ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un articol de arhivă despre noul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea:

Ceea ce vreau să pun eu în discuție, în legătură cu vizitele prințului Charles în Transilvania este cu totul altceva decât ceea ce s-a scris și s-a vorbit până în prezent. Anume că aceste vizite au fost deja și vor fi din plin exploatate de către mișcarea revizionistă maghiară, din țară și de peste hotare. Oare nu și-a pus nimeni întrebarea: de ce toate aceste vizite s-au făcut și se fac doar în Transilvania? Și de ce aceste vizite au vizat și vizează numai o anumită zonă geografică a Transilvaniei?

În declarațiile sale, prințul Charles spune că s-a îndrăgostit, pur și simplu, de acest „loc al mitului și al legendei”, care este Transilvania. Am toate motivele să nu-i pun la îndoială bunele sale intenții, după cum spune și Rodica Culcer, anume de a ajuta cu banii săi măcar „câteva sate săsești și ungurești, transformând promovarea meșteșugurilor tradiționale, practicate în armonie cu natura, într-o sursă decentă de venit”.

Mișcarea revizionistă maghiară, prin organizațiile sale (UDMR, PCM, CNMT, CNS etc.), a fost însă, cum se spune, „pe fază”, exploatând aceste vizite în folosul ei, astfel încât prințul Charles a devenit – desigur, fără nicio intenție și fără să-și dea seama – un fel de unealtă nevinovată pe care revizionismul și iredentismul maghiar o folosește pentru a-și atinge scopul, autonomia așa-zisului ținut secuiesc.

Nu întâmplător, Marko Bela se arăta atât de bucuros când s-a referit la vizitele prințului, în care n-a pomenit nimic despre România, ci doar de Transilvania și de „ținutul secuiesc”: „Ce bine că există un prinț Charles care în sfârșit a spus că Transilvania este un tezaur turistic. Și-a dat seama că este important să vii în Secuime ca turist, pentru un prinț de Wales nu este așa de dezonorant să cumpere castele și să locuiască în Ținutul Secuiesc”. De asemenea, una din vizitele prințului a fost atent pregătită de contele (avem iarăși conți unguri în România!) Tibor Kalnoky, din Valea Zălanului, iar programul acesteia a rămas secret! Și, rămânând la aceeași idee, prefectul Covasnei, Gyorgy Ervin, afirma că „județul Covasna este atractiv pentru prințul Charles”.

Așa se face că, din întâmplare sau nu – eu spun că nu! -, prințul Charles și-a cumpărat proprietăți numai în localități din estul Transilvaniei, locuite în majoritate de unguri (Secuii, după datele recentului recensământ, au cam dispărut de prin secuime, au rămas doar ungurii. Cu toate acestea, se vorbește despre „autonomia ținutului secuiesc! Adică un „ținut secuiesc” fără secui!): la Viscri în județul Brașov; la Valea Zălanului în județul Covasna; la Malancrav în județul Sibiu, unde a cumpărat conacul Apaffy; la Sângeorzul de Pădure în județul Mureș, unde s-ar zice că și-ar fi găsit și niște îndepărtate legături de sânge. Alteori a declarat că ar fi coborâtor din neamul lui Vlad Dracul.

Sigur, aceste chestiuni sunt mai puțin sensibile pentru cei de dincolo de Carpați. În schimb, pentru noi, românii ardeleni, ele nu constituie niște simple întâmplări. Fiindcă nu putem să nu ne întrebăm cum de atenția prințului Charles nu a fost atrasă și de niște localități românești din Transilvania, cele din Munții Apuseni, de exemplu, ori cele din Maramureș, unde ar fi putut găsi niște realități cu mult mai frumoase și mai ales arhaice decât cele din zonele menționate deja. Dacă cineva ar fi avut grijă de acestea, desigur el și-ar fi îndreptat pași și spre acolo. Nu a făcut-o nimeni. În schimb, au făcut-o alții, interesați, în cel mai înalt grad, să tragă foloase de pe urma prințului Charles. Nu știu dacă trebuie să-i condamnăm pe ei, ori mai degrabă pe noi, fiindcă am rămas doar simpli spectatori la toate acestea.

După cum aceeași nepăsare se manifestă și în alte chestiuni grave ce privesc Transilvania, mai ales acum când România se află sub o adevărată dictatură udemeristă, care practică din plin și cu folos șantajul politic, profitând de miopia și de prostia aliaților politici. Oare să ne mai mirăm, deci, de presa de limbă maghiară din România? Aceasta nici din întâmplare nu mai amintește nimic despre România, ci doar de Transilvania, ca și cum aceasta ar fi un teritoriu care nu mai are nimic în comun cu țara în componența căreia a intrat în 1918. Așa au apărut vechile organizări teritorial-administrative ale „scaunelor secuiești”, iar în cele două județe „secuiești”, Covasna și Harghita, și o parte a județului Mureș, acestea sunt cele care hotărăsc ce și cum să se facă.

De altfel, mai nou, s-a lansat o nouă „strategie” de esență revizionistă: nu prea se mai vorbește despre „autonomie secuiască”, ci de o „patrie secuiască”, fiindcă „maghiarii din Ardeal au interese specifice! Iar pentru toate noile „găselnițe” pe care revizionismul maghiar le lansează „pe piață”, își caută imediat și susținători, nu în interior, ci în spațiul european, fiindcă europenii – care prea puțin știu ei despre realitățile istorice de la noi – trebuie să afle că Transilvania este un pământ unguresc, care a fost răpit Ungariei de către români, un popor „cu o cultură putredă și coruptă” (BBS); că „orașele maghiare din Transilvania au fost românizate prin milioane de coloniști români mutați în Transilvania, în timp ce mulți unguri au fugit ori au fost puși pe fugă” (Tokes Laszlo); că „țelul nostru este ca Transilvania să se unească cu Ungaria” (Mișcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate) etc. De altfel, de-a lungul deceniilor care au trecut de la 1918, scopul revizionismului maghiar nu a fost altul decât acela de a duce un război psihologic împotriva României!

„Propaganda maghiară a știut (și știe – n.n.) în așa măsură să-și imprime opinia sa în conștiința publică a Europei, încât face posibile unele concluzii false și unele aprecieri eronate.” S-ar părea că, fără voia lui și fără să-și dea seama, prințul Charles a devenit și el un „pion” prin care această propagandă își poate duce scopul la bun sfârșit.

Autor: Prof Ilie Șandru / Condeiul Ardelean

Sursa: Arhiva Ziaristi Online / 2012