Royal Air Force NU mai înrolează Bărbați ALBI ca să îndeplinească COTELE de Femei și de Minorități

Marea Britanie, deși condusă de un guvern pretins conservator, este una dintre țările cele mai „progresiste” din Occident, iar demiterea lui Boris Johnson nu pare să schimbe lucrurile.
La sfârșitul anului trecut, Ministerul Apărării al Majestății Sale anunța că vrea să dubleze procentajul de femei înrolate în toate forțele armate, fie ele terestre, aeriene sau navale.
Dar acesta nu este singurul obiectiv de „diversitate” din armată, fiecare comandament stabilindu-și propriile ținte.
În tentativa de a atinge un astfel de obiectiv, Royal Air Force nu mai angajează bărbați albi.
Totuși, potrivit unei relatări a Sky News, mai multe voci importante din armată au criticat acest elan progresist, deoarece ar aduce prejudicii capacității operaționale a Marii Britanii, într-un moment în care Rusia și China amenință tot mai mult ordinea occidentală.
Mai mult, Marea Britanie este, după Statele Unite, țara cea mai implicată în sprijinirea militară a regimului de la Kiev în fața Rusiei.
O sursă RAF din tabăra care se opune acestor măsuri progresiste a declarat pentru Sky:
„Suntem cu toții favorabili diversității și dorim să vedem o mai bună reprezentare în toate serviciile, dar... nivelurile de ambiție pentru obiectivele etnice... sunt absolut nebunești.”
Ea a adăugat că „nu există o bază științifică sau culturală” pentru aceste obiective speciale”.
Conducerea RAF este hotărâtă să„treacă și peste necesitățile operaționale ale forțelor aeriene pentru a atinge obiectivele de diversitate”, a declarat o altă sursă citată de Sky.
Șeful Statului Major al forțelor armate britanice, amiralul Tony Radakin, insista recent că nevoia de diversitate nu este ceva „wokefullness” („progresist”), ci o încercare de a combate „nenorocirea” („woefulness”) unei armate care este „prea albă”.
„Nenorocirea că sunt prea puține femei. Nenorocirea de a nu reflecta diversitatea etnică, religioasă și cognitivă a țării.”
Pe de altă parte, liderul Brexit Nigel Farage a criticat cu asprime progresismul forțelor aeriene. El a scris pe Twitter:
„RAF pare să fie preocupată mai mult de cotele de diversitate decât de apărarea țării. Trebuie să schimbăm această situație aberantă.”
Nu doar aviația militară este victima progresismului, ci și cea civilă. Reprezentanții mai multor companii aeriene au tras semnalul de alarmă că angajările – inclusiv în rândul piloților și al personalulu navigant – țin seama în primul rând de criteriul diversității, nu de cel al competenței.
Când un pilot este angajat pentru culoarea pielii, nu pentru abilitățile sale de a pilota avionul și a-și duce pasagerii în siguranță la destinație, marile catastrofe sunt doar o chestiune de timp.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Boris Johnson
Locații: Marea Britanie
Organizații: Forțele Aeriene Regale Britanice RAF
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)