UEFA și-a încălcat propriile statute pentru a permite admiterea Kosovo în competițiile europene. Serbia amenință: S-a deschis Cutia Pandorei

Decizia forului suprem al fotbalului european (UEFA) de a admite federația din Kosovo în rândul federațiilor naționale a stârnit o furtună la Belgrad.
Șeful Biroului Guvernamental pentru Kosovo și Metohia, Marko Djurici și Ministrul Tineretului și Sportului din țara vecină, Vania Udovicici, au anunțat că Belgradul va contesta decizia la Tribunalul Sportiv de la Laussane, considerând că este vorba despre un abuz politic.
Responsabilii guvernamentali sârbi consideră că această decizie a deschis o cutie a Pandorei, "dat fiind faptul că asociațiile din alte teritorii (nerecunoscute de ONU -n.n.) și-au exprimat interesul pentru obținerea statutului de membru al UEFA".
Udovici a precizat că Ministerul pe care îl conduce va continua să sprijine cluburile din Kosovo și acestea vor evolua în competițiile organizate de Federația de Fotbal a Serbiei.
Acesta a mai precizat că decizia UEFA aruncă în aer propriile principii și statute. Mai precis, acesta face referință la faptul că statutul UEFA prevede că doar țările care sunt recunoscute de ONU pot deveni membri ai forului. Mai mult, reprezentanții Kosovo au propus schimbarea acestui paragraf, dar propunerea a căzut la vot. În aceste condiții, scrutinul pentru admiterea Priștinei nu ar mai fi trebuit să aibă loc, dar șefii forului european nu au mai ținut cont de propriul statut.
UEFA a fost acuzată de folosirea dublei măsuri. Președintele Federației Sârbe(FSS), Tomislav Karadzici, a arătat că în 1992 UEFA a ținut cont de rezoluția ONU care condamna Iugoslavia, în timp ce astăzi, rezoluția 1244 care stipulează apartenența Kosovo la Serbia este ignorată.
"În concordanță cu rezoluția ONU 1244, Kosovo face parte din Serbia, dar este sub administrare ONU. Dacă Iugoslavia nu a putut juca în 1992 ( la Campionatul European din acel an -n.n.), de ce se ignoră o rezoluție ONU acum?", a spus președintele FSS.
În urma acestei decizii, o echipă reprezentând Kosovo ar putea fi admisă în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, ce vor începe în toamnă. Încă nu se știe cum se vor organiza partidele, mai ales în țările în care Kosovo nu este recunoscut ca stat, inclusiv România.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare
Recomandările noastre

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Mihai Șora, virusul care a stârnit conflictul sângeros de la Târgu Mureș din 20 Martie 1990. DOCUMENTE ISTORICE

Horia Roman Patapievici omagiat de Vasile Bănescu la aniversarea 69. Biografia secretă a familiei Patapievici: De la NKVD, KGB și BNR la GDS, SOROS și ICR - DOCUMENTE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)