49 de ani pentru ca sentința din faimosul dosar Roe vs. Wade să fie casată de Curtea Supremă din Statele Unite, care a stabilit că Avortul NU este un drept constituțional.
S-ar putea ca de acum încolo să fie nevoie de mult mai puțin timp pentru ca și alte bombe juridice să cadă în tabăra Stângii. Nu peste decenii, nu peste ani, ci n câteva luni sau săptămâni.
Principiile enunțate în sentința Curții Supreme a SUA din 24 iunie 2022 deschid calea spre răsturnări spectaculoase în noi dosare „mitice” ale Progresismului.
Unul dintre cei șase judecători care au înclinat balanța de partea restrângerii dreptului la avort este Clarence Thomas.
În observațiile sale pe marginea sentinței,el a îndemnat Curtea ca, pe baza acelorași principii, să reexamineze un alt caz faimos: Obergefell vs. Hodges.
Este vorba de dosarul în baza căruia s-au legalizat căsătoriilor între persoane de același sex la nivel federal în SUA, în iunie 2015, îm timpul mandatului președintelui Barack Obama și vicepreședintelui Joe Biden.
Clarence Thomas a apreciat că, întocmai ca în cazul avortului, nici căsătoriile homosexuale nu sunt expres menționate ca un drept în Constituția SUA și prin urmare reglementarea lor este de competența fiecărui stat component.
În argumentația sa, Thomas a scris:
„Ideea că o dispoziție constituțională, care nu garantează decât o «procedură juridică» înainte ca o persoană să fie privată de viață, libertate sau proprietate, ar putea defini substanța acestor drepturi depășește cu mult imaginația oricărui utilizator normal al vocabularului... Deci rezoluția în acest caz este simplă. De vreme ce clauza procedurii juridice normale nu garantează nici un drept fundamental, ea nu garantează nici dreptul la avort.”
Judecătorul Thomas a afirmat că această argumentație se extinde firesc și asupra altor „precedente de fond în materie de procedură regulată”.
Mai departe, el a conchis:
„Pe viitor, ar trebui să reconsiderăm toate precedentele de fond ale acestei Curți în materie de procedură regulată, inclusiv Griswold, Lawrence și Obergefell. Dat fiind că orice decizie de fond referitoare la procedura regulată este «evident eronată»... avem datoria de a «corecta eroarea» făcută în aceste precedente.”
Dacă sentința în cazul Obergefell vs Hodges va fi casată pe baza principiilor juridice care au dus la casarea sentinței în cazul Row vs. Wade, așa cum a cerut judecătorul Clarence Thomas, atunciși căsătoriile homosexuale vor înceta să mai constituie un „drept federal” și vor fi reglementate de fiecare stat american în parte.
Potrivit National Conference State Legislatures și Stateline, 35 din cele 50 de state americane au chiar în acest moment prevederi legale împotriva căsătoriilor de același sex fie în constituțiile lor, fie în legislația lor, fie în ambele.
Astfel, în cazul în care Curtea Supremă de Justiție a SUA ar casa decizia din cazul Obergefell, mariajele gay ar fi interzise în 70% din statele americane.
Aceasta ar deschide un drum larg ca un bulevard pe care să meargă și restul de state.
Nu mai vorbim de efectul pe care o asemenea decizie l-ar avea asupra întregului Occident.
Se pare că brutalitatea procesului de globalizare și infectarea galopantă a societăților occidentale cu viruși marxiști are efectul contrar: a trezit din somn forțele sănătoase ale societății care au trecut la reacțiune.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Barack Obama Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Avort Legalizarea căsătoriilor homosexuale
Organizații: Curtea Supremă de Justiție din SUA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)