Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, laureat al premiului NOBEL pentru Medicină, avertizează: Se intră în dictatura vaccinurilor! Cu această vaccinare riscăm să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma
Luc Montagnier, profesorul care a descoperit virusul HIV, laureat al premiului Nobel pentru Medicină în 2008, a declanșat un scandal în Franța, după ce s-a poziționat, prin declarațiile sale, în tabăra celor care se opun vaccinării obligatorii. Renumitul savant francez consideră că vaccinurile sunt responsabile pentru moartea subită a copiilor și se declară un opozant al politicii guvernamentale de vaccinare, în Franța.
Pe 7 noiembrie, Luc Montagnier a susținut, la Paris, o conferință-dezbatere rezervată jurnaliștilor din presa din domeniul sănătății, în care a vorbit despre obligativitatea imunizării, cu noi vaccinuri, impusă anul acesta de guvernul francez. Alături de el s-a aflat și profesorul Henri Joyeux. Afirmațiile celor doi profesori privind pericolele vaccinării au declanșat însă o furtună mediatică în Franța.
„Aș dori să avertizez cu privire la riscurile privind moartea subită a nou-născuților. Din păcate, există observații, fapte științifice, lucruri observate de părinți asupra faptului că această moarte subită apare după o vaccinare”, a declarat el în conferința de presă de la Paris.
„Nu sunt împotriva vaccinurilor. Dar mă opun acestei extinderi cu vaccinuri care conțin aluminiu”, a spus profesorul Montagnier, conform publicației La Croix.
„Am o evidență foarte detaliată a legăturilor dintre vaccinare și moartea subită a nou-născuților”, a afirmat el. Unii copii mor la 24 de ore după ce au fost vaccinați. Mai avem dreptul de a pune la îndoială această legătură temporală?”, a continuat profesorul Montagnier.
Profesorul francez a precizat că nu crede că vaccinurile produc autismul, „dar cred că vaccinurile pot declanșa autismul pe un teren favorabil autismului. Este ca răspândirea scânteilor pe un teren arid, declanșându-se incendii.Acest „teren favorabil autismului” este cel slăbit de alte boli și alți factori, la care adăugarea vaccinului devine factor declanșator.”
„Riscăm cu vaccinurile să otrăvim puțin câte puțin toată populația care ne va urma, copiii, bebelușii", a avertizat Luc Montagnier, care consideră că se intră „într-un fel de dictatură a vaccinurilor”. În opinia sa, imunizarea cu 10 vaccinuri sau mai multe este exagerată. „Schemele de vaccinare oficiale sunt abuzive și medicii pediatrii ar trebui să nu facă vaccinurile doar pentru că funcționari nepricepuți/corupți le recomandă”, afirmă el.
Profesorul Henri Joyeux a spus, la rândul său, că adjuvantul de aluminiu prezent în vaccinuri, rămâne, jumătate „la locul injectării”, pentru a crea un răspuns imun, în timp ce „cealaltă jumătate se duce în organism [...] la nivelul osului, fie în rinichi, fie în creier”. „Și știm asta pentru că au existat studii foarte importante ale lucrătorilor din fabricile de bauxită din Maurienne, din Franța”.
Reamintim că, potrivit proiectului lui Emmanuel Macron, guvernul francez a decis să introducă, din ianuarie 2018, 11 vaccinuri obligatorii.
Laureatul premiului Nobel, profesorul Luc Montagnier, care a descoperit virusul imunodeficienței umane, este absolvent al Facultății de Medicină și al Facultății de Științe Biologice ale Universității din Paris.
În cadrul noului Departament de Virusologie de la Institutul Pasteur, profesorul Luc Montagnier a fondat Unitatea de Cercetare Virală Oncologică, unde și-a dedicat activitatea studiului virusurilor cancerigene, în special retrovirusurilor oncogene, aspectelor biochimice ale interferonului și transformărilor maligne, inclusive la schimburile membranare în relație cu creșterea pe mediul de agar, o nouă proprietate a celulelor maligne din culturi, la descoperirea cărora a contribuit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Naționaliștii au ieșit: Ne vrem țara înapoi! Premierul globalist trebuie să plece! - Imaginile Zilei
Dronă navală ucraineană, ascunsă în peșterile Greciei. Era pregătită să atace flota petrolieră a Rusiei. Reacția dură a Atenei
Presa globalistă a descoperit că tinerele atrăgătoare sunt noua față a ”extremei drepte”. Credeți că fetele din AUR sunt mai frumoase decât cele din USR?
Recomandările noastre
TOȚI PENTRU CORUPȚIE. Șobolanii ONG-IȘTI SOROȘIȘTI au ieșit din canalele rețelelor subterane împotriva legii AUR-PSD de transparentizare a fondurilor ascunse până acum. Transparență dar nu pentru căței
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Secțiuni: Externe
Locații: Franţa
Subiecte: Aluminiu în vaccinuri Legea vaccinării obligatorii Vaccinuri periculoase Vaccinurile cauzează autism
Organizații: Premiul Nobel
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)