ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sprijinul occidental pentru Kiev se topește văzând cu ochii. Totuși, nu există nici un fel de negocieri care să ducă la o soluționare controlată a crizei. Riscul este imens.

Războiul din Ucraina băltește. După ce au ocupat o cincime din țară, rușii nu par grăbiți să facă noi cuceriri: au stabilizat linia frontului, au fortificat-o și îi lasă pe ucraineni să atace. Și îi toacă sistematic cu artileria.

La rândul lor, cu toate ajutoarele militare și financiare occidentale, ucrainenii nu par capabili să înainteze mai departe.

Mult-trâmbițata contraofensivă a eșuat.

Băltește războiul, băltește și presa. Rar am mai văzut în ultima vreme puncte de vedere originale și idei interesante despre conflictul din Ucraina. Atât în presa mainstream cât și în media alternative.

Doar premise deja bătătorite și concluzii previzibile.

Iată însă că mi-a căzut sub ochi un articol foarte, foarte interesant. A fost publicat zilele trecute de Responsible Statescraft, care este revista online a Institutului Quincy.

Institutul Quincy abordează subiecte de politică externă și militare, pledând pentru o politică de reținere a Statelor Unite pe plan internațional și împotriva implicării în războaie.

„Organul de presă” al institutului, Responsible Statescraft, are însă o orientare mult mai flexibilă și colaboratori cu orientări foarte diverse.

Articolul de care vorbesc poartă titlul „Eforturile Ucrainei vor eșua gradual... și apoi brusc?” și subtitlul „Un avertisment pentru cei care vor să oprească ajutoarele complet sau cer o «victorie totală» - fiți atenți ce vă doriți”.

Autorul articolului este George Beebe, fost între altele șeful departamentului de analiză a Rusiei din cadrul CIA și consilier pe probleme rusești al vicepreședintelui Dick Cheney.

După cum indică foarte clar și de la bun început subtitlul, Beebe se situează la mijloc între tabăra celor care cer oprirea imediată a finanțării și cei care doresc prelungirea războiului până la o ipotetică zdrobire totală a Rusiei.

Cu alte cuvinte, ideile lui Beebe sunt foarte apropiate de cele ale lui Kissinger.

Meritul lui Beebe este însă că explică și consecințele.

Articolul său din Responsible Statescraft începe voit șocant:

„Cum ar putea eșua eforturile de război din Ucraina? Evoluția evenimentelor din ultimele două săptămâni amintește de cuvintele lui Ernest Hemingway: «Două moduri. Treptat și apoi brusc».”

Beebe își structurează textul în trei părți:

1.  Degradarea galopantă a sprijinului americano-occidental față de Ucraina;

2.  Ce s-ar întâmpla în cazul unei prăbușiri totale a acestui sprijin combinat cu lipsa negocierilor cu Rusia;

3.  Soluția pentru evitarea unei catastrofe geopolitice.

Elementele crizei occidentale invocate de Beebe în prima parte sunt în general cunoscute:

-       presiunile din Congresul SUA pentru reducerea/eliminarea sprijinului financiar pentru Ucraina;

-       recenta vizită a lui Zelenski la Capitoliu, unde a fost „tratat ca un intrus;

-       semnele de „oboseală” din Europa – de la războiul cerealelor și compararea de către președintele polonez Duda a Ucrainei cu un „înecat” până la Polonia și Slovacia care s-au alăturat Ungariei în tabăra țărilor UE care refuză să mai trimită arme Kievului.

În partea a treia, Beebe pledează pentru o abordare moderată a războiului – continuarea finanțării regimului de la Kiev pentru a împiedica o prăbușire necontrolată a acestuia, în paralel cu deschiderea de negocieri cu Rusia pentru identificarea unei soluții de pace.

Fostul analist CIA scrie:

„Occidentul și Rusia vor trebui să facă fiecare compromisuri – nu neapărat teritoriale, dar cu siguranță privind o arhitectură mai largă de securitate europeană și locul Ucrainei în aceasta.”

Însă partea cu adevărat interesantă a articolului lui Beebe este ce-a de-a doua, în care expune perspectivele unei prăbușiri necontrolate a Ucrainei ca urmare a încetării bruște a ajutoarelor occidentale combinată cu lipsa negocierilor cu Rusia.

O reproduc integral:

„Este puțin probabil ca aceasta să ducă, așa cum susțin mulți, la cucerirea de către Rusia a întregului teritoriu ucrainean, la integrarea lui în Federația Rusă și la orientarea unei armate a Rusiei resuscitate împotriva Poloniei și a Țărilor Baltice.

„Aproape cu siguranță Kremlinul este conștient că o tentativă de cucerire și de guvernare a celei mai mari părți a Ucrainei, dominată de o populație bine înarmată și anti-rusă ar fi o ambiție păguboasă.

„Mai mult, Rusia nu și-a demonstrat nici capacitatea, nici dorința de a purta un război de agresiune cu NATO.

„Dimpotrivă, Moscova ar avea mult mai multe șanse dacă ar urmări transformarea Ucrainei într-o rămășiță de stat eșuat.

„Obiectivul său ar fi să cucerească restul Donbasului și poate coasta ucraineană a Mării Negre.

„După ce ar crea o zonă tampon întinsă care să despartă forțele ruse de teritoriul controlat de Ucraina, Rusia ar declara apoi încetarea unilaterală a focului și ar construi vaste fortificații împotriva unor noi atacuri.

„Dacă, sub o asemenea constrângere, Kievul ar cere pace, aceasta ar putea amenința regimul Zelenski.

„Dacă ar refuza, ar putea duce la distrugerea statului ucrainean.

„În ambele cazuri, finanțarea și guvernarea a ceea ce ar rămâne din Ucraina ar deveni problema Occidentului, nu a Rusiei.

„În lipsa unei reglementări de comun acord a războiului cu Rusia, se vor găsi puțini donatori care să contribuie la fondul de sute de miliarde de dolari necesar pentru reconstrucția Ucrainei.

„Perspectivele democrației și ale statului de drept în Ucraina s-ar diminua. Fluxul refugiaților către Europa s-ar intensifica, alimentând și mai mult fisurile din interiorul NATO. Washingtonul ar fi zguduit de o dezbatere despre cine e responsabil pentru pierderea Ucrainei.

„În astfel de circumstanțe, Putin ar fi puțin dispus să caute un compromis cu Ucraina sau cu Occidentul, lăsând relațiile mai ample Est – Vest într-o stare de confruntare periculos instabilă, fără mecanismele de control al armelor și de gestionare a conflictelor care au împiedicat Războiul Rece să se transforme în Război Cald.

„Europa s-ar confrunta nu cu o nouă Cortină de Fier, ci mai degrabă cu o rană deschisă, asemănătoare Libiei, care ar putea infecta Occidentul timp de ani de zile.

„Cooperarea militară a Rusiei cu China, cu Iranul și cu Coreea de Nord s-ar dezvolta.”

Nimeni până acum, după știința mea, nu a descris cum ar arăta peisajul european și internațional în cazul unei prăbușiri a sprijinului pentru Kiev combinat cu lipsa unor negocieri cu Moscova.

O face Beebe. Iar descrierea lui este de-a dreptul apocaliptică: un pustiu în inima Europei și în coasta României!

Vulturii Războiului ar trebui să fie conștienți că, într-un deșert, la un moment dat se împuținează și leșurile.

Iar hoitarii ajung să moară ei înșiși de foame. Și să fie mâncați de semenii lor.