Decizia președintelui Donald Trump, de luni, de a-l demite pe secretarul Apărării, Mark Esper, deși a surprins pe mulți, pare să fie una bine întemeiată. Șeful Pentagonului a fost trimis acasă pentru că, așa cum a făcut în vară, în timpul violențelor de încălzire care au izbucnit după moartea afro-americanului George Floyd, a ezitat să scoată armata pe străzi pentru a potoli revoltele. Mark Esper ar fi răspuns cu același refuz și acum, după alegeri, dacă America ar fi plonjat în haos, mai precis într-un război urban al trupelor de gherilă BLM și ANTIFA cu accente puternice de tip bolșevic. Încă din martie președintele SUA, Donald Trump, anunțase că va declara organizația ANTIFA drept teroristă. De aceea a fost adus un expert contraterorism, fostul membru al trupelor speciale Beretele Verzi, în persoana lui Christopher Miller.
 
Se presupune că fostul șef al Pentagonului nu ar fi vrut să  pună în aplicare Legea insurecției (Insurrection Act, din 1807), care permite președintelui să desfășoare armata în stradă în cazul unor revolte și violențe de stradă organizate. Scenariul declanșării unor operațiuni de gherilă urbană și chiar al unui război civil, în America post alegeri, a fost intens vehiculat în ultimele luni.  Declarații, avertismente și diverse acțiuni ale grupărilor anarhiste de stânga, de care Soros nu ar fi străin, sau chiar ale unor politicieni din zona democrată, au pus în alertă autoritățile federale. 
 
Jurnalistul Carlson Tucker a atras atenția asupra acestui scenariu înaintea alegerilor dar și după, în două emisiuni relevatorii. Într-unul dintre comentariile sale de la Fox News de dinainte de alegerile din 3 noiembrie el arăta că "Washington Post a relatat că, dacă Joe Biden nu câștigă, pot avea loc violențe. Desigur, nu ne spun ce va fi dacă va câștiga, lucru care spune totul. Potrivit The Boston Globe, surogatul lui Biden, John Podesta, ia în considerare ca Joe Biden să nu cedeze și ca armata să se implice și să se asigure că este președinte. E greu de crezut că cineva ar spune asta cu voce tare, dar mulți o fac”, a comentat Tucker Carlson.
 
În cea mai recentă emisiune, jurnalistul conservator a demonstrat că planul violențelor democrate este pregătit cu minuțiozitate de democrați, dinainte de alegeri, la fel ca și luarea în colimator a unei posibile replici a electoratului lui Donald Trump. Colonelul Lawrence Wilkerson, fost șef de cabinet al secretarului de stat Collin Powell a luat în calcul cum ar trebui să se împotrivească Biden ieșirii suporterilor lui Trump cu arme în mâini pentru a-și apăra votul. Suporterii lui Trump dețin aproape 60-70% din cele 300-400 milioane de arme ale Americii, a declarat el. Vom avea nevoie de Armată pentru a-i opri, mai spunea militarul democrat. "Nu se poate ști cât de mult sânge va curge", afirma acesta cu nonșalanță. Tucker a oferit înregistarea de la HBO cu colonelul lui Powell aici:
 
 
Totodată, Tucker s-a adresat și celor care au început să cenzureze mesajele președintelui Donald Trump. El arată că "americanii care iubesc această țară încep să se teamă de ea. De ce? Știm exact de ce! Deoarece cenzurarea discuțiilor legitime și a întrebărilor are întotdeauna acest efect. Distruge încrederea socială și pregătește terenul pentru lucruri îngrozitoare pe viitor.
Prin urmare, să oprim acest lucru chiar acum! Încetiniți! Fără anunțuri pripite!
Sistemul nostru funcționează, a funcționat și mai demult! Dacă oamenii pun întrebări, dați răspunsuri.
Nu îi numiți în toate felurile, nu ascundeți acele probleme sub covor, nu le stopați artificial, folosind prezentatorii de știri. Permiteți sistemului nostru să funcționeze!"

Prodocens Media a avut amabilitatea să ne ofere transcrierea emisiunii jurnalistului american despre scenariile post-electorale, pe care o prezentăm parțial mai jos, împreună cu filmarea:

„Democrații au arătat foarte clar că intenționează să-l aducă pe Joe Biden la Casa Albă în ianuarie, indiferent dacă va câștiga alegerile sau nu.

Iată. Joe Biden n-ar trebui să cedeze în niciun caz. Povestea o să se lungească și, în cele din urmă, cred că va câștiga, dacă nu cedăm un centimetru și dacă suntem la fel de concentrați și de neobosiți ca cealaltă parte. - Hillary Clinton

Încă o doamnă bogată și furioasă. În ultimul timp sunt multe de felul acesta. Astăzi, ziarul personal al lui Jeff Bezos, The Washington Post, a relatat că, dacă Joe Biden nu câștigă, pot avea loc violențe. Desigur, nu ne spun ce va fi dacă va câștiga, care spune totul.

Potrivit The Boston Globe, surogatul lui Biden, John Podesta, ia în considerare ca Joe Biden să nu cedeze și ca armata să se implice și să se asigure că este președinte. E greu de crezut că cineva ar spune asta cu voce tare, dar mulți o fac. Deci, ce se va întâmpla în noiembrie? Vince Collins a analizat situația. Este realizator de emisiuni radio la Washington și editor la The Daily Caller. Suntem bucuroși să-l avem în seara asta cu noi. Vince, mulțumesc că ai venit. 

Care crezi că sunt scenariile cele mai probabile în ziua alegerilor?

După cum știți, politica este, de obicei, foarte greu de prezis. De data asta, nu e. Ziua alegerilor se pregătește să fie un adevărat incendiu, unul care nu se stinge. Mulți se gândesc la haosul de la alegerile din 2000, la neregularitățile din buletinele de vot, care au fost reverificate în Florida, și se gândesc că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Îmi pare rău, asta a fost o nimica toată în comparație cu ceea ce urmează să vedem.

Ce vreau să spun este că, anul acesta, experții prezic că peste 156 de milioane de americani vor vota în alegerile prezidențiale. Este un număr imens. Aproximativ 80 de milioane de voturi vor fi distribuite prin poștă. Un lucru fără precedent. Sistemul electoral din acest an este revizuit în mod semnificativ, într-un context politic cum nimeni dintre noi n-a mai văzut. Deci, pentru a face asta, ne întrebăm dacă sistemul de poștă funcționează corespunzător.

Există o mulțime de semne de întrebare. Mai ales pentru că am avut atât de multe alegeri preliminare anul acesta deja. Și uitați-vă la ce s-a întâmplat în Nevada, în Pennsylvania și în New York, unde 84.000 de buletine de voturi au dispărut. Unul din patru alegători nu este luat în considerare, ci este respins în New York. Cum putem avea un sistem bun, dacă situația dintr-un stat decisiv este pusă în discuție din cauza unei astfel de erori? Va fi un dezastru.”