Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui tata era George ale Cococi, tatăl marelui artist popular de azi Ionel Cococi, care duce mai departe ceramica milenară de Vădastra.  Parcă mama mea și cea a lui Ionel au fost o vreme colege, ca telefoniste...

Alt prieten de suflet al lui tata era Pricuță ale Oală, care a fost primul primar post-comunist, și pe care l-a nășit.

La Poștă exista și un post de radiodifuziune din care profesorul Cornel Rădulescu (ale Gogoane) realiza, cred că săptămânal, o emisiune despre activitatea locală.

Poșta era în clădirea ce aparținuse învățătorului Florescu, pe șoseaua spre Obârșia, înainte de Brutărie și desupra cișmelei de la Cetate, care avea două izvoare foarte harnice, a căror apă se vărsa în pârâu, mai în aval de gropanul de la ale Ciupilă, unul dintre cele mai frecventate locuri de scăldat.

Între cișmea și gropan era un stejar bătrân sub care, din primăvară până în toamnă, își puneau corturile costorarii veniți din Corabia.

Venind an de an, costorarii, în frunte cu Ilie, care la un moment dat, din lipsă de jucători, a evoluat și în echipa de fotbal „Cetatea Nouă”, ca cel mai prost portar din istoria ei, se integraseră în comunitatea noastră.

De la Ilie și cei doi frați ai săi, Marcel și Marian, care, până la urmă, s-au tăiat unul pe altul, am aflat că țiganii nu fură de la vecini.

Nevestele țiganilor umblau prin sat să ceară pomană și să ia căldările mari la cositorit.

Era așa o mare mizerie în jurul corturilor lor încât preferam să merg la scăldat pe celălat mal al pârâului, venind dinspre ale Ule, deși trebuia să sar câteva garduri, pentru că unii le duseseră până în pârâu, ca erau grădinari și erau destui amatori să le fure nopatea legumele.

Am prins și când prin Vădastra veneau scoicarii de la Dunăre, cu căruțele pline. Era plin pe plin, o baniță de scoici contra una de grâu sau boabe de porumb.

Mocanii, cu câinii legați sub căruță, au bătut Vădastra până prin ultimii ani ai comunismului. Paritatea era tot unu la unu, grâu sau porumb contra mere.

Va urma