Raport la doi ani după tragedia din Londra, ca la Colectiv: pompierii sunt vinovați!

Raportul anchetei privind incendiul care a ucis 72 de persoane într-un bloc turn din Londra arată că procedura de intervenție a pompierilor a fost greșită. Pompierii au ordonat prea târziu evacuarea clădirii
Erori grave ale pompierilor din Londra la intervenția la incendiul din Grenfell Tower, din iunie 2017, au împiedicat probabil salvarea unora din cele 71 de persoane care și-au pierdut viața, a stabilit o anchetă publică ale cărei rezultate sunt prezentate de Reuters.
Dezastrul - cel mai mare într-un imobil rezidențial din Regatul Unit de după al doilea război mondial - a revoltat opinia publică și a determinat anchetarea publică a modului în care blocul-turn s-a transformat într-o capcană mortală.
Anchetatorii conduși de judecătorul pensionar Martin Moore-Bick a examinat într-o primă fază, până la detalii criminalistice, succesiunea de evenimente din noaptea de 14 iunie 2017, inclusiv reacția pompierilor la incendiul din clădirea cu 23 de etaje.
Fostul magistrat elogiază în raport „curajul extraordinar și devotamentul altruist față de datorie” al pompierilor; unii dintre aceștia au urcat mult în bloc încercând să ajute locatarii să iasă. El critică însă mai multe carențe instituționale ale comandanților pompierilor, arătând că instruirea și pregătirile pentru un incident de tipul celui de la Grenfell au fost necorespunzătoare, iar în noaptea incendiului s-au comis greșeli grave.
Mai exact, Moore-Bick afirmă că șefii care au comandat operațiunea au prelungit prea mult strategia de a le cere locatarilor, telefonic, să rămână în apartamente și că, dacă recomandarea ar fi fost schimbată cu cel puțin o oră mai devreme, numărul morților ar fi fost mai mic.
„Conceptul 'rămâneți pe loc' a devenit un 'articol de credință' atât de puternic în cadrul LFB (London Fire Brigade, brigada de pompieri din Londra - n. red.), încât renunțarea la el era practic de neconceput”, consemnează raportul.
Faza a doua a anchetei, care încă nu s-a încheiat, vizează alte probleme majore, cum ar fi proiectarea, întreținerea și modernizarea clădirii, respectarea reglementărilor privind construcțiile și calitatea acestor reglementări.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)