Profesorul Florin Constantiniu a plecat dintre noi în prag de Înviere, chiar în Vinerea Mare a anului 2012, în urmă cu 12 ani, pe 13 aprilie 2012. Dumnezeu L-a luat la El în Săptămâna Mare pe cel care scrisese de atâtea ori despre Săptămâna Patimilor neamului românesc (23-28 iunie 1940): Cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Marele academician ne-a lăsat cu limbă de moarte să împlinim „Datoria cea mai sfântă” - „readucerea Basarabia în frontierele romanești”. „Ca istoric - spunea - , sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorică a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa.”

Am avut șansa extraordinară să vorbesc cu dânsul despre copilăria sa la finele anului 2011, chiar în casa sa, un apartament de două camere din Drumul Taberei, devenit bibliotecă și altar. Pentru prima oară, blândul profesor ni s-a confesat asupra unor amănunte puțin cunoscute din copilăria și tinerețea sa când, ne spunea, ar fi dorit să devină preot. Iar despre când era puști ne-a mărturisit: „Am fost, cred, cel mai tânăr purtător de cămașă verde din România: la 7 ani. Mi-a părut rău ca n-am avut diagonală.” (video în bază). Dânsul m-a îndrumat spre CNSAS, unde am găsit și apoi publicat, împreună cu profesorul Gheorghe Buzatu, Documentele din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, dosare care fuseseră transferate de la SRI.

Un alt regretat profesor, doctorul în drept Corneliu Turianu, mi-o oferit cuvântul profesorului Florin Constantiniu pe tema reformei clasei politice și a sistemului electoral din România, așa cum l-a rostit acesta la o masă rotundă, unde a relatat despre cum „tinerii de azi vor o Mișcare Legionară pentru că Parlamentul este un putregai politic”. Valabil și azi. Am considerat că este demn de cunoscut și această perspectivă a istoricului, pentru eternitate, la 11 ani de la plecarea sa la Ceruri:

„Și eu sunt emotiv și din această cauză întotdeauna mă raportez la evenimentele din trecut. Am căpătat convingerea că o serie întreagă de fenomene care sunt considerate ca fiind specifice perioadei de tranziție au rădăcini foarte adânci în trecutul românesc. Tocmai de aceea este foarte greu să combatem o serie de fenomene din zilele noastre dacă nu vom ști că ele sunt doar reveniri a unor fenomene de demult din societatea noastră.

La noi există – vorbesc de istorici – tendința de a înfățișa într-o lumină cât mai pozitivă trecutul românesc și de a oculta orice ar putea arunca o pată pe acesta. Noi nu avem o tradiție democratică. La noi există această înclinare de a prezenta perioada interbelică cu mari elogieri din toate punctele de vedere. Ea a fost într-adevăr mare din punct de vedere intelectual, dar nu și din punct de vedere politic.

Vreau să vă citesc, poate m-ați auzit și altădată, ce și-a notat Gafencu în jurnalul lui personal în 1931, când prim-ministru era Nicolae Iorga și el candida în Cadrilater: „Mai rău decât invazia barbarilor și năvala lăcustelor sunt alegerile în România așa cum le înțelege Administrația română, cum le înțelege regimul român și armata română” și dă acolo o descriere cum erau brutalizați alegătorii și cum trebuia să se falsifice rezultatul alegerilor. I-a trimis o telegramă lui Iorga și aceasta i-a răspuns că nu poate schimba morala acestui popor.

În perioada interbelică, înainte de alegeri, avea loc între partide distribuirea locurilor în Parlament: dăm PNȚ 40 de locuri, la PNL un alt număr de locuri, în funcție de dorința de a avea puterea. Și pentru că nu a existat această tradiție democratică, când s-a pornit la edificarea unei politici pluraliste, partidele au fost preocupate de un singur lucru: de a pune mâna pe putere, și eu cred că din această cauză sistemul electoral nu poate să fie altul, din această cauză legea electorală permite deputaților practic să se sustragă controlului din partea electoratului.

Și chiar dacă mă repet, vreau să spun că: la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” au venit niște studenți de la istorie pentru a face practică. Din discuțiile pe care le-am purtat cu ei, pentru că erau doritori să cunoască adevărata istorie, am constatat că mulți dintre ei aveau puternice sentimente legionare. I-am întrebat: "Bine, dar voi nu ați cunoscut bine această Gardă de Fier, de unde aveți aceste sentimente?” Ei au spus: "Din moment ce am văzut această democrație – nu vedeți ce se întâmplă în Parlament, unii nu știu să vorbească corect românește, alții dorm! Dacă aceasta este democrația, mai bine să fie o mână de fier care să pună mâna pe acest putregai politic!” Cu alte cuvinte, dacă nu se modifică sistemul electoral, Parlamentul va fi cel mai mare dușman al democrației. Parlamentul este cea mai bună imagine care o dă despre democrație. Dacă aceștia sunt aleșii poporului, iar aceasta este democrația, încep să aibă îndoieli.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiți și Acad. Ilie Bădescu: Elita idealismului național: Academicianul Florin Constantiniu. 10 ani la Ceruri (8 Aprilie 1933 – 13 Aprilie 2012)

VIDEO: