Scandal cât Casa Albă la Kiev. Convorbirile dintre Joe Biden și fostul președinte Poroșenko au fost făcute publice: „Sunt om de cuvânt. Acum, după ce a fost numit noul procuror general, suntem gata să vă dăm împrumutul”

În plină campanie electorală peste Ocean, potențialul candidat al democraților, Joe Biden, primește o lovitură. Din Ucraina. Conversațiile telefonice dintre fostul vicepreședinte democrat Joe Biden și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, din 2016, au fost făcute publice de un parlamentar ucrainean, relatează New York Post.
Înregistrările editate ale apelurilor au fost prezentate, marți, la o conferință de presă, la Kiev, de Andri Derkach, care a susținut că are dovezi conform cărora compania ucraineană de gaze naturale Burisma Holdings, care l-a angajat pe fiul lui Biden, Hunter Biden, i-a plătit vicepreședintelui american suma de 900.000 USD, „taxe de lobby”.
Derkach a spus că a primit aceste înregistrări de la „jurnaliștii de investigație” - și că ele au fost făcute chiar de Poroșenko.
Înregistrarea apelurilor, cu subtitrare în engleză, a fost postată ulterior pe YouTube.
Într-una dintre conversații, Biden și Poroșenko discută despre demiterea procurorului general ucrainean Viktor Șokin și numirea înlocuitorului său.
După cum se știe, Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american, a lucrat din 2014 pentru grupul energetic ucrainean Burisma Holding. El este suspectat că ar fi beneficiat de protecția tatălui său, care, în calitatea sa, ar fi făcut presiuni asupra Kievului să îl demită pe procurorul șef Viktor Șokin, care ar fi anchetat acest caz.
Într-una dintre conversații, Biden îi spune direct liderului de la Kiev să îl demită pe procurorul general, iar în schimb SUA va oferi garanții de creditare Ucrainei de 1 miliard de dolari.
„Va fi crucial pentru el să lucreze rapid pentru a repara daunele pe care Șokin le-a făcut", spune Biden referindu-se la înlocuitorul lui Șokin. „Iar eu sunt om de cuvânt. Acum, când noul procuror general este în funcție, suntem gata să semnăm acea nouă garanție de împrumut de un miliard de dolari”, spune fostul vice al lui Obama.
În altă discuție, Poroșenko îi cere opinia lui Biden privind candidatura lui Iurii Luțenko la funcția de procuror general.
În altă înregstrare, Biden i-a cerut lui Poroșenko să naționalizeze „Privatbank”, care îi aparținea lui Igor Kolomoiskii și pe care l-a numit drept „o problemă pentru toți”.
De cealaltă parte, partidul condus de Poroșenko a calificat înregistrările drept „trucate”.
Procuratura Generală a Ucrainei a inițiat o investigație, după publicarea înregistrărilor audio în care se presupune că ar figura fostul președinte Petro Poroșenko, fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden și fostul secretar american de Stat, John Kerry, a anunțat miercuri președintele Vladimir Zelenski, scrie site-ul Meduza.
Într-un documentar difuzat în februarie, Șokin afirma că asupra sa au fost făcute presiuni uriașe și că „Biden a acționat în numele propriilor interese și al celor din familia sa, și nu în interesul americanilor”. „ A crezut că Ucraina este proprietatea sa privată, feuda sa și că putea face tot ce-și dorea aici”, afirma el.
Parchetul ucrainean a anunțat în octombrie anul trecut că vrea să reexamineze dosarele în care este implicat compania Burisma, pentru a stabili dacă există motive ca acestea să fie redeschise.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Barack Obama Joe Biden Petro Poroșenko
Locații: Ucraina
Subiecte: Corupție
Organizații: Burisma
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)