Uneori par absentă, total ruptă de lumea în care trăiesc. Mă refugiez în vise și-mi găsesc bucurii în lucrurile mărunte din lume. Bucuria de a trăi înseamnă, pentru mine, și mirosul florilor de tei. Respiraţia. Zâmbetul unui om și cerul, de care mă agăţ cu privirea, pentru că sufletul meu a învăţat să vadă dincolo de el. Nu-mi plac lucrurile scumpe sau mâncarea sofisticată și nu alerg după confort. Ȋmi place să rămân un simplu pieton prin viaţă, să merg printre oameni, să ating lumea cu pasul și să-mi întiparesc în inimă fiecare trăire din juru-mi. 

Viaţa e compusă din trăiri, ea nu înseamnă să ai sau să faci, înseamnă să fii.   Cele mai importante averi pe care le-am strâns pe pământ sunt în inima mea. Sunt pregătită oricând să trăiesc doar cu ele. Având nu doar credinţă, ci mai ales încredere în Dumnezeu. 

Ȋn urmă cu 6 ani și jumătate, Vincent Lambert, un tânăr de 32 de ani din Franţa, a fost victima unui accident de circulaţie, în urma căruia a rămas tetraplegic. Prizonier în propriul corp, incapabil să se miște, cu probleme de deglutiţie care împiedică hrănirea normală. De 6 ani și jumătate, Vincent este dependent de dragostea și de îngrijirea celor din jur. Trăiește. Respiră singur, deschide ochii și poate urmări cu privirea ceea ce se întâmplă în jurul lui. Viaţa. 

Este hrănit cu ajutorul unei sonde enterale, ceea ce-i oferă un grad de autonomie. Poate fi scos la plimbare, într-un scaun cu rotile, și poate părăsi spitalul. Vincent Lambert este doar unul dintre sutele de mii de oameni tetraplegici ce există în întreaga lume. Asemeni lor sunt alte sute de mii, care suferă de tetrapareză spastică sau de scleroză multiplă. Oameni care trăiesc, dependenţi de afecţinea celor din jur.

Ȋntr-o zi, un medic a decis că Vincent Lambert este un caz pierdut. Şi a numit ajutorul pe care el îl primea de la semeni - „obstinaţie nerezonabilă”. Adică, prea multă încăpăţănare. Așa că a decis să-i întrerupă alimentaţia, fără a-i înștiinţa pe părinţii pacientului. 

Vincent a supravieţuit acestei tentative de omor timp de 31 de zile. S-a agăţat de viaţă, numai Dumnezeu știe cu ce puteri și cu cât efort. „Nimeni nu știe ce este această forță de viață. Poate este, inconștient, faptul că este tată și dorința sa de a-și cunoaște fiica? Poate este altceva”, au mărturisit părinţii lui Vincent judecătorilor de la Curtea Europenă a Drepturilor Omului.

Dacă Vincent nu și-ar fi dorit să trăiască, era de ajuns să renunţe la luptă. O luptă inumană, mai ales pentru un pacient aflat în starea lui. Dacă el și-ar dori să nu mai trăiască, ar putea să abandoneze oricând. Sâ nu mai deschidă ochii. Să nu mai facă efortul de a respira. Să nu se mai agaţe cu privirea de cei din jur. 

Şi, deși au recunoscut că Vincent Lambert este un OM VIU, 7 judecători de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au decis că oprirea hrănirii lui, deci condamnarea lui la moarte prin înfometare, nu reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat undă verde pentru uciderea lui Vincent Lambert, dar și a celorlate sute de mii de persoane care se află în situaţia lui.

Je suis Vincent. Sunt asemeni lui, pentru că, de multe ori, mă trezesc fericită că pot respira. Je suis Vincent. Pentru că nu uit să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru care zi pe care mi-o îngăduie pe pământ, cu toate bucuriile și necazurile ei. Je suis Vincent, pentru că viaţa se trăiește mai ales cu sufletul, și fiecare dintre noi se bucură de ea, așa cum știe și cum poate. 

Je suis Vincent. Pentru că nu pot fi nici criminal, nici martor, complice la crimă.