ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Noi, consecvenți cu noi înșine, continuăm să ne ținem sărbătorile, și pe cele religioase, și pe cele istorice sau culturale, convinși fiind că un calendar fără sărbători e ca un cer fără stele, iar noi iubim cerul înstelat și calendarul cu sărbători.

Așa, zilele trecute, în răspăr cu ignorarea totală de către autorități, am celebrat un Bicentenar glorios: Nașterea lui Vasile Alecsandri. S-a bucurat de cea mai jinduită primire: căldura sufletelor voastre.

Printre multele comentarii, pe care le prețuim de fiecare dată, acum ne-a fost lansată de către dl Dan Luca următoarea provocare:

„Arunc o mănușă pentru că sunteți enciclopedie pentru generația de azi. Am omis un episod, interesant cred, acela al soției lui, pe care v-aș ruga să îl evocați. Om rasat, de aleasă finețe și cultură, cosmopolit și patriot, s-a căsătorit târziu. Cine a fost aleasa și cum a propulsat-o în majoritatea vizitelor sus până la curțile europene... au devenit curioase doamnele. PS. El și, ulterior, Enescu au fost singurii care au beneficiat de cea mai aleasă prețuire a Casei Regale, având camerele lor dedicate rezervate la palat.”

Din corectitudine, îl provoc la rându-mi să ne ofere dânsul acest palpitant episod, convins fiind că în acest subiect e mai documentat decât mine.

Eu, ca să nu rămân totuși dator, v-aș readuce în memorie un altul, foarte drag mie.

Costache Negri a fost una din cele mai pure conștiințe dintre acei tineri fără asemănare în toată istoria noastră care au constituit Generația 1848. Încă nu ne dăm seama ce a însemnat acea Generație pentru destinul neamului românesc. Ei îi datorăm Proiectul România: Unirea Principatelor izolate într-o singură entitate: Statul Român; Independența; Prosperitatea Țării astfel ca ea, din niște țăndări de pe la marginile imperiilor, anexate de acestea, jupuite de acestea, să devină o putere europeană respectată pe continent și în lume.

Această zodie luminoasă a viitorului românesc s-a închegat în casa de la Mânjina a lui Costache Negri. În Casa lui Costache Negri, devenită cuib conspirativ, a gestat Revoluția ce urma să explodeze, cea care avea să scoată România din nimicnicie și s-o ridice în glorie.

Aici a cunoscut-o tânărul de 23 de ani Vasile Alecsandri pe Domnița Elena Negri, sora lui Costache, cu câțiva ani mai tânără decât poetul, de o frumusețe înmărmuritoare, de o inteligență pe măsura înfățișării, de o eleganță pariziană (sau vieneză, depinde de privitor), a cărei apariție îi reducea pe dezlănțuiții combatanți la tăcere.

S-au îndrăgostit subit și s-au iubit cu ardoarea pe care numai cei cu înzestrarea lor sentimentală o pot atinge.

Dar Elena s-a îmbolnăvit de o boală pe atunci incurabilă. În speranța însănătoșirii, a fost dusă în Italia. Topit de dorul ei, poetul i-a luat urma și nu s-a lăsat până nu a găsit-o. S-a stins în brațele lui.

A scris cel mai mișcător vers din toată creația sa lirică, de o profunzime pe care numai durerea o poate da, și asta numai dacă atinge lira unui geniu:

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Acest „Pe când eram în lume tu singură și eu!” pe mine mă ia de pe picioare. Ca să mă înțelegeți, aduceți-vă aminte de când erați îndrăgostiți, că doar cu toții ați fost. Atunci, pentru mine era doar ea, nimic nu mai era în afară de ea, dar asta nu prin sărăcire, prin îmbogățire cu tot ce e bun și frumos și nemaipomenit în lume, căci toată minunăția lumii era adunată în ea. Iar pentru ea eu eram la fel: „Pe când eram în lume tu singură și eu!”…

Da, am avut fiecare o vârstă și o vreme „Pe când eram în lume tu singură și eu!”

Se împlinesc 200 de ani de la nașterea marelui poet Vasile Alecsandri.