ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Din conferința desfășurată la Palatul Parlamentului în 10 februarie 2023 (linc), care a stîrnit furia și amenințările președintelui Colegiului Național al Medicilor (linc), redau acum intervenția doamnei doctor Anca Nițulescu.

Anca Nițulescu conduce asociația „Medici pentru consimțămînt informat” care a cîștigat în primă instanță un proces prin care obligă autoritățile să schimbe definiția cazului de covid. Prin procesul respectiv s-a dovedit că statisticile despre morții de covid care au fost vehiculate în ultimii ani au fost falsificate, adică ceea ce blogul lui Marius Mioc a afirmat încă de la începutul plandemiei (linc). Sentința din acel proces am prezentat-o deja: Curtea de Apel București, la cererea mai multor medici, obligă Institutul Național de Sănătate Publică să schimbe definițiile de declarare a covid-19 drept pricină a morții (linc). În intervenția ei doamna Nițulescu se referă și la acest proces.

Vedeți și Medicii proscriși îi invită într-o nouă Conferință LIVE la Parlament, față în față, pe Rafila, Arafat, Gheorghiță, Cercel, Voiculescu, Tătaru, Mahler și Coriu. Societatea Civilă prezintă 40 de Motive pentru care președintele CMR trebuie să-și dea demisia

Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat niște subtitluri în cuvîntarea doamnei Nițulescu.

Video Război Informațional și Transcriere înregistrare Marius Mioc:

[Activități ale asociației „Medici pentru consimțămînt informat”]

Anca Nițulescu: Bună ziua. Am intitulat sugestiv această prezentare „O picătură de adevăr într-un ocean de dezinformare medicală”. Și cînd spun dezinformare medicală mă refer la cea propagată prin intermediul instituțiilor medicale. Deci e vorba de o dezinformare medicală la nivel instituționalizat. Asociația noastră, în această atmosferă, a considerat că noi ca medici avem o îndatorire atît profesională cît și de conștiință să punem la dispoziția profesioniștilor din sănătate și a populației informații medicale corecte. Și iată, am lansat un sait web (linc) în care, încă din decembrie 2020 am pus primele informații despre vaccinul care intrase primul pe piață, Comirnaty. Am arătat că el a primit o autorizare condiționată de punere pe piață în Uniunea Europeană. Am arătat studiile de siguranță clinice care erau postate deja pe saitul Agenției Europene a Medicamentelor și am arătat modul în care populația poate raporta reacțiile adverse, lucru care nu a fost prea mult mediatizat în perioada respectivă. În afară de acest lucru am demarat un canal de youtube, chiar în martie 2020, care iată a ajuns la aproape 2000 de abonați, lucru de care noi sîntem mîndri, pentru că este un canal original. Toate filmele sînt creații originale. Pe acest canal al postat, încă din martie 2020 mai multe apeluri către deputați. Pentru că dacă vă aduceți aminte, proiectul legii vaccinării obligatorii a fost brusc repus în discuția parlamentului în martie 2020, după ce fusese blocat în Camera Deputaților din noiembrie 2017. Deasemenea am avut mai multe intervenții la postul de televiziune Nașul TV, atît despre legea vaccinării obligatorii cît și despre vaccinarea covid. Iată, în noiembrie 2021 am ținut un adevărat webinar, o adevărată conferință televizată la Nașul TV în care împreună cu mai multe colege din asociație am prezentat ceea ce se cunoștea atunci deja, înainte de lansarea pe piață a vaccinului în România, și anume faptul că studiile pentru a crea un vaccin împotriva SARS-CoV-1 au eșuat la pandemiile precedente de SARS și de MERS. Deasemenea, am prezentat și aspectele sociale ale pandemiei de covid. Am arătat că ce s-a întîmplat a fost că o problemă medicală a fost transformată în criteriu de discriminare socială pe motive medicale iluzorii. După aceea am lansat o serie de webinarii în care, împreună cu colegele din asociație am prezentat mecanismul de acțiune al vaccinului covid, modul de apariție a reacțiilor adverse ale vaccinului covid. După care ne-am concentrat pe tratamentul bolii covid, pentru că de-a lungul anului 2021 a devenit evident că toate măsurile impuse pînă la momentul respectiv, adică distanțarea, măștile, izolarea și vaccinarea nu au fost suficiente. Valurile de cazuri covid se succedau cu noi și noi tulpini mutante. Deci era clar că este nevoie și de altceva. Și noi am arătat că este foarte important un tratament ambulator precoce. Am prezentat protocoalele care existau la momentul respectiv în lume și chiar am prezentat, una dintre colege a prezentat o lucrare dedicată măsurilor luate de guvernele Indiei și Chinei. De ce? Pentru că aceste țări au o tradiție foarte bogată referitor la aplicarea plantelor tradiționale, atît în profilaxie cît și în tratament, ceea ce au și făcut și pentru boala covid. De reținut că și România are o tradiție foarte bogată referitor la plantele medicale, tradiție care ar fi putut fi folosită în această pandemie, atît pentru prevenție cît și pentru tratament. În noiembrie 2021, din cauză că youtube a început să ne elimine anumite filme, am deschis un alt canal, care se vede pe ecran, în platforma odysee, unde am continuat să postăm filme, inclusiv fragmente din conferințe medicale internaționale pe care le-am subtitrat în limba română. În octombrie 2021 am participat, cum se spune, „once in a life time”, odată în viață, la emisiunea „Referendum” de la TVR 1. Era prima ediție, în 11 octombrie 2021. Această emisiune dorea dezbaterea problemelor arzătoare ale societății. Și atunci s-a pus în discuție obligativitatea certificatelor digitale covid. Dacă aceste certificate trebuie sau nu trebuie să fie impuse prin obligativitate. Și emisiunea a fost gîndită ca un fel de dezbatere între 2 tabere. O tabără care este pentru și o tabără împotrivă. Eu am participat în tabăra împotriva obligativității certificatelor covid. Iată că în iunie 2021 doamna ministru al sănătății de atunci a făcut o declarație pentru Agerpres în care a spus că urmează să modifice anumite acte normative, astfel încît personalul medical nevaccinat să fie testat obligatoriu PCR pe banii personali. Acest lucru, a spus domnia sa, este făcut pentru ca pacientul, care are și el drepturi, să vină în contact cu un cadru medical care nu-l pune în pericol și că acest lucru s-ar obține numai prin vaccinare. La data respectivă era deja cunoscut faptul că vaccinarea nu împiedică îmbolnăvirea și nu împiedică transmiterea bolii. Totuși aceasta a fost dorința doamnei ministru la momentul respectiv. În răspuns, asociația noastră a trimis imediat o scrisoare deschisă, postată și pe saitul asociației, dar trimisă și cu număr de înregistrare și primită cu număr de înregistrare la Ministerul Sănătății, în care ne-am manifestat profund dezaprobarea față de această poziție a doamnei ministru și am enumerat mai multe argumente. I-am spus că ignoră faptul că o mare parte a personalului medical deja a dobîndit imunitate naturală împotriva bolii covid. Ignoră faptul că vaccinarea nu este 100% eficace în a preveni boala sau transmiterea. Ignoră multitudinea de reacții adverse severe și de decese care începuseră să apară în societate și care erau postate pe saitul Eu Vigilance. Deasemenea i-am reamintit că în România Ministerul Sănătății nu a implementat nici un sistem de supraveghere activă a reacțiilor adverse postvaccinale. Urmărirea reacțiilor adverse după vaccinul covid, de altfel și după alte vaccinuri, este pur pasivă. Cine vrea raportează, cine nu vrea, nu raportează. Și la sfîrșit i-am spus că de la grija declarativă pentru siguranța pacientului pînă la îngrădirea dreptului la muncă al personalului medical pe motive iluzorii este un drum lung și sinuos. După cum se vede scrisoarea noastră nu a avut mare impact, pentru că iată, imediat, în 2 iulie 2021, Institutul Național de Sănătate Publică a modificat metodologia de supraveghere a bolii covid și a introdus în acest document prevederea ca personalul medico-sanitar și auxiliar nevaccinat împotriva bolii covid să fie testat prin test antigenic rapid la trei zile, la fiecare trei zile, sau prin test PCR o dată la șapte zile. Și mai scrie jos „testarea periodică POATE înceta”. „Poate” sau nu poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete. Adică, este posibil, după cum se exprimă acest document, ca și dacă personalul medical ar fi făcut dovada vaccinării complete, totuși testarea periodică să nu înceteze. Totul era la latitudinea autorităților. În această situație asociația noastră a făcut, împreună cu doamna avocat Marina Alexandru, care este avocatul nostru, a făcut imediat o notificare pe care personalul medical care nu dorește să se vaccineze și nici să se testeze repetat, inutil, să o depună la angajator. Și am scris „subsemnatul nu îmi dau consimțămîntul pentru actul medical al testării, deoarece: 1. Sînt sănătos clinic. 2. Am purtat permanent echipamentul medical de protecție. 3. Am trecut prin boala covid, pentru cei care au trecut, și am anticorpi cu titru protector”. Și am sfătuit cadrele medicale care au avut boala să-și facă trestul de anticorpi și să atașeze la această notificare dovada testului de anticorpi. În continuare am spus că nu ne dăm acordul pentru vaccinare și am expus multitudinea de motive.

[Vaccinarea obligatorie, declarată teorie conspiraționistă în ianuarie 2021 dar susținută de președintele Colegiului Medicilor în octombrie 2021]

Iată că în ianuarie 2021, imediat după începerea campaniei de vaccinare în România, Colegiul Medicilor din România a organizat o conferință live în care împreună cu prestigioasele universități de medicină și farmacie din țară s-a preocupat pentru un demers de informare publică și a avut foarte mare grijă ca să existe informații din surse verificate, după cum scrie aici „surse verificate de încredere”, și mai ales, au avut foarte mare grijă să prezinte realitatea versus știrile false. După cum știm a existat în această pandemie o preocupare obsesivă pentru a combate aceste „fake news”. Și în timpul acestei prezentări, una dintre întrebările din cadrul acestei conferințe s-a format în mod punctual pentru dezinformarea cu privire la vaccinarea împotriva bolii covid. Și prezentatoarea a arătat că există valuri de narațiuni conspiraționiste la nivel global, că și la noi în țară există aceleași narațiuni conspiraționiste cu inflexiuni specifice și, după cum vedem în partea dreaptă, au fost abordate mai multe teme punctuale care ar fi conspiraționiste, și anume, vedem, subliniat cu galben, că vaccinarea obligatorie ar fi o temă conspiraționistă și reacțiile adverse și decesele pe care autoritățile le-ar ascunde. Iată că în octombrie 2021 președintele Colegiului Medicilor din România a dat un interviu pentru ziarul „Europa Liberă” în care spune că există un număr de medici care ies public cu informații false antivaccinare și că acești medici trebuie sancționați și trebuie suspendați. Și se dorește, mai mult de atît, iată, implementarea vaccinării obligatorii pentru medici. Dînsul a spus, cu subiect și predicat: Este necesară vaccinarea obligatorie la medici. Deci, deși în ianuarie 2021 ideea vaccinării forțate, obligatorii, a fost catalogată ca informație conspiraționistă, iată că președintele Colegiului Medicilor din România, în octombrie 2021 se exprimă că medicii ar trebui vaccinați obligatoriu. Cu siguranță că dacă medicii ar fi fost vaccinați obligatoriu în curînd acest lucru s-ar fi extins la întreaga populație a țării, n-ar fi rămas doar la medici.

[Președintele Colegiului medicilor, frustrat că există drept de liberă exprimare]

Interviul este destul de lung și reportera întreabă ce măsuri a luat Colegiul Medicilor pentru a preveni aceste lucruri? Iată aici, președintele Colegiului Medicilor își exprimă, cum scrie, frustrarea pentru că acești oameni, adică medicii care vin cu informații false, cred că au dreptul la liberă opinie și ies public cu aceste informații. Părerea mea este că atîta timp cît medicii și alți cetățeni încă au dreptul la liberă opinie trăim încă într-o societate normală. Totuși, iată, un oficial din, să zicem, sistemul de ocrotire a sănătății care se exprimă deschis că este frustrat că medicii au dreptul la liberă exprimare.

[Pas cu pas către vaccinarea obligatorie]

Mai mult de atît, întrebat de reporter ce a făcut Colegiul Medicilor pe acestă temă, dînsul spune că încă din luna iulie au existat discuții cu Ministerul Sănătății, cu Comitetul Național de coordonare a activităților de vaccinare despre introducerea testării obligatorii cu costuri suportate de către medici. Și dînsul spune: „Era o formă prin care noi, oarecum, forțam vaccinarea”. Deci am văzut cum doamna ministru a dat o declarație în iunie 2021, în iulie 2021 Institutul Național de Sănătate Publică s-a executat și a modificat metodologia de supraveghere a bolii covid cu introducerea prevederii testării obligatorii a medicilor, care a fost de fapt, după cum am înțeles și noi, o formă de a forța vaccinarea. Și, mai spune domnia sa, am ieșit public, adică dînșii, cu această propunere, dar nici un politician nu a avut curajul să-și asume această propunere. Politicienii au ezitat și am ajuns aici, acum. Aici, acum, dînsul a vrut să spună că țara era atunci într-un dezastru. Eu personal mulțumesc politicienilor care n-au fost de acord cu acest lucru, dar eu știu că ei au făcut acest lucru nu pentru că au ezitat și că n-au avut curaj, dînșii. Au curaj. Au făcut asta pentru că au înțeles contradicția juridică majoră între consimțămîntul informat înaintea unui act medical, cum este vaccinarea, pe de o parte, și forțarea vaccinării către oricine. Și în al doilea rînd, iarăși, conflictul juridic dintre dreptul la muncă, care este unul din drepturile fundamentale înscrise în Constituție și condiționarea accesului la locul de muncă de un act medical, pînă la urma urmei. Știm că politicienii care s-au opus implementării obligativității certificatului covid la locul de muncă sînt foarte puțini. Eu personal știu cine sînt aceia și sper ca toată societatea să-și amintească cine sînt aceia cînd vor veni alegerile următoare.

[Proces împotriva Institutului Național de Sănătate Publică și a Ministerului Sănătății]

În această atmosferă, asociația noastră a decis să atace în instanță, să cheme în instanță Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, împreună cu doamna avocat Marina Alexandru și cu 200 de petenți cadre medicale. Deci am inițiat un proces public împotriva INSP. INSP este prescurtarea pentru Institutul Național de Sănătate Publică, căruia i-am cerut să modifice metodologia de supraveghere a bolii covid și să suspende efectele ei pînă la o decizie definitivă. Aici este dosarul nostru pe saitul Ministerului Justiției. De ce am cerut noi această modificare? Mai întîi și mai întîi INSP-ul, în justiție, a obiectat că metodologia nu este un act normativ și că de fapt noi nu avem nici un interes legitim în a cere modificarea ei, pentru că numai o lege sau un ordin de ministru pot fi atacate în instanță în contencios administrativ. Și iată, noi am prezentat interesul legitim al nostru. Judecătorul a respins obiecția INSP. Și am arătat că deși acest act nu este un ordin de ministru sau un alt act normativ, totuși, pe baza numărului de cazuri raportate conform metodologiei, Departamentul pentru Situații de Urgență prelungește indefinit starea de alertă. Deci se limitează drepturi și libertăți individuale ale cetățenilor pe baza numărului de cazuri de covid și de decese covid declarate care sînt declarate pe baza acestei metodologii. Și am arătat că înainte de a fi medici sîntem cetățeni ai acestei țări care avem drepturi și libertăți individuale, deci sîntem afectați direct, și în al doilea rînd sîntem afectați direct ca și cadre medicale de acea prevedere din metodologie care se referea la testarea periodică a personalului medical nevaccinat. Documentația medicală a fost foarte lungă, are aproape 50 de pagini. Vreau doar să prezint cîteva aspecte. Deci practic noi am cerut trei lucruri mari în modificarea metodologiei, pentru că noi de fapt am cîștigat acest proces. O să vă dau amănunte. Am cerut în primul rînd modificarea definiției cazului confirmat de boală covid, pentru că în prezent cazul confirmat este, după cum vedem în coloanele din stînga, orice persoană care are test PCR pozitiv. Or acest lucru este o greșeală medicală flagrantă, fiindcă nici o boală nu se definește doar printr-un test de laborator. Și am cerut și introducerea simptomelor, semnelor și simptomelor în definiția cazului covid confirmat. Deasemenea am cerut introducerea unei noi categorii de caz, cazul vindecat, persoanele care au anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2 sau care demonstrează imunitatea celulară împotriva virusului SARS-C0V-2. Pentru că, dacă vă amintiți, în toată această perioadă, persoanele trebuiau să dovedească că sînt într-una din trei situații: fie sînt vaccinate, fie au testul PCR negativ, fie sînt vindecate după boala covid. Dar, vindecarea de fapt se reducea tot la un test PCR în antecedente. Deci practic, prin aceste măsuri, toată populația era împinsă către două direcții: ori vaccinare, care era gratuită, ori testare PCR periodic la 2-3 zile care se făcea pe banii persoanei. Și atunci este de bănuit încotro s-ar fi îndreptat populația. Și atunci noi am arătat că sînt multe persoane care fie n-au știut că au avut boala covid, dar au avut-o într-o formă foarte ușoară, fie nu s-au testat PCR dar au anticorpi în corpul lor anticovid și acești anticorpi trebuie recunoscuți. Deasemenea am cerut schimbarea definiției decesului prin boală covid, care în prezent, după cum vedeți, presupune că orice persoană cu test PCR pozitiv care deceda într-o unitate spitalicească va fi declarată ca deces covid, scrie acolo, „indiferent de bolile cronice preexistente care se bănuiește că ar fi agravat lucrurile”. Se exclud doar accidentele, traumele, hemoragiile. Și atunci noi am cerut să se introducă și simptomele. Adică persoana care are PCR pozitiv dar, deși este internată în spital pentru altă boală, atunci trebuie să demonstreze că are și simptomele bolii covid. Și am cerut în mod expres să se introducă fraza ca aceste persoane, cum a scris metodologia, nu pot fi considerate decedate de cauză covid dacă au deja boli cronice preexistente diagnosticate și pentru a căror agravare s-au internat, și, chiar dacă au PCR pozitiv, aceste persoane să nu fie declarate decedate de cauză covid. De asemenea, am cerut ca în cazurile bănuite sau considerate a fi decedate din boala covid să se facă autopsie. Vreau doar să prezint cîteva din răspunsurile INSP-ului. Pentru că este bine să știm, sînt documente publice. Au fost prezentate în ședință publică. În principiu, acest proces, ca toate procesele, s-a desfășurat cu înfățișări succesive. Noi depuneam niște documente, la înfățișarea următoare INSP-ul depunea alte documente care în principiu spuneau că nu se poate schimba nimic din ce am cerut noi. Deci a fost oarecum un fel de meci de ping-pong în care noi spuneam ceva, INSP-ul spunea „nu se poate”. Principala argumentație adusă de INSP a fost tot timpul că metodologia are la bază recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și ale Centrului European de Control al Bolilor și că nerespectarea acestor recomandări ar atrage lipsa armonizării cu cerințele europene și mondiale și imposibilitatea comparării informațiilor rezultate. Același lucru, cînd am cerut schimbarea definițiilor cazul covid, același lucru. Definițiile din metodologie respectă prevederile OMS și ale Centrului European de Control al Bolilor. Același lucru pentru decesul de cauză covid. Referitor la cererea noastră de a recunoaște anticorpii ca dovada trecerii prin boală, INSP-ul a răspuns că titrul de anticorpi protectori nu este definit, nu este standardizat și că nu se știe la ce titru de anticorpi persoana e considerată protejată. Și atunci, decît să facem un efort să determinăm acest titru, mai bine nu-l mai folosim deloc și nu recunoaștem testele de anticorpi. Dar, dacă titrul de anticorpi protectori nu este cunoscut după boala naturală, același lucru este adevărat și după vaccinare. Cu toate acestea, vaccinarea a fost considerată apriori protectoare, iar trecerea prin boală a fost considerată un fel de nimic. Iată aici, din schimbul de documente cu INSP-ul, noi am spus că alinierea la prevederile organismelor internaționale, oricît de corectă din punct de vedere politic ar fi, nu ne-a dus la stingerea pandemiei. Și de altfel nici celelalte țări care s-au aliniat la aceste prevederi nu și-au rezolvat propriile probleme. Au avut propriile valuri de covid succesive. iar INSP-ul a răspuns, jos cu albastru, „așa după cum am precizat anterior, standardizarea definițiilor de caz are scopul de a asigura comparativitatea datelor și nu stingerea pandemiilor”. Judecătorul ne-a dat dreptate, nu în absolut tot ce am cerut dar în cele trei capete mari. Judecătorul a acceptat schimbarea definiției cazului de covid cu adăugarea simptomelor clinice, a acceptat cererea noastră de a schimba definiția de deces prin boala covid. Și după cum vedem, a trebuit să ajungem în instanță pentru ca un judecător, care nu este medic, însă s-a informat temeinic pe baza tuturor materialelor trimise de noi, să apeleze pînă și la dicționarul explicativ al limbii române care să arate că definiția de boală presupune simptome în mod necesar și că cererea noastră, a reclamanților, este întemeiată pentru schimbarea definiției cazului confirmat de boală covid. La fel, pentru deces, judecătorul a adus argumente foarte pertinente.

Pompiliu Diplan: Doamnă doctor Nițulescu, mai aveți 5 minute. Mă iertați.

Anca Nițulescu: Da, o să termin mai repede de atît. Este interesant să vedem că pînă și judecătorul a spus că dacă s-a definit ca deces confirmat de covid orice persoană decedată în spital care are un test PCR pozitiv, fără să aibe simptome de covid, înseamnă că, de fapt, numărul de cazuri de deces din covid este numărul de cazuri de deces al unor persoane care sînt purtătoare ale virusului SARS-CoV-2. Și dînsul explică că felul în care metodologia definește cazul covid nu analizează ponderea fiecărei boli pe lanțul cauzal. Pentru că există mai multe moduri de a raporta un deces. Este boala, sindromul care a dus la deces. Înaintea lui este boala prin a cărei complicație s-a ajuns la deces. Deci judecătorul a înțeles aceste nuanțe și a acceptat modificările definiției cazurilor de covid cerute de noi.

[Concluzii]

În concluzie, instituțiile medicale au oferit în acești ultimi 2-3 ani populației informații cel puțin incomplete despre boala și vaccinul covid, prin ignorarea, în primul rînd, a anumitor metode de tratament eficace și ușor de obținut, pe care aici nu le-am adresat în această prezentare, prin exagerarea beneficiilor vaccinării și bagatelizarea riscului de reacții adverse postvaccinale.

Instituțiile medicale române au urmat întocmai, și nu numai că au urmat, au încercat să transforme în obligativitate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și ale Centrului European de Control al Bolilor, fără să fi avut nici o contribuție originală, fără să fi luat nici o măsură adaptată la specificul național. În instanță a trebuit să aduc argumentul că hotărîrea de guvern prin care a fost înființat Institutul Național de Sănătate Publică, în această hotărîre de guvern este scris printre atribuțiile INSP-ului acela de a lua măsuri pentru sănătatea publică. În acea hotărîre de guvern nu este scris că INSP-ului trebuie să se subordoneze automat Organizației Mondiale a Sănătății sau a Centrului European de Control al Bolilor și că trebuie să aplice ad-literam orice recomandare. În acest context, toate informațiile medicale difuzate de către instituțiile medicale naționale au condus, într-un fel sau altul, la concluzia că vaccinarea, singura, este soluția pentru ieșirea din pandemie și în consecință a apărut înfierarea medicilor care au ieșit public cu alte poziții. S-a încercat impunerea vaccinării obligatorii a personalului medical sub pretextul grijei pentru siguranța pacientului. În final, pentru că au tot apărut reacții adverse și pentru că la un moment dat a devenit evident că persoanele vaccinate se pot îmbolnăvi și pot transmite boala mai departe, nu s-a putut impune direct obligativitatea vaccinării personalului medical, dar s-a încercat indirect forțarea aceasta, de exemplu prin prevederea aceea de testare obligatorie a personalului medical pe banii proprii. Și chiar dacă n-ar fi fost pe bani proprii, este un lucru lipsit de logică să testezi o persoană asimptomatică. Întrebarea care se pune este cum vom gestiona în viitor relația dintre noi, ca medici, și instituțiile medicale care au scopul de a apăra sănătatea publică și unele dintre ele au rolul de a apăra onoarea profesiei medicale. Vă mulțumesc. (aplauze)

Vedeți și Dr. Oana Mihaela Secara: Tehnologia ARNm din vaccinuri - dezastru în prevenție și CRIMA PERFECTĂ! Conferința de la Parlament a medicilor care au contestat măsurile greșite din pandemie - VIDEODr. Oana Mihaela Secara: Tehnologia ARNm din vaccinuri - dezastru în prevenție și CRIMA PERFECTĂ! Conferința de la Parlament a medicilor care au contestat măsurile greșite din pandemie - VIDEO

Vedeți și Parlamentarii au participat la un act de Crimă împotriva propriului popor! Puteți oare încerca să reduceți efectele acestui dezastru? - Dr. Damian Baciu la Conferința Extraordinară C-19 de la Parlamentul României: ADEVĂRUL VĂ VA ELIBERA!