Diana Maria Brăgaru: Doi nebuni au declarat că (și) Hristos e putinist

Nu am vrut să mai scriu nimic în post. Ați observat asta. Nu am mai vrut să spumeg, să scuip, să înjur toți nebunii! Am
mai bine de o lună de când nu am mai vrut să tulbur nici pe alții, nici
pe mine. Că vine Învierea. Să fim cu toții liniștiți. Am pus frână la
tot ce putea să strice isihia.
Așa că am evitat știrile, nu am mai vrut să scriu nimic despre politică, politicieni, război. Ba chiar am ascuns textele cu asemenea subiecte deja publicate. Ca să evit să supăr în vreun fel pe cineva.
Dar se activează urâții exact la început de Săptămâna Mare!
Papahagi și Baconski au hotărât că Paștile Ortodox trebuie "îndreptat". Habar nu aveam că ar fi defect, cum zic ăștia doi rătăciți!
Care vor să fim și noi "în rând cu Occidentul". Doar că "înțelepții" ăștia au uitat că Paștile Ortodox își schimbă data în funcție de Lună! Nu de data în care primesc distinșii mai sus mentionați agenda cu "to do".
Luna nu are mișcări politically correct. Nu e incluzivă. Luna nu e pro-NATO. Luna nu e UE. Luna e Lună și atât.
Paștile Ortodoxe cad întotdeauna "în prima duminică după prima lună plină, care cade după sau de echinocțiul de primăvară.”
Iar Lumina Sfânta coboară numai și numai în noaptea Paștilor Ortodoxe! Doar atunci. Doar în acea zi! Toate bisericile creștine recunosc asta - că doar de Paștile Ortodoxe se întâmplă asta. Nu în noaptea în care sărbătoresc ei.
De-aia nu pică Paștile în mod modern, progresist, globalist. Din motiv de Lună!
Ce ți-e și cu planetele astea, niște retrograde!
Bomba pusa la temelia Ortodoxiei de iudele contemporane în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim seamănă tulburare, nervi, supărare, zâzanie și tristețe printre Ortodocșii practicanți.
Dar cei 30 de arginți încă circulă. Și tot fariseilor le lucesc ochii după ei.
Pe vechiul principiu "dacă nu-i poți convinge, zăpăcește-i", doi cărturari au fost desemnați drept pionii care trebuie să bage BOR în cutremur. Serviciile antiromânești lucrează la vedere.
Motivul pentru care, ni se spune, data Paștilelor Ortodoxe ar trebui "reparată" e, chipurile, lipsa de zile libere pentru românii din diaspora.
Până acum nu îi băga nimeni în seamă pe frații duși peste hotare, în afară de BOR, prin dragii și chinuiții noștri preoți misionari. Preoții noștri sunt singurii care mențin vii legăturile pribegilor cu țara-mamă. Singurii care se îngrijesc de sufletele celor plecați printre străini de "binele" asigurat de către un aparat de stat care nu dă doi bani găuriți pe ei. Din aparatul ăsta a făcut parte și Baconschi, dacă nu știați.
Dacă tot i-a apucat grija de zilele libere ale frățiilor din diaspora, să facă "bunii și drepții" aceștia demersuri pentru ca românilor din străinătate să li se respecte libertatea religioasă și să li se dea liber de Paștile Ortodox.
Dacă Occidentalii tot nu mai pun icoane și brazi să nu se lezeze optic curcubeii și imigranții musulmani extremiști, să facă bine să le obțină Ortodocșilor zile libere de sărbătorile ortodoxe. Să lucreze ei pentru incluziunea minorităților românești! Că dacă acum majoritatea trebuie să se supună intereselor minorităților, e clar că majoritatea cetățenilor statelor unde sunt minorități române trebuie să accepte și sărbătorile românești. Punct.
Să își amintească domnii aceștia grijulii că libertățile se acordă pe criterii religioase. Nu invers! Nu se schimbă religia după libertăți!
Nebunia cu "Slava Ucraina" nu are margini și susținătorii ei și-au pierdut orice urmă de bun-simț, de decență, de logică.
După ni s-a spus că trebuie sa scuipăm pe putinistul Dostoievski, că Ceaikovski e și el putinist, acum s-a hotărât că și Paștile au devenit putiniste! Că din solidaritate cu "frații noștri ucraineni", care ne scot morții din morminte, ne distrug Delta Dunării, ne interzic limba maternă în școli, ne dărâmă statuile, dar ne dau ieftin grâu pesticidat și stropit cu Furadan, curve, racheți, droguri și alte asemenea "bunătăți", trebuie să nu mai sărbătorim Învierea Domnului pe motiv că asta fac și rușii.
Pretins Ortodocșii ăștia încă nu au înțeles că Învierea Domnului este despre Hristos! Numai despre Hristos!
Nu despre Ucraina! Nu despre Rusia! Nu despre Zelensky și nici despre Putin!
Doi nebuni au declarat că (și) Hristos e putinist. Și trebuie să-L oprim să Învie neprogresist.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: Sfintele Paști
Organizații: Colegiul Noua Europă București Dilema GDS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)