Germania și Franța reiterează dorința creării unei armate europene

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron și-au reafirmat marți voința pentru crearea unei „armate europene”, în pofida opoziției frontale a președintelui american Donald Trump față de această idee, informează AFP, citată de Agerpres..
Noul tratat de cooperare franco-german semnat marți la Aachen (în Germania), care prevede o apropiere dintre cele două țări în sectorul apărării, se vrea a fi o „contribuție la crearea unei armate europene”, a afirmat cancelarul german.
Merkel a evocat în special dezvoltarea unei „culturi militare și a unei industrii de armament comune” care figurează în noul tratat, în completarea celui semnat în 1963 la Palatul Elysee.
La rândul său, șeful statului francez a spus că proiectul trebuie dezbătut în cadrul unei discuții asupra Europei cu cetățenii ambelor țări.
„Există puteri autoritare care apar peste tot. Să construim deci o adevărată armată europeană pentru a ne proteja și a avea o adevărată politică externă!”, a pledat el.
Președintele francez și cancelarul german și-au exprimat deja în toamna trecută sprijinul lor ferm în favoarea creării unei arme europene, atrăgându-și mânia președintelui american Donald Trump. Acesta a calificat proiectul drept „extrem de insultător” și a criticat declarațiile făcute de Emmanuel Macron, potrivit căruia această armată ar trebui să aibă ca obiectiv apărarea Europei împotriva unor țări ca Rusia și China, dar și SUA.
Noul tratat franco-german prevede o clauză de solidaritate bilaterală între cele două țări în caz de agresiune asupra uneia sau alteia, în completarea celei deja existente în cadrul NATO.
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a salutat semnarea acestui tratat într-un comunicat, în care a apreciat că 'de zeci de ani cooperarea franco-germană a fost esențială pentru securitatea și stabilitatea în Europa'.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Donald Trump Emmanuel Macron
Locații: Franţa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)