ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Interjecția din titlu menită alungării pisicilor maidaneze pe care am auzit-o amuzat în copilărie, în casa din cartierul bucureștean Băneasa, de la bătrîna Elena (Lența) Marghiloman, am formulat-o mintal, citind năzbîtia cu „teroriștii" de combătut din declarația omului așezat temporar (din rațiuni care-mi scapă) în cel mai înalt fotoliu ministerial[1]. Aflînd însă și despre idioțenia recentă cu preocuparea „eliminării" anumitor voci din spațiul public[2], cred că interjecția cu pricina se cuvine s-o formulez și-n scris. Mărturisesc a mă fi referit într-un articol de revistă[3] la personajul chemat să conducă așa-numitul „guvernul meu" (sintagma aparține prim-locatarului de la Cotroceni), cu prilejul semnării unei scandaloase demiteri primite noaptea, în plic, de la cei care conduc realmente, din umbră, România. Am încercat atunci un penibil sentiment (de plidă, ca al aceluia obligat să pășească printr-o mocirlă puturoasă); acum lupt cu unul de scîrbă îngrijorată (ca al bătrînei evocate în prima frază din intervenția de față), pe care mă strădui să-l reprim, fiindcă am vaga bănuială că, nepus la punct de cît mai mulți concetățeni, omul care se exprimă foarte greu și gîndește nedemocratic va trece curînd la fapte similare vremurilor totalitare.

Mi-e greu să cred că, analfabet funcțional după cum pare cînd vorbește, domnul cu pricina nu cunoaște proprietatea unor termeni precum substantivul „teroriști" și verbul „(a) elimina". Totuși, îmi permit să propun în primul rînd, preventiv-școlărește, definițiile: TERORÍST, -Ă, teroriști, -ste, adj. Care produce groază, care terorizează; de teroare. Metode teroriste. ♦ (Și substantivat) Adept al terorismului. Risc să fiu denunțat... drept cine știe ce... conspirator terorist. C. PETRESCU, R. DR. 121. (Cf. DLRLC (1955-1957)). ELIMINA [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: elimin și (înv) ~nez / E: fr éliminer] 1-2 vtr (C.i. substanțe, elemente chimice etc.) A (se) pune în stare de libertate dintr-un amestec, dintr-o combinație chimică etc. 3 vr (D. căldură) A se degaja. 4-5 vtr A (se) exclude. 6 vt (Pex) A nu accepta o idee. 7-8 vt (Pex) A respinge pe cineva sau ceva. 9 vt A face să nu mai existe Si: a suprima, a ucide. 10 vt (Rar) A șterge dintr-un text, de pe o listă etc. 11 vt (Mat; c.i. o necunoscută) A face să dispară dintr-o ecuație algebrică. 12-13 vt (Spc; c.i. elevi, studenți) A da afară dintr-o instituție de învățământ (definitiv sau) pe o perioadă limitată. 14 vt (Pex) A nu primi la un examen. 15 vt (C.i. persoane) A scoate dintr-o funcție. 16-17 vt (C.i. sportivi, concurenți) A înlătura dintr-o competiție în urma (rezultatelor slabe obținute sau a) săvârșirii unor acte de indisciplină. 18 vt (D. organism; c.i. substanțe, secreții etc.) A da afară. 19 vt (Spc; d. aer) A expira. (Cf. MDA2 (2010) ).

În al doilea rînd, spre a-l lămuri suplimentar pe vorbitorul numit doar în notele mele de subsol – deopotrivă, poate, și pe cei care gîndesc la fel – voi folosi derivate ale acestor cuvinte tocmai în contextul „plandemoniei" declanșate să ne macine după voința celor avizi de putere absolută pe planetă: covidul reprezintă un reușit atac terorist de tip biologic planetar, servind eliminării unei părți a populației. Accept că ar fi vorba despre sensurile secundare ale cuvintelor în cauză în declarațiile neinspirate, jignitoare și nedemocratice, dar e de neiertat că pînă la data cînd aștern aceste rînduri, cu siguranță luîndu-se act la nivel oficial de reacțiile negative stîrnite, nu s-a produs nicio revenire sau măcar vreo nuanțare, fie ea în spiritul... „corectitudinii politice" importate și pe la noi, după cîte știu!

Nu este vorba despre cazuri izolate, ori despre indivizi marginalizați care ar trebui considerați, în limbajul oficialului, „teroriști" de „eliminat", ci de cel puțin cincisprezece mii de oameni disperați din pricina măsurilor absurde, inumane, care și-au manifestat pe străzi, zile și nopți de-a rîndul, în mai toate orașele țării, nemulțumirile justificate. Printre aceștia au fost numeroși intelectuali, specialiști chiar în medicină.

În privința „vaccinării" de la care a pornit acest cîțo-scandal, cine s-a documentat cît de cît, citind măcar prospectele substanțelor care fac obiectul campaniei cu pricina, a priceput că este vorba de un TRATAMENT GENETIC EXPERIMENTAL – de aici și abordarea lui FACULTATIVĂ. Cercetări și statistici de ultimă oră au dus la sistarea ori chiar la întreruperea acestui tratament în anumite țări, din cauza numeroaselor „efecte secundare" – cum sînt numite viclean-eufemistic parezele, trombozele, șocurile anafilactice etc. – produse. Alături de acestea, decesele dubioase, post „vaccinare", chiar să-i lase indiferenți pe cei angajați în campania dusă – culmea ironiei! – în numele sănătății publice?!

Au perfectă dreptate, în aceste condiții, cei care au tras concluzia: „Declarația cu «eliminarea vocilor» se adaugă ca enormitate antidemocratică cu gust rânced de totalitarism celei cu «teroriștii» din societatea civilă care se exprimă împotriva vaccinării obligatorii."[4]

O dovadă a iubirii divine pentru noi, nevrednicii, este, după opinia mea, dezvăluirea contractelor secrete ale principalelor state cumpărătoare cu firmele industriale Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson&Johnson[5].

Personal, mă încredințez voii Tatălui Ceresc, și-L rog să-mi primească mulțumirile umile că mai există-n România oameni credincioși, care continuă să se bată pentru adevăr! 

București, 22 prier 2021

Mihai Floarea

[1] „În România, de un an de zile există o campanie împotriva acestor acțiuni pe care le ia guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măștii în spațiul public. Există o campanie împotriva măsurilor de distanțare. Și există o campanie împotriva vaccinării. Vă spun că, din punctul meu de vedere, aceste acțiuni sunt similare cu acțiuni ale unor teroriști, pentru că a zădărnici această acțiune, această activitate a guvernului, care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor, este o acțiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date”, a declarat premierul vineri dimineață, la Palatul Victoria. (Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/florin-citu-actiunile-celor-care-se-impotrivesc-vaccinarii-si-purtarii-mastii-sunt-similare-cu-ale-teroristilor-video-1466763).

[2] „Singura soluție de a reveni la normalitate, de a avea o viață normala, de a merge la concerte, la teatru, la restaurant, în vacanță, este sa ne vaccinăm. Ceea ce facem noi acum este să eliminam acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare. Vreau să fie foarte clar, orice voce împotriva campaniei de vaccinare, de oriunde ar veni ea, subminează efortul nostru, al tuturor, de a reveni la normalitate cât mai curând." (Cf. https://www.activenews.ro/stiri/De-ziua-lui-Hitler-Citu-vrea-%E2%80%9Esa-elimine-vocile-critice-%E2%80%9Ecare-mai-exista-fata-de-campania-de-vaccinare.-ActiveNews-a-gasit-IMNUL-LUI-CITU-166421).


[4] Cf. idem.