Este un mister pentru mine motivul pentru care am vrea ca legumele noastre să nu fie bulgărești, în cele din urmă bulgarii sunt un soi de nec plus ultra al legumiculturii, au o anumită tradiție într-ale legumiculturii, se pricep la asta. În grădina soției cresc ardei bulgărești, am renunțat la ciușca oltenească, nu mai avem paprika ungurească, nu văd de ce n-am recunoaște vecinilor bulgari un anumit geniu într-ale legumiculturii. 

Dar atunci când oameni simplii precum dl. Chesoiu pornesc în plin sezon agricol investigații jurnalistice în loc să se concentreze asupra propriei grădini din care ar trebui să-și hrănească copiii trebuie că există un anumit grad de exasperare și un sentiment al neputinței care să le spună că, oricât de greu ar munci, nu vor reuși s-o scoată la capăt muncindu-și cinstit grădina. 

Investigația domnului Chesoiu legată de ușurința cu care se falsifică originea legumelor aflate pe piața românească vine la puțină vreme după protestul unui alt fermier ce-a distrus sau a mimat distrugerea propriei culturi de castraveți. De ce există oare acest grad de exasperare printre producătorii de legume?

Pe de altă parte, cred că există o anumită exasperare și printre noi, consumatorii, adică noi, oamenii simpli, care vrem să ne hrănim familia, suntem cel puțin nemulțumiți de ce găsim pe tarabe în piață. Cum spuneam mai sus, avem o grădină de legume deși stăm într-un oraș, deși suntem oameni ocupați, deși avem o familie numeroasă incluzând copii de vârstă școlară pe care-i educăm singuri, deși numai de o grădină de legume nu avem timp. Cum de-am ajuns să avem găini, iepuri, roșii, dovleci, castraveți etc, o livadă, deși nici soția mea și nici eu nu ne prea pricepem să avem cu adevărat eficient grijă de cele de mai sus? Străbunicii mei stăteau tot în orașul în care locuiesc acum, erau și ei oameni cu carte, nu aveau o grădină de legume, se duceau la piață să-și facă târguielile zilnice, se duceau la măcelărie zilnic să cumpere carne, căci în acele timpuri nu existau frigidere. Străbunicii noștri se duceau la piață și cumpărau cele mai parfumate și mai frumoase legume și fructe, noi ne ducem pentru a cumpăra toate ciudățeniile cu viermi, strâmbăciunile și urâțeniile, iar chiar și pe acelea le măsurăm cu circumspecție și le mâncăm în cantități infinitezimale doar atunci când n-avem încotro, căci le-am sinucis din neștiință pe cele din grădina noastră. Le cumpărăm și le mâncăm doar pentru a constata o dată în plus că le lipsește aroma, că au o textură stranie, că nu sunt ce-ar trebui să fie.

 

Cum de-am ajuns aici? Este, oare, cu adevărat necesar ca evoluția chimiei să ne aducă aici? Nu suntem singura familie de intelectuali în această situație, presupun că pierderea de productivitate este imensă la nivelul întregii economii. Traiul urban s-a degradat, căci mulți dintre noi avem găini în ogradă, cel rural a devenit și el stresant și lipsit de tihnă, căci doar tihnă nu este atunci când țăranii-și distrug culturile sau fac investigați jurnalistice. 

Explicația este simplă, nu este nimic complicat. Comunicarea dintre producător și consumator este perturbată, semnalele pieței sunt bruiate, mâna invizibilă a pieței este încătușată. Noi consumatorii vom ajunge clienții fideli și fără speranță ai firmelor ce vând medicamente în secțiile de oncologie, alergologie etc., producătorii sunt deja clienții fideli ai firmelor de îngrășăminte, semințe, erbicide, potențatori de creștere etc., adesea firmele ce vând chimicale țăranilor și cele care vând chimicale spitalelor fiind divizii ale aceleiași corporații. Uitând de aproapele lor, de clientul ce pune pe masă produsele cumpărate, agricultorii – căci nu mai merită să le spunem țărani - sunt la rândul lor frustrați, căci fac afaceri cu diverși monștrii ai chimiei, fac afaceri chiar și cu cel mai rece dintre monștri și speră să iasă cumva în câștig din răul ce-l fac semenilor lor. 

Poate cel mai important motiv pentru care consumatorul și producătorul au ajuns să nu se mai înțeleagă este bruiajul indus de subvenția acordată producătorilor pentru pământul cultivat. Cu alte cuvinte, producătorul are de primit bani nu doar de la consumatorul de legume sau fructe, are de primit bani și de la stat pentru simplu fapt că a cultivat o anumită suprafață de pământ. Cumpărătorul își pierde deci o mare parte din puterea ce-ar trebui să o aibă asupra producătorului, producătorul nu depinde de cumpărător, nu mai trebuie să-l facă doar pe acesta fericit, trebuie să facă în primul rând fericit statut pentru a-și primi subvenția. Criterii administrative precum suprafața minimă cultivată etc. devin mai importante decât satisfacția consumatorului. Dacă corect și cinstit nu putem cultiva decât 800 de mp de roșii și 700 de mp de usturoi pentru a primi subvenția, vom fi forțați să cultivăm un minim de 1000 mp de roșii cu o productivitate de minim 2kg roșii /mp și 3000 mp usturoi cu o productivitate minimă de 5000 kg usturoi /ha. Chiar să nu realizăm că normele de mai sus sunt făcute tocmai pentru a împinge producătorii spre firmele specializate în chimie și biochimie agricolă? Oare, după ce-am citit cele de mai sus, nu ne este clar de ce o dată cu aderarea României la U.E. a dispărut aroma roșiilor? Oare nu ne este acum limpede consistența sulfuroasă a domnului Cioloș? 

Acesta este principalul motiv pentru care, oricât de mult am vrea să cumpărăm roșii, vom ajunge negreșit să cumpărăm chimie, mai precis biochimie. 

Mai există o grămadă de motive secundare, spațiul alocat aici nu-mi permite să le enumăr pe toate. De exemplu, lupta domnului Chesnoiu cu legumele turcești sau cu cele macedonene trebuie că se explică prin simplul fapt că Turcia sau Macedonia nu se află în U.E., că, prin simplul fapt că nu se află în U.E., producătorii turci sau macedoni nu trebuie să respecte o serie de reguli născocite în birourile unor birocrați aseptici, asemeni domnului Cioloș. Cele de mai sus nu înseamnă că piața turcească sau cea din macedoneană nu au fost distorsionate de intervenția guvernamentală, înseamnă doar că există reguli diferite și că diferențele dintre reglementarea U.E. și cea a statelor vecine sunt speculate de operatorii (evit să le spun țărani) prezenți piață. Este evident că, dată fiind mărimea pieței U.E., firmele de chimie alimentară se concentrează mai degrabă pentru a corupe reglementarea la nivelul U.E., este foarte posibil ca la periferia imperiului reglementarea să fie rămasă în urmă. Poate că macedonenii sau turcii au acces la chimicale generice mai ieftine de generație mai veche, pot folosi tehnologii interzise în U.E., de unde rezultă și un preț mai mic al legumelor produse. 

Acum un an, în iunie 2020, Bayer a acceptat să plătească daune de până la 9,6 miliarde dolari unor bolnavi de cancer după ce-a fost demonstrat în justiția americană că  glifosatul - un produs companiei Bayer după ce aceasta a cumpărat Monsanto – este cancerigen. Desigur, Organizația Mondială a Sănătății, Comisia Europeană etc. consideră că nu sunt suficiente dovezi statistice pentru a demonstra faptul că glifosatul este cancerigen sau genotoxic. Ca urmare, nu există nici un fel de conflict de interese între faptul că Bayer vinde atât glifosat cu 53lei/l agricultorilor, dar vinde și spitalelor românești Stivarga 40mg x 84 cpr. film. cu 11.000 lei pentru tratamentul cancerelor de colon sau Nexavar 200 mg x 112 cpr. film. cu 113.330,96 lei pentru a preveni răspândirea  anumitor tipuri de cancer în organism, acestea nefiind singurele medicamente oncologice vândute de Bayer în România.

La vechii greci, idioții erau țăranii noștri cei de toate zilele, oameni ce-și vedeau de treaba lor, ignorând pe cât se putea contactul de orice fel cu statul. Una din virtuțile îndoielnice ale progresului este cvasiimposibilitatea de a mai fi idiot, de a trăi în afara statului, de a trăi pur și simplu respectându-ne în pace aproapele. Căci trebuie să plătim impozite, dări și accize, în curând vom plăti impozit pe oxigenul ce-l consumăm. Iar dacă, totuși, cunoaștem vreun idiot ce nu este interesat de vreo subvenție de la stat, ce nu le cumpără corupătorilor acestuia chimicalele și semințele, un om cu mâinile muncite ce nu apare în ziare sau la televizor, am face bine să-l respectăm, punându-i munca pe masa copiilor noștri.