Alt semn pentru Z: Occidentul tărăgănează pregătirea piloților ucraineni de F-16

Primii 6 piloți vor termina antrenamentele abia vara viitoare. Kievul este tot mai nemulțumit de lentoarea procedurilor occidentale, dar nu crâcnește de teamă să nu-și supere sponsorii.
Într-un articol publicat vineri, 11 august, Washington Post citează mai mulți oficiali ucraineni iritați de ritmul lent în care decurge pregătirea piloților pentru avioanele de luptă F-16.
Statele Unite și NATO au decis ca șase piloți, adică jumătate de escadrilă, să înceapă prima etapă a antrenamentelor în luna august.
Alți doi piloți au fost identificați drept candidați de rezervă.
Oficialii ucraineni afirmă că procesul de formare a piloților va fi lung și lent, crescând progresiv (și la fel de lent) în complexitate.
Deși piloții selecționați vorbesc engleza curent, ei vor trebui să urmeze la început un curs de engleză de patru luni, în Marea Britanie, pentru a învăța terminilogia specifică aviației.
Personalul tehnic de la sol, care face pregătirea în paralel, va urma și el aceste cursuri.
Drept urmare, începerea antrenamentelor de zbor propriu-zise a fost împinsă în luna ianuarie, afirmă oficialii ucraineni.
Un al doilea grup de șase piloți va fi pregătit să înceapă antrenamentele peste șase luni, urmând să termine probabil pe la sfârșitul lui 2024 – începutul lui 2025.
În același timp, sursele ucrainene au declarat pentru Washington Post că nu doresc să își critice prea tare partenerii occidentali ca să nu pară că dau dovadă de ingratitudine.
Ingratitudinea a devenit o temă curentă a Kievului cu partenerii săi. Mai întâi britanicii, apoi polonezii s-au declarat indignați de veșnicele nemulțumiri și bombăneli ale regimului Zelenski, în ciuda cantităților uriașe de arme și a sumelor astronomice de bani primite.
La rândul lor, americanii au fost pe punctul ca, din același motiv al ingratitudinii, la summit-ul NATO de la Vilnius să anuleze invitația de aderare a Ucrainei.
Pe de altă parte, în ceea ce privește pregătirea pentru avioanele F-16, americanii dau vina pe ucraineni.
Doar douăzeci de alți piloți sunt gata să înceapă pregătirea, afirmă americanii. Restul sunt consemnați în țară pentru a se ocupa de lansarea rachetelor cu rază lungă franceze și britanice, Scalp și Storm Shadow.
Un oficial american, citat de Wa-Po, se plânge:
„Nu sunt decât câțiva piloți în Ucraina care sunt gata să înceapă pregătirea și alte vreo două duzini despre care ni s-a spus că au nevoie de o pregătire suplimentară la angleză, înainte să poată continua.”
Washington Post scrie că „aceste cifre mici” au ridicat semne de întrebare părții americane în privința „capacității Kievului de a demara un program atât de ambițios în mijlocul unei lupte existențiale”.
În mod evident, entuziasmul de a sprijini Ucraina este pe ducă. Eșecul ultimei speranțe – faimoasa contraofensivă – a pus capac răbdării.
Se înmulțesc semnalele că Occidentul caută o soluție de ieșire din mlaștina ucraineană, păstrând în același timp aparențele de onorabilitate.
În acest proces de Exit confuz, s-a ajuns inevitabil la faza de acuzații reciproce – deocamdată mormăieli și bombăneli. Se pregătesc poalele în cap.
Tărăgănarea pregătirii piloților pentru F-16 nu este decât un simptom al acestui fenomen.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Volodimir Zelenski
Locații: Ucraina
Subiecte: Războiul din Ucraina
Organizații: NATO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)