Dr. Damian Baciu: OMS pregătește DICTATURA MONDIALĂ PANDEMICĂ. Ce va face Rafila?
Organizația Mondială a Sănătății, aflată sub președinția lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, primul peședinte fără pregătire medicală, corupt și emanat dintr-o grupare teroristă numită „Frontul de eliberare al poporului Tigre”, a propus recent un amendament vizând Australia, identic cu prevederile Noului Regulament Sanitar Internațional discutat în 27 februarie în prezența celor 194 de țări participante la Geneva.
Art.1 începe cu constrângerile: statele nu vor mai avea dreptul de decizie asupra măsurilor sanitaro-medicale, deciziile obligatorii vor fi luate de OMS, care sunt executorii.
Amendamentele vor intra în discuție și supuse la vot în cadrul Adunării Mondiale pentru Sănătate, la ședința programată în mai 2024, care se va ține (cum altfel!) cu ușile închise.
Ce dorește această organizație și acest președinte aflat la cheremul PCC și Bill Gates (50-60% din finanțarea OMS), cei mai importanți finanțatori:
- va elabora noul tratat al pandemiilor cu modificarea reglementărilor internaționale de sănătate;
- va dicta politica sanitară;
- va ordona injectarea obligatorie,
- va ordona starea de urgență, închiderea frontierelor și a uzinelor;
- va ordona detenția persoanelor care nu se conformează ultimului mandat de injectare, sau procedurilor medicale impuse.
În virtutea acestor schimbări, autoritatea sanitară statală va da raportul direct OMS.
Statul se va conforma tuturor prescripțiilor OMS, sub amenințarea unor sancțiuni economice și financiare.
OMS se ocupă de procurarea vaccinurilor, de precizarea diagnosticelor, de tratament.
Directorul General poate declara o pandemie când dorește, pentru că a introdus conceptul de IMPACT, o noțiune care NU definește nimic precis, este aleatoriu.
Aceasta este PUTEREA ABSOLUTĂ, fără încadrare juridică și nici definiții sanitare.
Art. 22 permite retragerea din acest Regulament, refuzul lui. (Linda Simmonet, avocat pentru asociația "Sănătate, Libertate" la Sud Radio).
Cred că Rafila s-a întors deja cu toate datele clare și bine notate în carnețel, iar PM abia așteaptă să bată din călcâie cu mâna la chipiu!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Mesaj exploziv de la Casa Albă
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Nimeni nu știe dacă va fi pace în Ucraina, dar a început un nou război devastator: SUA-UE – De soarta lui depinde cum va arăta Occidentul - Aceasta ar putea fi adevărata MARE RESETARE
INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma. USR-ista Diana Buzoianu a comis-o grav - Probleme de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
Criza de nervi a lui Yermak – Crăiasa Zăpezilor de la Kiev – Miraculoasa metamorfoză a lui Zelenski: din omidă s-a făcut fluture
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Organizații: Colegiul Medicilor Ministerul Sănătății OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)