Vizită de urgență a vicepreședintelui american în Turcia, pe fondul invaziei turce a regiunii kurde din Siria

Vicepreședintele american Mike Pence va pleca spre Turcia „în următoarele 24 de ore”, cu speranța de a negocia o încetare a focului între forțele turce și kurde în nord-estul Siriei, a declarat marți un înalt responsabil american, citat de AFP și Agerpres.
„Obiectivul nostru numărul unu este de a ne folosi diplomația pentru a încerca să ajungem la un acord privind încetarea focului și a readuce situația sub control” după ofensiva Turciei în nord-estul Siriei, a declarat acesta, sub protecția anonimatului.
Mike Pence, care a anunțat luni că ar urma să facă o vizită oficială în Turcia la solicitarea președintelui american Donald Trump, va fi însoțit de consilierul pentru securitate națională Robert O'Brien și de emisarul american pentru Siria, James Jeffrey.
Tot în cursul zilei de luni, președintele Trump a semnat un ordin executiv prin care SUA aplică noi sancțiuni economice Turciei, somându-l pe președintele Erdogan să oprească invazia din nord-estul Siriei, să decreteze un armistițiu și să înceapă negocieri cu forțele kurde din Siria, a anunțat Mike Pence pe Twitter.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Manifestul lui Trump: “Cea mai mare Amenințare pentru civilizația occidentală NU este Rusia, ci NOI înșine” (VIDEO)

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL
Recomandările noastre
Subiecte: Război Siria sancțiuni economice
Organizații: Administrația Trump (SUA)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)