Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că marota pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de granițele țării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire? Cei mai mulți propun soluții nerealiste pentru noi, pentru creștini. Dar scăparea noastră din răul ce ne înconjură este cea dată de Maica Domnului morarului Stelian.

În 1964, într-un sat din Cipru (Evrychou), Maica Domnului i se arată acestui om simplu și-i spune: „Va trebui să priveghezi de la miezul nopții până la 3 dimineața. Să te nevoiești în rugăciune cu metanii, îngenunchind și ridicându-te și iarăși îngenunchind”. Însă morarul nu înțelege de ce trebuie să facă această nevoință. „De ce, Maica mea, să priveghez?”. Iar Maica Domnului răspunde: „Peste 10 ani o să se întâmple un mare rău în Cipru”. Stelian, în simplitatea lui, insistă: „Dacă tot se va întâmpla răul acesta, atunci de ce să-mi mai pierd eu somnul cu privegherile?”. Ar părea o îndrăzneală din partea lui, dacă Stelian nu ar fi un om simplu. Dar Maica Domnului răspunde simplității lui astfel: „Trebuie să priveghezi pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane”.

Iar aceasta este o soluție realistă pentru noi, creștinii. Ea se probează și istoric, fiindcă, în 1974, la 10 ani distanță, a avut loc invazia turcească a Ciprului. Poate ar trebui să ne întrebăm ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Lucrurile s-au agravat, pe măsură ce timpul a trecut, însă nimic nu anunța o astfel de dictatură sub paravanul unei așa-zise pandemii. În tot timpul acesta ce am făcut? Cumva am privegheat?

Maica Domnului i se adresează lui Stelian cu 10 ani înainte. Și noi am avut la dispoziție un deceniu de pregătire pentru tăvălugul ce stă să vină. Poate nu am crezut atunci, poate nici acum nu ne vine să credem că ne paște răul cel mare. Dar mai avem oare forța să minimalizăm ceea ce se-ntâmplă? Dacă o facem, o facem cu naivitatea lui Stelian. Dacă tot vine peste noi tăvălugul, atunci de ce să mai facem priveghere? Ne vine mai ușor să aflăm o soluție politică. Dar aceasta nu poate împiedica răul cel mare. Vedem bine ce se-ntâmplă în jurul nostru.

În situația în care ne aflăm, strâmtorați în puținul timp rămas, încă putem lucra privegherea. Pentru mulți, în starea de îngrijorare în care se află lumea noastră, aceasta nu pare o soluție. Dar tocmai în aceasta constă autoritatea ei chiar în mijlocul unei societăți aflate în derivă. Priveghem și ceva se schimbă în desfășurarea evenimentelor. Priveghem și răul cel mare se îngrădește. Pătimim răul, într-adevăr, dar răul mai mic. Iar aceasta nu este puțin lucru.

Soluția dată de Maica Domnului lui Stelian ne privește pe noi, creștinii. Dar mulți, chiar dintre noi, nu cred că privegherea poate schimba o istorie în care răul s-a încuibat adânc. Îndărătnicia noastră se însoțește cu o sumedenie de biete soluții omenești. Toate nerealiste, ineficiente. Cu ele nu am ajuns decât până în pragul morții. Noi, creștinii, am putea lua aminte la cuvintele Maicii Domnului și să lucrăm privegherea pentru a limita răul.

Aceasta nu exclude atitudinea civică, revolta împotriva măsurilor represive și a deciziilor politice lipsite de compasiune pentru om sau manifestațiile contra cătușelor care ni se pun nouă și copiilor noștri. Dar lucrarea rugăciunii în miez de noapte rămâne fundamentul tuturor acestor reacții. Dacă nu priveghem și nu ne rugăm, peste noi va veni răul cel mare. Și nu știm cât de rezistenți vom fi în fața acestui val. Însă lucrând rugăciunea întru priveghere, vom întâmpina, din mila lui Dumnezeu, răul mai mic, peste care vom trece, așa cum am trecut și în alte epoci.

Mărturie Athonită

Vedeți și Pentru a treia oară o imagine a Părintelui Justin de la Petru Vodă izvorăște mir. FOTOGRAFII