Că tot am adus vorba de CAP și de „ale Ule”. Era o vorbă în Vădastra: „Ai răcit ca Ule, la secerat”. A intrat în istorie pentru că a fost primul vădăstrean care a răcit la secerat.

Până la el, vădăstrenii aveau prostul obicei să răcească doar în sezonul rece și să n-audă de vaccinuri. Mi se face și milă de ei, când mă gândesc că nu s-au putut și ei bucura de nebunia globalizării, a vacinării obligatorii, de colonelul Gheorghiță, ăla care a fost vârful de lance al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în „pandemia de COVID19” și, mai ales, de minunatele vaccinuri „ARN mesager”.

Și, majoritatea lor, mai avea un prost obicei: Să nu moară vaccinați și, pe cale de consecință, plesnind de sănătate...

L-am prins pe Ule, care răcea la secerat. Avea casa peste pârău de biserică. Umbla în izmene și cămașă albe, veșnic cu pălărie de pai, ceea ce mie, copil, mi se părea fabulos, că arăta ca dacii despre care citeam eu în revista „Magazin istoric” la care Tita era abonat și ținea colecția, alături de cea a revistei „Lumea”, pe gardilopul din odaia de la drum, unde stăteau el și Măița, și care într-o perioadă a fost magazinul sătesc alimentar.

Era împotriva tututor regulilor modei anilor 1970, dar pe Ule nu-l durea nici în .ulă de ele...

Numele CAP-ului, Cetatea Nouă, se trăgea de la islazul căruia i se spune „la cetate”, pentru că din bătrâni se zice că ar fi fost acolo o cetate dacică, și în centrul căruia este o măgură, unde se bănuiește că există vestigii arheologice, nescoase, încă, la lumină.

CAP-ul era o nouă „cetate” pentru că își avea sediul în conacul Căpitanului de pe dealul de pământ galben care străjuiește islazul și, evident, oferea, după deșănțata propagandă comunistă, o viață nouă țăranilor, transformați, împotriva voinței lor, în membri cooperatori.

(Va urma)