Vicepremierul Matteo Salvini, atac la FMI:„Italia e un risc pentru economia globală? Mai degrabă FMI reprezintă o amenințare pentru economia mondială, cu rețetelor sale economice, cu predicții greșite, câteva succese și multe dezastre!”

Fondul Monetar Internațional a lansat luni un raport privind creșterea economică mondială, iar pentru economiile emergente și în curs de dezvoltare din Europa prevede o încetinire bruscă, de la 3,8% creștere estimată în 2018 la 0,7% creștere economică estimată pentru anul 2019. Potrivit raportului, Italia este considerată drept una dintre țările care frânează economia mondială. O acuzație care a stârnit reacția dură a ministrului italian de Interne, Matteo Salvini, care a declarat că Italia nu este un factor de risc pentru economia globală, însă politicile Fondului Monetar Internațional sunt.
Noile prognoze pentru economiile emergente și în curs de dezvoltare din Europa reprezintă estimări revizuite în jos, de la 2% creștere economică în 2019 la 0,7%, iar pentru 2020 de la 2,8% la 2,4%.
Printre riscurile pentru creșterea economică, scrie FMI, există și o tot mai evidentă ieșire dezordonată a Angliei din Uniunea Europeană.
Reacția ministrului italian de Interne, Matteo Salvini, a venit imediat: „Italia amenință și reprezintă un risc pentru economia globală? Mai degrabă FMI reprezintă o amenințare pentru economia mondială, cu istoria sa recentă a rețetelor economice încoronată cu predicții greșite, câteva succese și multe dezastre”, relatează Corriere della Sera.
„Italia nu este un factor de risc pentru economia globală, însă politicile proprii ale FMI sunt”, a ripostat și ministrul italian al Finanțelor, Giovanni Tria.
Reacțiile celor doi miniștri italieni vin după ce un alt membru al guvernului de la Roma, vicepremierul Luigi Di Maio, a atacat Franța, cerând ca Uniunea Europeană să adopte „sancțiuni” împotriva țărilor care, începând cu Franța, "sărăcesc Africa” și care, în opinia sa, sunt la originea dramei migranților din Mediterana.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

Patronul Telegram i-a explicat lui Tucker Carlson de ce NU folosește telefoanele mobile

Unde e Scutul? - 25% dintre rachetele iraniene NU au fost interceptate de Israel
Recomandările noastre

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)