Fiecare dintre acești copii vine dintr-un coșmar a cărui grozăvie noi nu ne-o putem imagina dar ale cărui traume ei le poartă în ființele lor firave toată viața. Aici au ajuns la un liman, oază de liniște, mereu agresată însă de cei care nu suportă liniștea ci vrăjmășia. În ei, în acești copii, și-a aflat Limba Română refugiul, ostracizată și ea. Și ei o întrețin în viață. Fără eroismul lor neștiut ea s-ar stinge. Și gândiți-vă că Statul Român, care prin Constituție are niște obligații, nu știe de ei.

Mihai Tîrnoveanu:

150 de copii țin România la Odorheiu-Secuiesc. Fără noi nu rezistă, vreți să-i ajutăm? Fără ei nu ar exista învățământ cu predare în limba română la Odorheiu-Secuiesc. Acest nucleu românesc a fost considerat un real pericol pentru ”puritatea” zonei cu 98% etnici maghiari.

În 1997 autoritățile locale din oraș au început prigoana împotriva orfelinatului Casa Sfântu-Iosif. Cele 11 maici care îngrijesc orfelinatul în frunte cu Sora Emilia au fost bătute și sute de extremiști din Odorheiu-Secuiesc au înconjurat clădirea orfelinatului stopând accesul în el.

Măicuțele au cerut ajutor de la București, întorcându-se câteva luni mai târziu sub protecția jandarmeriei și poliției. Timp de 3 ani jandarmeria a păzit orfelinatul protejând maicile și copiii care începeau să vină în număr din ce în ce mai mare, din Moldova, Oltenia, Muntenia dar si români din satele si orasele din împrejurimi, mulți dintre ei fiind aduși de preoți, din familii destrămate, cu o situație extrem de grea sau orfani de ambii părinți.

S-a format un cuib de 150 de suflete iar Liceul Marin Preda a prins viață. Timp de 12 ani orfelinatul a fost târât prin tribunale de către primăria Odorheiu-Secuiesc sub diferite pretexte, autoritățile locale având ca obiectiv desființarea lui, alungarea copiilor și implicit desființarea singurei unități de învățământ românesc.

Aceasta este povestea Casei Sfântul Iosif, o poveste ce cuprinde multe alte povești reale, cea a Sertarului cu bomboane ce nu se termină niciodată, a verighetelor ce au întemeiat familii din tineri proveniți din coșmarurile altor familii destrămate, care între timp au devenit studenți, doctori, ingineri sau au deprins o meserie în scolile profesionale, cu rochii de mireasă cusute de maici și de copii din orfelinat, cu facturi enorme la curent și gaz plătite de oameni buni, cu donații de alimente, rechizite, cărți, cu o rată de absolvire a Bacalaureatului ce stă alături de cele mai bune licee din țară și poate în primul rând cu o educație ce are la bază cuvinte ca Iarta-mă, Mulțumesc, zece îmbrățișări în loc de o vorbă urâtă sau de bătaie, curățenie în propria cameră, muncă în comun la bucătărie, în curte, seri petrecute în bibliotecă, în sălile de calculatoare, lecții de istorie despre voievozi si eroi, Mihai Eminescu, la mare cinste în orfelinat. Toate acestea se pot menține doar prin efortul nostru, adică prin donații, căci orfelinatul nu primeste nimic de la stat.

De aceea, de Ziua Imnului Național, mergem către acești copii. Sora Emilia ne-a dat o listă cu cele necesare, în mare este vorba să cumpărăm ulei, detergenți și alimente de bază, provizii într-un cuvânt.