ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Britanicul Imran Ahmad Khan, condamnat în mai 2022 pentru pedofilie, este fratele lui Karim Ahmad Khan, procurorul general al Curții Penale Internaționale de la Haga, care l-a inculpat pe Putin.

Curtea Penală Internațională de la Haga a emis pe 1 7 martie 2023 un mandat de arestare pe numele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, acuzat de „crime de război”.

Mai exact, Putin este învinuit de către Karim Ahmad Khan, procurorul general al Curții Penale Internaționale de la Haga, că a „deportat” peste 16.000 de copii ucraineni și i-a dus în Rusia.

Moscova susține însă că acești copii fac parte dintre miile de civili evacuați din zonele de război din Donbas, Zaporojie și Herson, deoarece viețile lor se aflau în pericol. În cazul în care ei au fost despărțiți de părinți, ar urma să fie trimiși acasă la solicitarea familiilor.

Dragostea pentru Copii este un lucru important și în familia Khan. Sub denumirea sa penală, de PEDOFILIE, ea l-a băgat după gratii pe fratele procurorului CPI.

În mai 2022, un tribunal regal din Southwark l-a găsit vinovat pe Imran Ahmad Khan, parlamentar al Partidului Conservator, de agresiune sexuală asupra unui minor.

Faptele oribile datează din ianuarie 2008.

La o petrecere care a avut loc în Staffordshire, Khan l-a forțat pe un băiat, care la acea vreme avea 15 ani să bea gin tonic și să se uite împreună la materiale pornografice.

Au urmat o serie de atingeri ale părților intime ale minorului, asupra cărora nu vom insista.

Victima a declarat că s-a simțit„speriată, vulnerabilă, confuză, șocată și surprinsă” și că, după agresiune, a avut „gânduri de sinucidere”

Băiatul agresat a făcut plângere la poliție împotriva lui Khan în 2019, după ce a văzut indignat că fostul său agresor a fost ales parlamentar.

La acea vreme, presa a salutat în persoana lui Khan „alegerea primului parlamentar musulman deschis gay”.

Ulterior, Khan a afirmat că a accesat fondurile speciale pentru candidații LGBT „din greșeală”, însă a refuzat să facă orice comentarii asupra orientării sale sexuale.

După ce victima agresiunii din 2008 a depus plângere, în loc să fie chemat la anchetă, lui Khan i s-a trimis acasă un chestionar la care să răspundă. Poliția a motivat această procedură pe baza„protocoalelor COVID”.

Khan a dezmințit acuzațiile: a recunoscut doar că i-a pus mâna pe genunchi adolescentului, care devenise extrem de tulburat” din cauza sexualității sale incerte.

După cinci ore de deliberări, un juriu din Southwark l-a găsit pe Khan vinovat, iar instanța l-a condamnat la 18 luni de închisoare.

În sprijinul deciziei, judecătorul Baker a afirmat că, în comiterea faptelor, inculpatul a manifestat „un anume grad de brutalitate”, iar la proces„nu a manifestat remușcări”.

Într-adevăr, Imran Khan, în vârstă de 49 de ani, a declarat:

„Singurul regret pe care îl simt este față de mine însumi, pentru că am ajuns în dificila situație de a mă confrunta cu consecința acțiunilor mele din urmă cu 14 ani.”

Presa britanică a scris că Imran Khan nu a manifestat nici o urmă de emoție când a fost condus în celula sa.

Ca urmare a condamnării, Khan a demisionat din Parlament.

El a făcut apel împotriva sentinței, însă apelul a fost respins de două instanțe diferite.

Cu toate acestea, pe 21 februarie 2023, după ce a efectuat doar nouă din cele 18 luni de pedeapsă, Imran Ahmad Khan a fost eliberat.

După mai puțin de o lună, fratele pedofilului, Karim Ahmad Khan, l-a pus sub acuzare pe Vladimir Putin pentru „răpire de copii”.

Marea Britanie este unul dintre statele cele mai implicate în războiul din Ucraina. Londra se află pe locul al II-lea, după Washington, din punctul de vedere al ajutorului militar acordat regimului de la Kiev.

Premierul Boris Johnson a fost cel care, în primăvara anului trecut, ablocat soluționarea pașnică a conflictului, printr-o vizită surpriză la Kiev, în care l-a somat pe Zelenski să nu încheie sub nici o formă pace cu Putin.

După ce a fost demis din funcția de prim-ministru, Boris Johnson și-a asumat rolul de „avocat” al lui Zelenski în Statele Unite, făcând lobby în cercurile americane pentru trimiterea unei cantități cât mai mari de arme în Ucraina.

Imran Ahmad Khan a făcut parte din „tabăra” lui Johnson (foto), sprijinind alegerea acestuia ca premier, în 2019.

Drept mulțumire, Boris Johnson a refuzat să își critice pe tovarășul său de partid, după ce acesta a fost condamnat.

După cum a refuzat să prezinte scuze victimei agresiunii.