Proteste la Varșovia împotriva reformelor din sistemul judiciar

Câteva mii de persoane - 4.500, potrivit poliției - au manifestat duminică în fața parlamentului polonez pentru a denunța reformele controversate din sistemul judiciar impuse de conservatorii aflați la putere, transmit AFP și Reuters.
„Jos Kaczor, dictator!”, au scandat manifestanții. Kaczor, care în poloneză înseamnă "rățoi", este porecla dată lui Jaroslaw Kaczynski, șeful partidului de guvernământ, din cauza asemănării fonetice cu numele său de familie.
Liderii principalelor două partide de opoziție, Platforma civică (PO, de centru) și Nowoczesna (liberal), Grzegorz Schetyna și Ryszard Petru, au pronunțat discursuri ferme, angajându-se să colaboreze îndeaproape pentru a se opune politicii partidului Dreptate și Justiție (PiS), condus de Kaczynski.
Cele două camere ale parlamentului polonez au aprobat în această săptămână două proiecte de lege care, în ochii opoziției, reprezintă un pas către preluarea controlului sistemului judiciar de către majoritatea conservatoare și slăbirea separării puterilor în stat.
Prima lege se referă la statutul Consiliului Național al Magistraturii și stipulează că parlamentul, unde PiS deține majoritatea, va alege membrii acestui organism. A doua lege modifică regimul tribunalelor de drept comun, unde președinții sunt numiți de Ministerul Justiției. Ambele texte nu mai au nevoie decât de semnătura președintelui pentru a intra în vigoare. Aprobarea șefului statului, Andrzej Duda, un apropiat al PiS, majoritar în cele două camere, este considerată foarte probabilă.
Încercând să justifice cele două legi, ministrul justiției, Zbigniew Ziobro, a acuzat Consiliul Național al Magistraturii că este „o corporație care, ea singură, decide tot și că magistrații sunt „o castă” ale cărei rădăcini se află în perioada comunistă și că servesc interesele anumitor grupuri politice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Jaroslaw Kaczynski
Locații: Polonia
Organizații: Partidul Dreptate și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)