Steven Seagal, interzis în Ucraina. E considerat o amenințare la adresa securității naționale
Actorul Steven Seagal are interdicție de a intra în Ucraina, fiind considerat de autorități o amenințare la adresa securității naționale, după ce anul trecut el a primit cetățenie rusă, scrie The Telegraph, citat de Mediafax.
Astfel, Seagal se află pe lista neagră a autorităților din Ucraina, împreună cu actorul Gérard Depardieu și muzicianul Goran Bregovici.
Serviciul de securitate al Ucrainei a declarat că i-a interzis accesul în țară timp de cinci ani, potrivit site-ului de știri Apostrophe, care a publicat o scrisoare din partea reprezentanților în care se menționa că „a comis acțiuni periculoase din punct de vedere social ... care contrazic intereselor menținerii securității în statul ucrainean”.
Actorul din filmul Exit Wounds se afla în vizorul autorităților după ce acesta a declarat că anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a fost "foarte rezonabilă", iar mai apoi a avut un concert în Crimeea, împreună cu formația sa de blues, în sprijinul separatiștilor.
Vedeta americană a efectuat vizite regulate în Rusia începând cu anii 1990, când a deschis o reprezentanță a lanțului de restaurante Planet Hollywood la Moscova.
El este văzut ca fiind un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, considerându-l „unul dintre marii lideri ai lumii".
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
Revoltă în Grecia: Mii de creștini cu cruci, icoane și steaguri au marșăluit la Atena împotriva actelor biometrice - VIDEO
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Scrisoarea unei românce din SUA către Donald Trump după arestarea lui Călin Georgescu: ”Dacă a mai rămas ceva din democrație în România, aceasta a fost împinsă până la limita critică”
A 8-A ZI DE PROTESTE LA ARESTUL CENTRAL. Români și Occidentali de marcă pentru Călin Georgescu - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Persoane: Gerard Depardieu Steven Seagal
Subiecte: Război Ucraina Sanctiuni Rusia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)