DREPTATE PENTRU NICU COVACI!
Fraților, mă simt dator să împărtășesc alături de voi o clipă de reculegere pentru cel ce a fost și va rămâne marele părinte al etno-rockului românesc, fratele nostru mai mare, Nicu Covaci.
Toți l-am iubit și respectat și îi suntem recunoscători acestui bărbat adevărat pentru patrimoniul cultural uriaș pe care ni l-au lăsat Phoenix prin al său fondator. El a afirmat, în repetate rânduri, că a trăit cu conștiința clară a sacrificiului pentru continuitatea Phoenix, pentru ca, prin creațiile sale de o inegalabilă verticalitate, să poată ține trează o stare de spirit, cu adevărat haiducească, prin care să le imprime semenilor o ținută morală demnă, pentru ca românii să aibe de ce să fie mândri, să fie conștienți și să-și prețuiască valorile culturale și naționale.
”Fraților, treziți-vă!” - sunt cuvintele lui pe care, cu toții, le-am auzit fiindcă le repeta obsesiv, în fiecare interviu. Marele lui ”of ”era legat de starea deplorabilă în care a ajuns România noastră, care Nu mai e a noastră, și pe care a iubit-o cu disperare, prin toate acele nopți întregi de lacrimi amare, de frământări în căutarea de soluții existențiale, cu genunchii inimii plecați, înghițind cu greu lungul șir al multor și multor umilințe. Ultima umilință a fost și cea mai împovărătoare, fiindcă i-a fost fatală!
Fraților, este cazul să punem punctul pe ”i” și să afirmăm, cu mâna pe inima îndurerată, faptul că umilința cumplită prin care l-au târât acei nemernici de la UCMR – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România -, la firea vulcanică și la caracterul integru și intransigent a lui Nicu, este o crimă! I-au strânit sfârșitul! Omul acesta s-a consumat într-o asemenea măsură căci, realmente, i-a fumegat creierul! Oare cine ar fi putut rezista la o asemenea amplitudine a mișeliei, coaptă intenționat? După 62 de ani de creație, după 62 de ani de scenă, după mulțimea premiilor interne și internaționale, acești ordinari și-au permis să șteargă, la propriu, pe jos cu el, cu simbolul nostru național! Omul acesta uriaș, din disperare de cauză, căci deseori trecea prin momente în care spunea că nu mai avea din ce să trăiască, neavând o pensie din partea statului român, vindea tablouri la comandă pentru a putea scoate la timp, pentru publicul său fidel, ultimele sale discuri. Acesta a fost Nicu: o uriașă inimă de leu, mare și generoasă, hărăzită să cuprindă în ea toate acele generații care au crescut odată cu el și pe care le-a hrănit cu tot ceea ce a avut el mai bun. Cum am putea noi să-i răsplătim acest excepțional devotament?
Cerând dreptate pentru Nicu Covaci, cerem dreptate pentru România!
1. Cerem să i se confere Ordinul Național „Steaua României” post-mortem, care să devină o efigie și pentru formația Phoenix.
2. Cerem eliberarea imediată a acelui nenorocit de atestat de compozitor din partea UCMR, pentru Nicu și pentru trupa Phoenix.
3. Cerem să i se ridice statui de către Primării și, de asemenea, ca o piață din fiecare oraș din țară unde există fani dornici, care, la nevoie știu să facă și urât, inclusiv la București, să-i poarte numele.
Phoenix, prin Nicu Covaci, a creat o comuniune ce ar trebui să se identifice prin comunități active ce mustesc de viață, în care elementul dominant care să primeze trebuie să fie doar etnicul românesc. Nicu Covaci trebuie să fie, prin presiunea și efortul nostru susținut, declarat Erou Național și să primească Steaua României post-mortem! Punct! Pentru recunoașterea unanimă a meritelor sale, tot așa cum au rămas în memoria noastră colectivă toți eroii neamului românesc.
Fraților, haideți să arătăm că putem fi de neoprit! O asemenea muzică, un asemenea mesaj, cu un așa ritm, nu poate fi și nu ni se permite să o ținem sub obroc. O asemenea muzică care face să-ți fiarbă sângele-n tine, prin ritmul căreia duduie pământul sub dușmani, nu poate fi ținută în lanțuri ci trebuie să fie acel gheizer care țâșnește cu putere, care spune și afirmă adevărul, chiar și prin luptă, cum a fost întregul și zbuciumatul parcurs al României prin toate cataclismele istoriei sale.
Cinste memoriei tale, Nicule, fiindcă Nicu este viu, fiindcă noi îl vom purta mereu la mare cinste în inimile nostre de care l-am legat strașnic și pe care nu-l vom abandona niciodată dintre noi. El și muzica Phoenix vor rămâne tezaurul pe care avem datoria să-l păstrăm în mijlocul nostru, în inimile noastre și pentru care înțelegem că trebuie să luptăm și noi, tot așa ca el.
Nu vei pleca niciodată Nicule din rândurile nostre! Era frumoasă acea sintagmă care spunea că: ”Cei ce au căzut răpuși de gloanțele dusmane pășesc în rând cu cei ce au rămas”. El va sta cu no de-acum, așa cum și-a dorit, în rândul întâi, iar Phoenix și muzica lor vor fi mereu aplaudate în săli și pe stadioane. Suntem obligați să-i respectăm memoria! Dacă el ne-a arătat că posedă un mare bun simț, tot așa trebuie să arătăm și noi că avem în noi acel bun simț care ne scoate din letargie și ne va face de neoprit!
Trăiască Nicu Covaci!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
După trei ore și zece minute cu Putin, trimișii lui Trump au ajuns la Kiev. Mesajele Moscovei către Washington și Berlin - 7 minute VIDEO de la Kremlin
Prof. univ. dr. Nicolae Radu: România, încotro? De la drama Mirabelei Dauer până la durerea ascunsă timp de 21 de ani în "fotoliul din odaie"
Recomandările noastre
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
Secțiuni: Cultură Muzică Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Nicu Covaci Raluca Turcan
Subiecte: Steaua României
Organizații: PHOENIX
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)