Geopolitical Futures, organizația fondată de George Friedman, susține că PATRU BAZE din România sunt în primele 10 favorite să preia armele nucleare și avioanele de la Incirlik, în cazul în care americanii vor părăsi Turcia

Geopolitical Futures, agenția de analiză fondată de americanul George Friedman - cel care a pus bazele Stratfor -, a scris în ultimul său newsletter despre șansele ca SUA să-și mute echipamentele și personalul de la baza turcească Incirlik (FOTO), în cazul în care cele două țări nu vor mai găsi o cale de colaborare.
În recenta dispută începută pe baza achizițiilor de către Turcia a sistemelor de rachete rusești S-400, Turcia are o pârghie importantă asupra SUA, notează sursa citată: este vorba de baza militară Incirlik.
Aflată în uzul SUA din 1954, neîntrerupt, baza de la Incirlik găzduiește 550 de soldați și personal auxiliar, 12 avioane A-10 Thunderbolt, cantități impresionante de combustibil, absolut necesare pentru operațiunile militare americane din Orient, dar și aproximativ 50 de bombe thermonucleare.
În disputa privind achiziția de arme, turcii au amenințat cu restricționarea accesului american la Incirlik, în timp ce aceștia au replicat prin evocarea posibilității mutării acestei baze, cu totul, în altă parte.
Între cele 30 de opțiuni prezentate de Geopolitical Futures, între primele 10 apar și patru baze românești. Este vorba, în ordine, de: Baza aeriană 71 de la Câmpia Turzii, Baza aeriană 86 Borcea, Aeroportul Henri Coandă și Baza aeriană 95 de la Bacău.
În 2016, siteul EurActiv, apropiat de Uniunea Europeană, afirma că americanii au început deja mutarea arsenalului nuclear din Turcia în România, dar la Deveselu. Atunci, MAE român a negat această informație. Ulterior și un site din Israel a susținut afirmațiile celor de la EurActiv.
În 2016, siteul EurActiv, apropiat de Uniunea Europeană, afirma că americanii au început deja mutarea arsenalului nuclear din Turcia în România, dar la Deveselu. Atunci, MAE român a negat această informație. Ulterior și un site din Israel a susținut afirmațiile celor de la EurActiv.

Pe același subiect

Se învârte roata în Războiul din Ucraina: Cad măștile propagandei

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

Jurnalistul medical care a recomandat acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței

O ARMATĂ de 5000 de militari păzește elitele globaliste ale lui Klaus Schwab, care resetează lumea la Davos. Zelenski i-a luat locul lui Putin: EL deschide reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial

2000 MULES. Au crezut că nu vom afla niciodată. S-au înșelat! CUM A FOST FURAT TRUMP. Documentarul interzis de BIG TECH acum în limba română la ActiveNews. VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)