Cum a încercat „statul profund” să blocheze întâlnirea dintre Donald Trump și Viktor Orban
Oficialii de la Casa Albă și cei ai Departamentului de Stat au încercat să-l împiedice pe președintele Trump să se întâlnească la Washington cu premierul ungar, Viktor Orban, de teamă că „se vor suda mai puternic și se vor înțelege foarte bine”. Informația a fost dezvăluită de Washington Post, cotidian care nu-l are în grații pe liderul de la Casa Albă și care încearcă să arate cât de „nocivă” a fost întrevederea dintre cei doi lideri.
Conform sursei citate, oficialii de la Casa Albă și Departamentul de Stat au încercat să blocheze vizita lui Orban încă de la începutul președinției lui Trump.
„Practic, toată lumea a fost de acord - nu va exista o întâlnire cu Orban”, a declarat un fost oficial al Casei Albe implicat în discuțiile interne. „Am fost împotriva unei astfel de vizite pentru că știam că există șanse mari ca Trump și Orban să se înțeleagă foarte bine”, a explicat oficialul american.
Strădaniile celor de la Casa Albă și de la Departamentul de Stat de a păstra distanța dintre Trump și Orban au început să se estompeze la începutul acestui an, odată cu plecările unor înalților funcționari și venirea altor persoane în anturajul președintelui. Unul dintre cei care au avut un rol-cheie în dejucarea planurilor anti Orban a fost Mick Mulvaney, ajuns șeful personalului de la Casa Albă în ianuarie 2019, cunoscut pentru simpatiile față de politicile premierului ugar Orban, un adversar al instituțiilor europene.
Implicarea lui Mulvaney în aprobarea vizitei lui Viktor Orban a fost doar unul dintre cazurile în care acesta i-a redus la tăcere pe oficialii din departamentul de Securitate Națională. În același timp, Mulvaney a facilitat și un aranjament prin care Trump a îndrumat alți diplomați, inclusiv pe ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, să colaboreze cu Rudolph Giuliani în ancheta sa din Ucraina.
Sursele citate de WP lansează acum, după vizita pe care au încercat să o saboteze, o teorie halucinantă: aceea că atitudinea antagonistă a lui Trump față de Ucraina, țară asupra căreia ar fi făcut presiuni pentru a-l investiga pe Joe Biden și pe fiul acestuia, ar fi fost alimentată, parțial, de întrevederile pe care Trump le-a avut cu Vladimir Putin. Dar și cu Viktor Orban. În sprijinul acestei teorii este adus ca argument faptul că Orban acuză Ucraina de persecutarea minorității maghiare care trăiește în regiunea de frontieră a Transcarpatiei, în urma controversatei Legi a Educației din 2017.
Articolul celor de la Washington Post vine să confirme că în instituțiile americane așa numitul „deep state” e încă pe cai mari.
Președintele Donald Trump și premierul Viktor Orban s-au întâlnit, pe 13 mai, la Washington, întrevederea fiind considerată o victorie a diplomației maghiare. Înaintea vizitei, membri ai Congresului, atât republicani cât și democrați, i-au trimis o scrisoare președintelui SUA în care se declarau ”îngrijorați” de ceea ce ei numeau „traiectoria democratică în declin din Ungaria”și solicitau ca Orban să fie nu primit la Casa Albă. Un alt argument folosit de oficialii americani împotriva vizitei lui Orban în SUA a fost cel legat de apropierea din ce în ce mai mare a Ungariei, stat membru NATO, de Rusia.
Pe același subiect

După Norvegia și Germania, Franța anunță și ea primele decese post vaccinare: NOUĂ OAMENI AU MURIT după vaccinul Pfizer-BioNTech. Peste 130 de efecte secundare, dintre care 31 de cazuri grave

Comisia Europeană susține că vaccinarea rămâne VOLUNTARĂ și NU vor fi limitări de drepturi pentru cei care o refuză

SUA: Femeia care a suferit convulsii după vaccinul Pfizer, testată pentru leziuni neurologice permanente. VIDEO devenit viral postat de fiul acesteia. FACEBOOK i-a șters filmarea

Biden L-a ras pe Dumnezeu din identitatea națiunii americane și de pe site-ul Casei Albe și revocă toate decretele conservatoare ale lui Trump. A început cu LGBT, revenirea în OMS și Tratatul de la Paris, blocarea Zidului și eliminarea Comisiei 1776

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
Recomandările noastre

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă "CARPAȚII”. ActiveArt 10

INTERVIU Dr. Virgiliu Gheorghe: „Un sistem imunitar puternic este cea mai bună soluție pentru a face față virusului. Să nu fim pesimiști!” „Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de COVID-19.” (III)
Persoane: Donald Trump Viktor Orban
Locații: SUA
Subiecte: Consilieri Donald Trump Statul profund
Organizații: Casa Alba Departamentul de Stat al SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)