ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Războiul proxy al Washingtonului în Ucraina este o schemă globalistă de a transcende continuitatea istoriei, culturii și geografiei întruchipate în statul-națiune” – scrie, în publicația „The American Conservative”, Douglas Macgregor, fost consilier al Pentagonului. 
 
El argumentează că războiul din Ucraina nu este în primul rând unul pentru extinderea NATO spre Est, ci unul pentru o „ordine bazată pe reguli” (de cine stabilite? – n.n.) și pentru „dizolvarea formelor politice și sociale tradiționale de organizare umană – guverne naționale, granițe, identități, culturi – pentru a le înlocui cu o lume a consumatorilor uniți doar prin dependența lor de corporații amorfe, ONG-uri care nu sunt responsabile și instituții supranaționale”. 

Patrioții americani nu sunt „tribali”, cum îi numea disprețuitor președintele Clinton, „ei vor să protejeze și să apere Statele Unite, instituțiile sale istorice și drepturile înscrise în legile lor, nu să înceapă războaie”. Iar „războiul pentru globalism din Ucraina implică identitatea națională, o forță dinamică care stârnește cele mai profunde emoții umane”.

Menționând că Ucraina este un stat  în componența cărora se află teritorii care nu le-au aparținut istoricește, autorul parcă vrea să confirme butada că americanii nu sunt  în general prea tari la geografie, ba, mai mult, nici la istorie. Căci, după ce recunoaște că Moldova este „tehnic românească”, cu toate ca a fost 300 de ani stat vasal al Imperiului Otoman, vorbește de pretinse „forțe românești revanșiste din Moldova” pe care Washingtonul ar intenționa să le arunce în luptă „pentru a face rău Rusiei”. Păi cum mai sunt atunci „revanșiste” Moldova, România?

Iată, în continuare, extrase din articolul autorului american. (CV)

Mai nimeni nu a reținut o remarcă publică a președintelui Clinton în toiul bombardamentelor asupra Iugoslaviei din 1999: „Despre asta este vorba despre Kosovo... Este globalism versus tribalism”. În Kosovo era un conflict pe pământul altcuiva, cu relevanță mică sau zero pentru viața de zi cu zi din America. Dar cuvântul „tribalism” i-a derutat probabil pe mulți americani. Pentru ei, naționalismul înseamnă devotament față de țară și disponibilitatea cetățeanului american în criză sau conflict de a pune interesele țării mai presus de cele ale cetățeanului. Naționaliștii americani nu sunt tribali. Ei vor să protejeze și să apere Statele Unite, instituțiile sale istorice și drepturile înscrise în legile lor, nu să înceapă războaie.

Iar termenul „globalism” a evoluat, el înseamnă azi mult mai mult decât liber schimb și amabilitate între națiuni. Astăzi, statul-națiune și naționalismul sunt condamnate de globaliști ca surse de prejudecăți, exclusivism și război. Termenul „globalism” utilizat de Clinton continuă acum cu războiul proxy al Administrației Biden împotriva Rusiei.

Pentru clasa politică conducătoare a Washingtonului, globalismul implică mai mult decât cumpărarea de produse fabricate de forță de muncă ieftină în țările non-occidentale. Globalismul condus de Washington promite dizolvarea formelor politice și sociale tradiționale de organizare umană – guverne naționale, granițe, identități, culturi – pentru a le înlocui cu o lume a consumatorilor uniți doar prin dependența lor de corporații amorfe, ONG-uri care nu sunt responsabile și instituții supranaționale.

Globalismul este acum sinonim cu viziunea „stângii progresiste” asupra ordinii de securitate internaționale liberale postbelice, care trebuie să se extindă pentru a supraviețui. 

Războiul proxy al Washingtonului în Ucraina este schema globalistă de a transcende continuitatea istoriei, culturii și geografiei întruchipate în statul-națiune, pentru a omogeniza popoarele în procesul de asimilare a schimbărilor sociale și tehnologice rapide. 

Dar aici e de fapt problema. Națiunile, popoarele nu evoluează în vid, ele nu își predau existența fără luptă.

Washingtonul ar trebui să se alerteze, căci războiul său proxy pentru globalism în Ucraina implică identitatea națională, o forță dinamică ce stârnește cele mai profunde emoții umane. În Ucraina nu se confrunta doar naționalismul ucrainean și cel rus, înrădăcinate în limbă, cultură și istorie. Brandul de globalism al Washingtonului, pus sub masca expansiunii NATO, provoacă direct identitatea și cultura națională a Rusiei. Rolul geografic unic al Rusiei în închegarea civilizației europene și asiatice, cultura sa creștină ortodoxă – un sistem de credințe consacrat în ideologia și politica externă și de securitate a Rusiei – sunt puse în pericol.

În lumina intervențiilor militare ale NATO conduse de SUA în Balcani, Afganistan și Irak, nu putem pretinde că apropierea NATO de granița vestică a Rusiei este benignă. Dar e mult mai periculos să ignorăm faptul că, pentru Moscova, expansiunea NATO în Ucraina este indisolubil legată de extinderea globalismului în Rusia.

Declarațiile secretarilor de stat și apărare americani, potrivit cărora Washingtonul dorește să „slăbească” Rusia, arată clar că „ordinea bazată pe reguli” a Washingtonului nu este de vreun folos Rusiei. Declarațiile confirmă pur și simplu Rusiei credința că SUA este un cobeligerant în războiul pentru extinderea NATO.

Poate și mai importantă este sugestia că Polonia, proverbialul copil sălbatic al NATO, ar putea furniza așa-numitele „forțe de menținere a păcii” Ucrainei. Dar Polonia a dominat cea mai mare parte a Ucrainei timp de aproape 400 de ani, iar Moldova, deși tehnic românească, a fost 300 de ani stat vasal al Imperiului Otoman. Intenția aparentă a Washingtonului de a introduce forțe poloneze revanșiste în Ucraina de Vest și, potențial,  forțe românești revanșiste în Moldova sugerează că globaliștii de la Washington vor face orice pentru a dăuna Rusiei.

Războiul testează legitimitatea celor care guvernează statele în conflict, precum și rezistența societăților lor. Această observație se aplică administrației Biden la fel de mult ca și guvernelor lui Zelenski și Putin. În timp ce prezidează criza fiscală, penuria și criminalitatea în creștere în America și își arată ignoranța deliberată cu privire la Europa de Est și la popoarele sale, președintele Biden și susținătorii săi de la Capitoliu așteaptă o oală regională care ar putea curge rapid cu consecințe periculoase pentru Washington și partenerii săi din NATO. Dar după o expresie a lui Freud, Biden „are o abilitate minunată de a ignora faptele și de a crede ce vrea”. 

Washington a cultivat activ războiul Ucrainei cu Rusia timp de mulți ani și a valorificat naționalismul ucrainean - forța incendiară pe care globaliștii pretind că o detestă - în serviciul cauzei lor. Și a mers. Acum aceiași globaliști prelungesc războiul cu arme, sfaturi și încurajare, chiar dacă Ucraina este distrusă.

În ultimii 30 de ani, accentul excesiv pus de Washington pe asistența militară și intervenția pentru schimbări de regim a atras SUA în conflicte și crize în Balcani, Orientul Apropiat, Africa de Nord și Asia de Sud-Vest. Naționaliștii americani nu sunt responsabili pentru războiul actual din Ucraina și nici pentru ultimele trei decenii de războaie de auto-înfrângere ale Washingtonului. Dar naționaliștii americani sunt necesari acum mai mult decât oricând pentru a opri  războiul globalist menit a distruge Rusia înainte ca războiul să se întindă ca un cancer în Europa de Est.
 
Nota redacției ActiveNews: Autorul american face o eroare de logică atunci când susține că „Dar Polonia a dominat cea mai mare parte a Ucrainei timp de aproape 400 de ani, iar Moldova, deși tehnic românească, a fost 300 de ani stat vasal al Imperiului Otoman”. În epoca în care Moldova era vasală a Imperiului Otoman, Țara Românească se afla în aceeași situație. Cele două provincii românești au fost unite ca destin chiar și în contextul aservirii lor față de Înalta Poartă. Confuzia pe care o face Douglas Macgregor este între statul artificial „Republica Moldova” și statul medieval Moldova, o confuzie alimentată, din păcate, de propaganda rusă. Republica Moldova nu este o continuatoare a statalității principatului Moldova, ci a fost desprinsă din teritoriul Regatului României de invazia brutală a URSS în 1940. Din acest punct de vedere, Republica Moldova nu este doar „tehnic” românească, ci și practic, atât timp cât recunoaștem datele științifice, nu cele propagandistice, despre poporul român. Din această recunoaștere decurge posibilitatea practică de a-și redobândi cetățenia română pentru locuitorii Republicii Moldova.