SUA nu au nici un gând să plece din Siria – Se luptă cu Fantoma ISIS
Washingtonul a început construirea unei noi baze militare în provincia Raqqa din nordul Siriei, sub pretextul combaterii Califatului Islamic.
Informația a fost furnizată de Arab News, care citează surse din interiorul Forțelor Democratice Siriene, conduse de kurzi și sprijinite de Statele Unite.
Numărul militarilor pe care Statele Unite continuă să îi păstreze în Siria este de cel puțin 900, cu care controlează o treime din țară, inclusiv zone cu câmpuri petrolifere.
Prezența trupelor americane în Siria este motivată de combaterea teroriștilor islamiști ISIS.
În realitate, ISIS nu mai ocupă teritorii în Siria, iar marea majoritate a focarelor islamiste au fost curățate de ruși și de forțele guvernamentale ale Damascului.
Adevăratul inamic al Washingtonului este regimul de la Damasc, pe care americanii încearcă să îl răstoarne încă din 2011.
Atunci, cu sprijinul rușilor, Bashar al-Assad a fost unul dintre puținii lideri politici care au rezistat valului de revoluții islamice colorate, aprinse și sprijinite de Statele Unite, și numite ironic „Primăvara arabă”.
Or, Washingtonul nu îi poate ierta acest lucru lui Assad. Regimul său este în continuare țintit de o sumedenie de sancțiuni americane, care, între altele, au blocat inclusiv ajutoarele umanitare după seismul devastator din februarie 2023.
Jake Sullivan, unul dintre artizanii Primăverii Arabe, cel care într-un e-mail din 2012 către Hillary Clinton recunoștea că islamiștii din Siria sunt aliații Washingtonului, este acum consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden.
Guvernul de la Damasc a informat în repetate rânduri Statele Unite că prezența americană în Siria nu este dorită. Prin urmare, din punct de vedere juridic și politic ea este o INVAZIE.
Washingtonul și-a continuat însă nestingherit ocupația în Siria.
În luna martie, Congresul american a respins o rezoluție de retragere din această țară.
Matt Gaetz speaks his mind on Syria:
— Citizen Free Press (@CitizenFreePres) March 8, 2023
"900 Americans were sent to this hellscape with no definition of victory, with no clear objective, and purely existing as a vestige to the regime change, failed foreign policies of multiple former presidents." pic.twitter.com/Jc7UAYcaPq
Între timp, Siria a fost recent în Liga Arabă, de unde fusese dată afară cu mai bine de zece ani în urmă la presiunile americanilor.
Semn că influența americană în lumea arabă se topește rapid, fiind înlocuită de cea ruso-americană.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Americanii au folosit arme necunoscute ”înspăimântătoare” pentru capturarea lui Maduro - VIDEO / TOP SECRET
Planul secret UE-Soros de răsturnare de la putere a lui Viktor Orban
Trenduri opuse: S-a schimbat Schimbarea Climatică!
ACTUALIZARE Imagini șocante cu rânduri de cadavre în saci negri, după protestele din Iran. Trump: „Iranul vrea să negocieze” VIDEO
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Putin îi dă dreptate lui Trump în privința Groenlandei - VIDEO
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Bashar al-Assad Hillary Clinton Jake Sullivan Joe Biden
Locații: Damasc Siria SUA Washington
Subiecte: Primăvara Arabă
Organizații: ISIS Liga Arabă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)