ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce am trecut temeinic prin poveștile populare românești (făcînd, în buna tradiție a familiei, și analiză sintactică și morfologică, pe texte), în care Făt Frumos omoară invariabil pe zmeu, în fel și chip, oricît de șmecher s-ar crede el, am ajuns cu Luca (13 ani) la baladele noastre pline de miez și premoniție luminoasă.

Iată fragmentul nostru preferat din „No-vac și corbul” (culeasă de Vasile Alecsandri), care încununează, ca un giuvaer neprețuit, întregul cînt:

"Iar No-vac că alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,
Un paloș în mînă-i da
Și din gură cuvînta:
— Bate tu marginile,
Eu să bat mijloacele
Că le știu soroacele.
Ei taia la turci, taia,
Pîn' ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amîndoi de se ducea
În codrii Catrinului,
În padurea Pinului
Unde corbii locuiesc
Și ca frunza se-nmulțesc
Și bine hălăduiesc”.
 
* * *
 
Anul trecut, în vară, 2 milioane de măști FFP2 (made in China) au fost retrase de pe piață, în Franța, pe motiv ca oxidul de grafen în care sînt îmbibate sau cu care sînt stropite sau pudrate sau contaminate (help yourself, pls!) prezintă risc de toxicitate pulmonară.

Eu nu vreau să spun că introducerea obligatorie a măștilor FFP2 în România, anunțată ieri in conferința de presă comună a lui Rafila, Arafat & Gheorghiță, are legătură cu știrea veche de jumătate de an, nici că pe piața românească ar urma să se introducă fix maștile retrase în Franța, ca fiind pericol pentru sănătatea publică sau că, Doamne ferește!, unii-alții vor încasa comisioane exorbitante dintr-o afacere mega-sulfuroasă.

Nu!

Nu vreau decît să pun față în față două informații, care nu au absolut nimic în comun, în afară de termenii mască, grafen, toxicitate, sănătate publică, și să văd dacă își scot una alteia limba.
 
* * *
 
Ce am inteles din conferinta de presa comuna a lui Rafila, Arafat si Gheorghita e ca exista stocuri babane de masti chirurgicale si FFP2, care nu se vînd, din trei motive:
 
1) că oamenii nu se tem de drobul de sare (la naiba!, scoateti-l odată pe Creangă din programa școlară! sau, și mai bine!, interziceti-l!) aka molima mileniului,
 
2) că spaima de moarte se poate mima bine-mersi în fața organelor și cu o cîrpă ori un batic pe nas și gură, tot așa cum mimează și ei guvernarea responsabilă față de cetățeni și
 
3) că nu mai funcționează terorizarea populației prin mass-media scrise și televizate (apropo! ce voci slugarnice de oficioși s-au auzit formulînd cele mai pe lîngă și irelevante întrebări, de mi-a crăpat obrazul de rușine pentru tagma odată mîndră a jurnalismului), astfel că e nevoie iar de polițiști în stradă care să-i vîneze și să-i placheze pe betonul peronului de la Metrou pe toți școlarii și muncitorii, care nu dîrdîie de frica sistemului și a unei biete gripe sezoniere.