Anca Radu: SUSPICIUNILE DEVIN CERTITUDINI ȘI REVOLTA DISPERARE

Am refuzat mulți dintre noi logica injectării sub presiune, pentru că aveam îndoieli atât despre eficiența, cât și despre necesitatea, dar mai ales despre siguranța unui demers experimental ireversibil, pentru a combate un pericol de 0,0...%.
Apoi am constatat din aproape în aproape, caz cu caz, că nu am fost chiar paranoici degeaba și că într-adevăr cineva s-a jucat cu sănătatea oamenilor. Și-a făcut loc revolta în mintea tot mai multora dintre noi — și dintre ei, ca să menținem taberele.
Pe măsură ce numărul și gravitatea efectelor adverse au crescut în mod accelerat, au început să fie tot mai clare conexiunile dintre experimentele fără responsabilități asumate de către producătorii poțiunilor magice și manifestările agresive despre care deja auzeam tot mai des.
Problema este că acum cazurile de nenorociri postexperimentale au ajuns foarte aproape de noi, în familiile noastre, prilej cu care, din combinația de revoltă și neputință, se instalează disperarea în toată regula.
Disperarea este cu atât mai mare cu cât foarte mulți dintre cei care s-au supus experimentului, chiar dacă se văd cu sănătatea praf, neagă chiar și acum posibilitatea de a exista o legătură directă între una și alta. Cu cât se neagă mai multă vreme evidența, cu atât este frânat procesul de căutare a unui posibil remediu, măcar acolo unde se mai poate, în măsura în care se mai poate interveni pentru contracararea dezastrului.
Reacțiile despre care știu eu de la persoane foarte apropiate sunt atât de variate și de impredictibile, încât numai o bază de date foarte generoasă ar putea face vizibile niște tipare, care să îi ajute pe medici să înțeleagă ce se întâmplă și cum se pot stopa niște evoluții catastrofale.
E în interesul tuturor să vorbiți.
Un material amplu exact la temă este articolul semnat de Irina Bazon (care a făcut o muncă extraordinară în toată perioada asta oribilă de doi ani încoace, culegând și traducând pentru noi cele mai solide studii) și Victor Roncea — e lung, nu vă place (și e doar prima parte), dar sunt lucruri despre care tare mă tem că vom vorbi mult de aici încolo:

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

NATO – bătut de un Bucătar și de o strânsură de Pușcăriași?

Cel mai bine păstrat Secret al lui Zelenski

Eveniment epocal: Apare legea "Ce este o Femeie"

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe

Dr. Adrian Cacovean: Acum vin după copiii romilor, dar or să vină după ai tuturor. Udrea și Firea, pregătiți-vă și voi!
Recomandările noastre
Secțiuni: COVID Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Raed Arafat Valeriu Gheorghiță
Subiecte: campania de vaccinare cancer cancer de col uterin cancer ovarian decese vaccin vaccin - cancer
Organizații: CNCAV Ministerul Sănătății OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)