Oficial european despre invazia refugiaților: TREI MILIOANE de imigranți așteaptă să intre din Turcia în Grecia

Criza refugiaților este departe de a se fi încheiat. Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru Migrație și Afaceri Interne, a avertizat că aproximativ 3 milioane de refugiați așteaptă să treacă granița, din Turcia în Grecia, în speranța că vor ajunge în Europa de Vest, scrie Greek Reporter.
Declarația oficialului european a fost făcută la Atena și vine la câteva zile după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan și alți oficiali turci au lansat un șir de amenințări la adresa Europei prin care declarau că pactul Bruxelles-Ankara privind refugiații nu se va mai aplica.
Turcia și-a făcut deja un obicei din a șantaja Uniunea Europeană cu suspendarea acordului încheiat în martie 2016 prin care s-a angajat, în schimbul asistenței economice și a scutirii de vize pentru cetățenii turci, să primească refugiați care au reușit să ajungă din Turcia în Grecia.
Aceste amenințări s-au multiplicat după ce autorități regionale din Germania și Olanda au interzis desfășurarea pe teritoriile lor a unor mitinguri la care urmau să participe miniștri turci aflați în campanie electorală în perspectiva referendumului din aprilie privind reforma constituțională care i-ar oferi președintelui turc Recep Tayyip Erdogan prerogative sporite.
Comisarul euroepean Avramopoulos spune că pactul încheiat anul trecut între Turcia și UE a reușit să diminueze fluxul de imigranți spre Europa și, de asemenea, a dus la scăderea numărului morților celor care încearcă să ajungă, pe mare, în Europa.
Oficialul european amenința la începutul acestei săptămâni că UE are „uneltele, mijloacele și puterea” de a forța statele membre să se conformeze și să accepte refugiați.
Comentariile acestuia reprezintă cea mai recentă dintr-o serie de amenințări făcute de oficiali UE la adresa țărilor membre care refuză să accepte refugiați sau care contestă cotele Uniunii de redistribuire a refugiaților.
„Comisia ar putea începe proceduri de încălcare a legii” împotriva națiunilor care se opun cerințelor UE, a declarat la începutul lunii februarie vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care speră că presiunea Bruxelles-ului va forța statele membre să se conformeze.
Ungaria a dat în judecată blocul european în decembrie 2015, susținând că acele cote obligatorii privind redistribuirea refugiaților vor afecta securitatea internă a țării. Cotele de distribuire a refugiaților se alocă toturor membrilor UE, în funcție de numărul locuitorilor fiecărei țări. Ungaria a votat împotriva măsurii în Parlamentul European, împreună cu alte câteva țări est-europene.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Inteligența Artificială poate transforma routerele Wi-Fi în „camere” care pot vedea oamenii chiar și prin pereți - VIDEO
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Recep Tayyip Erdogan
Subiecte: cote refugiați Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)