Ați citit-o superficial și v-ați lăsat pradă unor stereotipii care i s-au aplicat greșit, dar care o urmăresc precum dosarul de cadre în fosta dictatură.

Vă vom demonstra vers cu vers că sunteți în eroare.

Doina nu e un manifest de xenofobie, așa cum sentința i se aplică automat, din dosar în dosar, fără a o mai citi. Eminescu a fost o natură superioară, de o moralitate absolută, de o generozitate fără limite, ins, așadar, care nu are cum fi xenofob. A avut prieteni germani, prima traducere a poeziei sale a fost în maghiară, s-a bătut pentru evrei dotați dar nedreptățiți ca să poată răzbi. Strălucitul intelectual căruia cultura românească îi datorează enorm, Mozes Gaster, spunea despre el: „Se zicea că este antisemit. Pe atunci, antisemitismul era foarte răspândit, dar el n-a fost contaminat de acel virus…” Și învățatul știa ce spune pentru că-l știa pe poet îndeaproape. El mărturisea că multe din cărțile și manuscrisele vechi pe care le-a studiat i-au fost oferite de Eminescu.

Departe de a fi un manifest de xenofobie, Doina lui Eminescu e decodarea plânsului nostru, a tot românului, pe care plânsu-i-l-am lui. Cum să ne acuzați plânsul nostru că e altceva decât revărsarea unui noian de dureri?

De la apariția ei până azi, Doina nu a fost interzisă decât de dictatura comunistă și, acum, de dictatura neocomunistă.

Cel mai mult îi irita pe comuniști primul vers pentru că se pomenea acolo de Nistru, ceea ce stăpânii lor sovietici țineau să se țină sub tăcere mormântală. Aici e ceva interesant. Bolșevicii îi urau de moarte pe țari și i-au măcelărit la modul bestial. Într-un punct însă îi copiau cu o osârdie totală, când era vorba de rapt: țarii au luat brutal, cu forța, Basarabia la 1812, bolșevicii i-au imitat întocmai în 1940. De data acesta mimând și o justificare: ei au dreptul să rupă Basarabia din trupul Patriei sale pe motivul că o mai rupseseră o dată. Personal, un cinism de un asemenea grad de monstruozitate eu nu am întâlnit.

Apropo, Rusia, acum, de curând, în vreme de pace, a anexat Crimeea. Comunitatea internațională, pe bună dreptate, i-a aplicat sancțiuni grele pentru încălcarea tuturor legilor semnate inclusiv de ea, sancțiuni pe care ea le resimte dureros, care îi dezechilibrează sectoare vitale ale economiei. Dar numiți-mi, vă rog, o singură sancțiune aplicată Rusiei pentru răpirea mult mai sângeroasă și cauzatore de drame mult mai mari a Basarabiei.

Și, revenind la subiectul nostru, Doina lui Eminescu, sperăm că dumneavoastră, cei care o cenzurați, măcar în acest prim paragraf să nu ne contraziceți. Sperăm din toate puterile să ne asigurăm că pronunțarea numelui de Nistru nu vă deranjează, că recunoașteți întinderea de drept a României până la Nistru.

În acest caz, putem merge mai departe. Și mergem mai departe plonjând în chiar epicentrul cutremurului.

Pe dumneavoastră cel mai mult vă supără aceste patru versuri: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Și neamul nemernicia!”

Dar Eminescu, așa cum am arătat, care nu era xenofob, se războia nu împotriva altor popoare ci doar pentru binele neamului său și îl apăra pe acesta de cei care îi răpeau binele la care avea tot dreptul și de care era lipsit. El îi viza pe cei care veneau să-i asuprească pe români și să-i deposedeze de bunurile care le aparțin. Păi dumneavoastră față de aceștia cam ce atitudine ați dori să fi avut? Iată, să luăm popoarele cele mai avansate, de la care avem de învățat, ce reacție ar avea americanii, ori nemții, ori francezii, dacă ar veni niște oarecine, care să le spună: Gata! De azi noi suntem stăpânii voștri, vă luăm grâul, petrolul, gazele, pădurile, aurul, sarea și ce-om mai găsi pe aici, operație pentru care voi nu aveți voie să crâcniți, ci doar să ne fiți recunoscători? Le-ar spune welcome, scumpilor, dragilor!, și le-ar ieși cu pâine și sare înainte, în fapt cu grânele și cu salinele pe o tavă mare cât țara? N-ar spune și americanii (și o spun: AMERICA FIRST! - n.n.), nemții, ori francezii exact ce spune Eminescu? Și atunci de ce-l pedepsim pe el?

Dar, numai un pic! Mai recitiți o dată versurile. Vedeți că, așa cum v-am spus de la început, citiți pe deasupra? Sunteți convinși că Eminescu aici se răstește la „străini”, de unde dovada clară a xenofobiei. Dar el aici nu cu acei străini are probleme, aceia își au interesele lor, își văd de treaba lor. Eminescu îi dă la câini, pustiei și nemerniciei pe cei dintre noi care li se bagă slugi, pe cozile de topor, pe cei gata să și-o vândă și pe mă-sa numai să le pice niscai parale.

Fiți atenți: dacă îl condamnați pe Eminescu pentru atitudinea lui de aici înseamnă că le luați apărarea și vă identificați cu leprele pe care el le probozește, cu consecințele de rigoare, supunându-vă blestemului dedicat acelora.

Aceeași aversiune v-o provoacă versurile: „Toți dușmanii or să piară/ Din hotară în hotară - / Îndrăgi-i-ar ciorile/ Și spânzurătorile!” Dar comiteți aceeași greșeală, citiți superficial. Vă sperie ciorile și spânzurătorile, dar nu rețineți corect cine e destinat acestora. Dușmanii, fraților! Păi pe dușmani cum ați dori să-i tratăm? Ciorile și spânzurătorile nu au de ce vă da fiori decât în cazul că ne sunteți dușmani, iar, dacă e așa, iertați-ne, dar n-avem ce vă face. Ciorile și spânzurătorile…

Un element pe care nu l-ați înțeles e ce caută în poemă niște repere topografice. Sunt extrem de importante, nu sunt luate la întâmplare, sunt un cod.

Atunci țara era sfârtecată în patru părți: România (Moldova și Muntenia), Ardealul, Basarabia, Bucovina, fiecare sub altă stăpânire. Eminescu le vizează pe toate, trasându-i fiecăreia o diagonală de la o margine la alta: „De la Turnu (Severin) în Dorohoi” (Regatul României), „Din Sătmar pân' în Săcele” (Ardealul), „Din Hotin și pân' la mare” (Basarabia), „Din Boian la Vatra-Dornii” (Bucovina). Astfel, Eminescu, numind opt puncte geografice, lua țăndările de țară în care era hăcuită atunci România, le punea una lângă alta și reconstituia cu o jumătate de secol în avans integritatea țării. Eminescu la 1 iulie 1881 înfăptuia virtual actele istorice care se vor petrece aievea la 27 Martie, 28 Noiembrie, 1 Decembrie 1918 (observați că ultimele două cifre ale anilor sunt aceleași, doar își schimbă locurile).

Și iarăși revenind la temă: interzicerea Doinei lui Eminescu. Iarăși sperăm din toată ființa ca măcar această previziune eminesciană, integritatea țării, să n-o combateți.

Cât despre „Își dezbracă țara sânul,/Codrul - frate cu românul - /De secure se tot pleacă/Și izvoarele îi seacă…” ce să mai zicem? Aici Eminescu nici nu se referă la realitatea din timpul său ci se uită prin timp și îl doare ce vede că se întâmplă azi. Dumneavoastră, cu foarfeca, aici cum vă poziționați față de Eminescu, tot așa, că trebuie interzis, că iată ce spune, sau îl mai și îngăduiți cât de cât măcar în sectorul forestier?

Cel mai cunoscut pasaj și cel mai mult citat al celebrei poeme este cel în care este invocat Ștefan cel Mare să se înalțe din mormânt. Este posibil ca pe Eminescu să-l fi inspirat o interesantă și singulară pictură care pare ilustrarea versurilor sale, cu precizarea că ea precede cu mult creația eminesciană, fiind dedicată Marii Adunări de la Putna, preconizată și organizată de Eminescu însuși (la bază are indicat anul fondării mânăstirii, 1470, eveniment pe care marea serbare urma să-l celebreze la vârsta de patru secole). Nu cunoaștem autorul insolitei „icoane” și îi rugăm pe cei care dețin date referitoare la ea să ni le comunice.

Avem și noi Vavilonul nostru în care șezum și plânsem, avem și noi Ierusalimul nostru pe care ne jurăm să ne ajungă blestemul dacă nu-l vom pune început al bucuriei noastre (Psalmul 136).

Lăsați-ne Doina lui Eminescu, în care tot românul plânsu-i-s-a. Nu ne mai interziceți și plânsul!

Citiți și 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. "Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul, la o comemorare a gazetarului, cu Pamfil Șeicaru și A.C. Cuza