Tensiunile dintre Ucraina și Rusia se răsfrâng și asupra bisericilor: Biserici afiliate Patriarhiei Moscovei, PERCHEZIȚIONATE de agenți SBU

Descinderi ale forțelor de ordine ucrainene, la trei biserici ortodoxe afiliate Patriarhiei Moscovei, tensionează și mai mult relațiile deja încordate dintre Kiev și Moscova.
Luni, 3 decembrie, trei biserici ortodoxe afiliate Patriarhiei Moscovei, precum și domiciliile preoților, în partea central-nordică a Ucrainei, au fost percheziționate pe fondul celui mai nou conflict dintre Kiev și Moscova.
Aceste percheziții intervin la trei zile după cele efectuate în cadrul unei anchete similare la reședința conducătorului canonic al unei importante mănăstiri ortodoxe din Kiev, mitropolitul Pavlo, care face parte din aceeași Biserică, scrie Agerpres.
„Poliția și agenți ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au efectuat percheziții în opt locații, printre care două locuințe (…) aparținând mai multor dioceze ale acestei confesiuni. Aceste proceduri au fost efectuate în cadrul unei anchete judiciare pentru „încălcarea egalității cetățenilor” în funcție de „convingerea lor religioasă”. „Nimeni nu a fost arestat”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a poliției regionale, Alla Vașcenko, citată de Agerpres.
Ei au primit ordinul de a confisca tot ce privește Biserica noastră”, a comentat mitropolitul Vissarion, un demnitar al acestei confesiuni din regiunea Jitomir. Kievul și Moscova se află în cel mai grav conflict al lor din ultimii mulți ani, după sechestrarea a trei nave militare ucrainene de către Rusia în Marea Neagră, săptămâna trecută.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)