ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Și după scurgerea a 84 de ani, durerea e vie nu doar în inimile românilor din Mahala și alte sate din apropiere, cărora noaptea de 7 februarie 1941 le-a schimbat, le-a îndoliat pentru totdeauna destinele.

Zilele de la început de februarie ne vin înlăcrimate și cu amare amintiri la toți care s-au născut români pe acest meleag și nu-și uită identitatea. Totuși, nimeni nu poate să simtă durerea ce-o poartă în suflet urmașii celor care au pierdut în apa Prutului pe cineva foarte apropiat – un tată, un frate, o soră un fiu...

Masacrul de la Lunca Prutului - 6 spre 7 februarie 1941: sute de români secerați ca la Fântâna Albă. Dumnezeu să-i odihnească pe frații noștri, bieții români bucovineni!

Ei, supraviețuitorii, de rând cu durerea pierderilor, au trecut printr-un calvar de neimaginat, primind și suportând de la călăi pedeapsa în locul neamurilor omorâte. N-a fost de-ajuns tributul de sânge nevinovat al celor uciși fără nici o judecată. Sufletele lor s-au înălțat la judecata dreaptă a Domnului. Însă mamele, soțiile, copiii lor au rămas la judecata veneticilor care se credeau Dumnezei.

Noaptea de 7 februarie 1941 a lăsat nu numai cele mai sângeroase pagini în istoria românilor, ci a schimbat destine, i-a dezrădăcinat pe mulți români de glia străbună.

La Mahala trăiește Domnica Gostiuc. Am cunoscut-o acum doi ani, când se apropia de al nouălea deceniu. Cu memoria trează, cu tremur în voce, mi-a povestit că de mică a avut parte numai de planset și jale.

Din izvorul ochilor ei ar curge un râu, de la Mahala la vale, mai mare ca Prutul, pe malul căruia și-au sfârșit viața tatăl și doi frați ai ei.

Era o copilă de șapte ani, dar n-a mai avut copilărie din noaptea când a fost scoasă din casă, împreună cu mama Casandra și surorile gemene – Pachița și Aurora. T

oate au fost condamnate la 20 de ani de exil. Știe de la vârsta de șapte ani care le-a fost „păcatul”. Ce-i scapă ei, golurile ce-i apar în memorie le completează fiica Vera, purtătoarea de amintiri a mamei, ca o carte vie, deschisă la paginile cele mai negre și înlăcrimate.

Părinții Domnicăi, adică bunicii Verei, Zaharie Gostiuc și Casandra a lui Condrea Grosu, când s-au luat să facă o familie, ambii aveau câte un fecior din prima căsnicie. Zaharie era văduv și Domnica își pierduse bărbatul. Băieții lor, Vasile și Florea, erau cam de-o seamă. Soții, oameni harnici, cu mult pământ și animale, stupuri de albine, pomi roditori în livadă, din primele zile de ocupație sovietică și-au dat seama că-și vor pierde toată agoniseala. 

Din câte a petrecut în vâltoarea celor 90 de ani ai ei, mai bine decât toate Domnica ține minte ultima îmbrățișare a tatei și cum el tot întreba în acea noapte de februarie 1941: „Ce să fac, să mă duc, să nu mă duc?”.

Nu-l trăgea inima, parcă presimțea că pornește pe ultimul drum. „Nu te opresc, fă cum crezi că e mai bine. Dacă rămâi, nu știu ce va fi cu tine, dacă te duci, tot nu știu unde și ce va fi”, i-a spus nevasta.

Bărbatul și-a îmbrățișat și sărutat copilele... Gemenele aveau câte patru ani, Domnica mai mare s-a prins de gâtul lui, răcnea și nu-l lăsa să plece. Casandra rămânea fără nici un sprijin, cu trei fetițe mici, căci și feciorii au pornit după tatăl lor.

Drumul le-a fost scurt, toți trei au căzut secerați de gloanțele grănicerilor sovietici în Lunca Prutului, în noaptea de 7 februarie.

Un frate de-al lui Zaharie trăia pe aproape de Lunca și l-a văzut a doua zi pe Florea agățat de sârma ghimpată. În timp ce Casandra cu fetițele se aflau în Siberia, la mii de kilometri de Mahala, în nordul Bucovinei „s-au întors ai noștri”, cum se spune pe la noi despre revenirea autorităților românești în vara anului 1941.

Zaharie Gostiuc și feciorii săi au fost scoși din groapa comună, aduși acasă, împreună cu alți măhăleni măcelăriți pe malul Prutului, și înmormântați creștinește în cimitirul satului.

Fără să știe ce s-a întâmplat cu tatăl ei, Domnica l-a bocit tot drumul până în Siberia. Lacrimile îi potoleau setea și foamea.

Mama și copilele nu erau pregătite pentru un drum atât de lung și greu. În seara când au fost scoase din casă, se cocea pâinea în cuptor, o oală cu friptură se rumenea la foc. Creștinii se pregăteau de Duminica Mare.

Masacrul românilor din Lunca Prutului. Începutul exterminării românilor nord-bucovineni de teroarea stalinistă. 6 spre 7 februarie 1941 

Foto: Moment de comemorare la Mahala, cu Domnica Gostiuc, acum la vârsta de 90 de ani