ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Nota Redacției: ActiveNews nu s-a ocupat încă așa cum se cuvine de site-ul specializat în minciuni ordinare și incitări la ură, tratat mai jos. Redăm pentru moment două opinii adiacente privind un nou fake news retard, în sensul clinic:

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Noile ținte ale demascărilor sunt câteva din cele mai periculoase categorii din societate: poeții, folkiștii și ziariștii. De curând, fusese luată în colimator Maria Gheorghiu, pentru punerea pe muzică a versurilor poetului neo-nazist Adrian Păunescu, despre un anume Ion, „care s-a bătut cu rușii”. Acum clanul chitariștilor lovește din nou.

Un fost redactor la ActiveNews a fost prins cântând la chitară un cântec pe versurile unui deținut politic și au turbat comuniștii de la „Context”, care i-au dedicat o adevărată anchetă despre cine i-a permis să cânte, ce-a scris ca ziarist și cum urmărește să răstoarne ordinea constituțională de când s-a apucat de folk. „Verificatorul de conținut” creat de Attila Biro probabil răspândește astfel de idei iliberale asupra artei la comanda lui Viktor Orban, omul lui Putin.

Articolul conține o cascadă de minciuni și prostii solemne, pe care Vlad Pârău le-a demontat în dreptul la replică, pe care vânătorii de vrăjitoare nu i l-au acordat. Ca în bancurile de la Radio Erevan, cântecul nu era nici imn, nici legionar, ziaristul nu e pro-rus și nu mai activează la site-ul în cauză de peste doi ani. Și militarii, pe care îi îndoctrina cu chitara putinistă, nu erau în sală.

Dar să începem cu poetul. Motivul isteriei neo-marxiștilor de la Context e că unul din cele patru cântece interpretate de Vlad Pârău era pe versuri de Radu Gyr, singurul poet din istorie condamnat la moarte pentru o poezie. De fapt, Radu Gyr, a fost închis în două dictaturi, mai întâi în cea a lui Carol al doilea, împreună cu Mircea Eliade și Nae Ionescu. Iar apoi în cea comunistă, când pedeapsa capitală pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” i-a fost comutată la 25 de ani, din care a executat 12 ani și jumătate.

Demascatorii de la Context remarcă alt lucru pentru care simt ei nevoia să îl înfiereze post-mortem: că după ce a ieșit din închisoare, a activat „în presa comunistă”. De fapt, e vorba tot de una naționalistă, „Glasul Patriei”, unde a fost lăsat să scrie după 1964, după ce regimul abandonase linia internaționalistă anti-românească.

Nu e interesant acest contrast? Comuniștii din 1964 au putut să îi ierte lui Radu Gyr tinerețea legionară și au considerat că a plătit destul cu închisoarea. Au decis că s-a reabilitat, că e recuperabil ca om, așa cum sunt reabilitați și criminalii, care sunt angajați după ce ies din pușcării. În timp ce comuniștii „pro-europeni” din 2025 nu sunt de aceeași părere. Ei consideră că trebuie epurat în perpetuitate, anulat și ca poet și ca amintire. E genul de intransigență, care îl va face nepublicabil pe poetul Octavian Goga și, într-un final, pe Mihai Eminescu.

Spre a fi mai convingători, folosesc sintagma „criminal de război”, deși poetul nu a omorât pe nimeni, e doar o formulă pe care o foloseau Tribunalele Poporului pentru toți cei care luptaseră contra Uniunii Sovietice. (Adică împotriva rușilor!) După cum remarcă Pârău în dreptul său la replică, la fel se folosea și formula de „dușman al poporului” (pentru unii care nu dușmăneau propriu-zis poporul, cum n-o fac nici cei acuzați azi de „discursul urii”).

Nu mai departe de azi, toți haștagiștii s-au dezlănțuit asupra judecătorului de la Ploiești și asupra judecătoarei pensionare, care a întocmit contestarea anulării alegerilor. Brusc, e OK și deontologic să contești deciziile justiției, chiar să-i faci albie de porci pe judecători. În schimb, dacă justiția comunistă i-a declarat pe unii „criminali de război”, atunci așa le rămâne numele. Acea justiție „proletară” nu mai poate fi pusă la îndoială.

Cântecul incriminat se cheamă „Ne vom întoarce într-o zi...”. Și nu e nici imn, nici legionar. A fost cântat și de corul Tronos al Patriarhiei la spectacolul de Centenarul Unirii, cu Patriarhul României și al Ierusalimului în Sala Palatului. A fost imprimat și de Mircea Rusu Band.

Dacă nu ești analfabet emoțional și funcțional, îl asculți sau îl citești și realizezi că poezia străbate epocile și doctrinele politice, pentru a rămâne ceva etern uman și universal. De pildă, eu o percep ca pe o elegie a diasporei. Dați să asculte aceste versuri unui român plecat de mai mulți ani și s-ar putea să-i joace ochii în lacrimi, nu pentru că ar fi legionar sau fascist:

„Ne vom întoarce într-o zi,

Ne vom întoarce neapărat (...)

Cum apele se întorc din nori

Sau cum se întoarce tremurat

Pierdutul cântec pe viori. (...)

Noi, cei pierduți, reîntorși din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne-napoiem și-n disperări

Și-n răni ce-n piepturi se ascund.”

 

Cam așa sună lirica pe care vigilenții de la Context erau speriați că ar fi putut ajunge la urechile ostașilor. Pentru că evenimentul avusese loc sub organizarea unei instituții militare. Și și-au amintit că au mai prins odată un grup folk de soldați, care au cântat aceeași melodie acum câțiva ani. Legătura făcută de ei era că și acum s-a cântat la Cercul Militar din Sibiu, deși la finalul evenimentului, când s-a ajuns la respectivul cântec, nu mai era decât o mână de civili în asistență, că elevii școlii militare fuseseră retrași la cină.

Dar verificatorii de conținut au tăbărât pe oficialitățile militare, să le ceară explicații, cum a fost posibil să se cânte genul de versuri pe care Tudor Gheorghe le cântă de decenii. Presat de hăitașii corectitudinii politice, cineva de la Academia Militară dă chiar un răspuns jenant, din care aflăm că de la scandalul cu același cântec s-au instituit proceduri stricte cum să reacționeze, dacă-l mai aud. Citez:

„În situația în care, la momentul când a început interpretarea piesei, studenții și muzica militară ar mai fi fost prezenți în sală, ar fi părăsit-o ca urmare a ordinului pe care l-ar fi dat ofițerul prezent la manifestare, deoarece, după incidentul din 2022 (când formația studenților a interpretat același cântec n.r.), au fost stabilite un set de măsuri pe care să le întreprindem în astfel de situații.”

Zici că-i planul de cod roșu, când dă Arafat un Ro-Alert. Deci armata noastră a fost prelucrată ideologic și instruită să dea bir cu fugiții, dacă le pui Tudor Gheorghe în boxe!? Sper să nu afle Putin de vulnerabilitatea asta, că-i aleargă doar cu câteva boxe puse pe tancuri... Oare or avea proceduri de stânga-împrejur și retragere dezordonată și dacă aud manele sau Kalinka!?

Altfel, evenimentul era tocmai despre „Patriotism în lirica românească”. Ceva ce sună destul de logic pentru stimularea unei armate, gata-gata să se ia de piept pentru Ucraina, nu!? În ritmul ăsta o să avem soldați care cântă doar „Internaționala”, „I'm a Barbie Girl", „Imagine” de John Lennon și „We Are The World”...

Prilejul era Ziua Internațională a Poeziei, dar ei se delimitează de poezia de mai sus. Totuși, se dau de gol că s-au cântat lucruri ultra-naționaliste ca „Deșteaptă-te române!”, „Treceți batalioane române Carpații!” și „Marșul lui Iancu”. Lucruri foarte problematice, lăsate netaxate de investigatorii lui Attila Biro.

În fine, tânărul folkist e muștruluit și pentru activitatea sa din presă. Vlad Pârău a însuflețit publicația ActiveNews în perioada 2019-2022, adică a fost pe baricade împotriva minciunii pandemice, pe timpul carantinei și dictaturii medicale. Între timp, poate fi citit pe blogul său, „Cerul, Codrul și Pârăul”, unde scrie cu bun simț despre artă, credință și actualitate.

Verificatorii îi reproșează și că „a publicat fără nicio notă critică discursul lui Vladimir Putin, de după invadarea Ucrainei”. Când, de fapt, era vorba de celebrul interviu al lui Tucker Carlson, de care a vuit toată presa, luat în 2024, la doi ani după invazie. Și asta îl face putinist, că a dat mai departe interviul luat de un ziarist american. Motiv pentru care nu mai poate cânta la chitară în public.

O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor! OPINIE de Vlad Pârău

„Nimic nu mi-a cășunat răul, decât numai facerile mele de bine!”, se jeluia cândva un personaj din „O mie și una de nopți”, o operă a „islamicilor fundamentaliști”, care ar trebui numaidecât arsă pe rug, dacă ar fi să judecăm în tonul înfierărilor cu mânie proletară al unor propagandiști ce se consideră jurnaliști de la o publicație online marginală, cu nume de context și veleități de a căuta pretext sau nod în papura folkiștilor. Bunăoară, chiar pe 27 Martie, ziua Unirii Basarabiei cu România, proaspăt întoarsă de la Chișinău, unde cântase la dezvelirea statuii Reginei Maria, întregitoarea României, folkista Maria Gheorghiu s-a trezit linșată mediatic de ContextRO cu etichete precum „extremistă” și „legionară”. Motivul? Că ar fi susținut la începutul anului un recital privat într-o sală a unei asociații „de dreapta”, dar fără legătură cu asociația în sine, ci la invitația unor prieteni de încredere, printre care doi membri ai Comunității Evreiești și o mamă de copii mici, care au declarat în scris că spiritul recitalului artistei Folk a fost unul plăcut pentru ei. Singura incriminare adusă de ContextRO nu ține de repertoriul sau de persoana Mariei Gheorghiu, ci de afișele de pe pereții sălii. Am analizat fiecare afiș în parte și nu am găsit nimic extremist sau neonazist în ele, ci doar mesaje anticomuniste, patriotice sau ortodoxe, cu care poți sau nu să rezonezi, dar care nu aveau caracter ilegal sau imoral, ci dimpotrivă! (articolul continuă sub foto)

Foto: Captură ContextRO; Ghiveci cu de toate pentru toți, menit să inducă în eroare.

Din momentul în care m-am apucat să scriu în apărarea doamnei Maria Gheorghiu, pe care o cunosc personal și o respect nețărmurit, aceeași autoare care a linșat-o mediatic pe folkista cu o carieră de 40 de ani la activ a început să sape după mine, pregătind în revanșă un articol de kompromat ca la manualul micului sabotor (neo)marxist. Am fost făcut legionar, prorus, conspiraționist și câte-n lună și în stele, acuzații neadevărate, pe care le dezmint. Măcar dacă ar fi avut o minimă cultură generală, autoarea kompromatului ar fi trebuit să știe că nu poți fi și legionar și prorus, deoarece legionarii erau rusofobi; sau că nu poți fi și prorus și antivaccinist covidian, deoarece la Moscova în pandemie vaccinarea era obligatorie. Nu are rost să analizez fiecare acuzație pe fond, căci suspiciunea mea e că buba e în altă parte, nu în etichete: setea de cenzură și de marginalizare socială a celorlalți pe care au dezvoltat-o în pandemie „verificatori factuali” de felul doamnei Tănase continuă și după, ei apelând la etichete care ar putea stârni consecințe legale sau sociale contra victimelor lor, de natură să le pună muta-n gură acestora. Adică și mie. (articolul continuă sub foto)

Foto: Captură ContextRO; confuzie voită între Grupul Identitar 16 și Frățiile de Cruce

Cum nu mă știu vinovat cu nimic, nu îmi propun să mă dezvinovățesc în nici un fel. Mă voi mărgini la a comenta materialul adversarei mele de opinie pentru ca cei interesați să poată afla și punctul meu de vedere. Ca să fie limpede din capul locului, voi sublinia că nu sunt membru și nici simpatizant al vreunei formațiuni politice sau civice (în afara celei vizate de articolul ContextRO) și că în repertoriul meu muzical nu există cântece cu conotații ideologice. În ce privește activitatea mea ziaristică, am fost membru al U.Z.P.R. până în decembrie 2022, ceea ce ar trebui să înlăture suspiciunile de „jurnalist propagandist” lansate de doamna Tănase din prea-plinul facultății sale imaginative. Imaginație bogată, care îi este ocupată cu teme precum relația dintre jurnalism și activism, așa cum arată unul dintre subiectele celei mai recente conferințe la care dumneaei făcea reclamă pe Substack în Săptămâna Patimilor. (articolul continuă sub foto)

Manipularea este limpede încă din titlu, ba chiar sunt mai multe manipulări într-o singură frază: poezia fără conotații politice „Ne vom întoarce într-o zi” de Radu Gyr este prezentată ca „imn legionar”. Ea nu este imn, nu cuprinde elemente ideologice, iar poetul Radu Gyr, în ciuda orientărilor sale politice din tinerețe (pe care în epocă le-au avut mai mulți intelectuali, precum Cioran, Eliade, Vulcănescu ș.a.), a fost mai apoi o victimă a închisorilor politice comuniste comparabile ca intenție a exterminării cu lagărele naziste. El nu este „criminal de război” decât în retorica magistraților comuniști, slugile rușilor sovietici, din care publicația (neo)marxistă citează ca din Evanghelie, în ciuda faptului că totalitarismul comunist a fost condamnat ca ilegitim de către Parlamentul României în epoca președintelui Băsescu. Radu Gyr nu a omorât nici un om; prin eticheta „criminal de război”, staliniștii desemnau orice persoană care a luptat contra URSS, la fel cum, prin eticheta „dușman al poporului”, staliniștii desemnau orice persoană care era sau doar părea ostilă regimului comunist instaurat de tancurile sovietice în România.

„Ne vom întoarce într-o zi” nu este un text legionar (putem face analiză pe text; ceea ce transmite el este nostalgia celor ce se duc și speranța în cei ce vin, altfel spus, continuitatea strămoșilor în urmașii lor. Texte comparabile au cântecele „Rugă pentru părinți” sau „Telefon peste moarte” în muzica Folk română – dar și altele).

„Ne vom întoarce într-o zi” nu este un imn, ci un simplu cântec Folk pe versuri de Radu Gyr, cum sunt mai multe în muzica ușoară românească de după 1989. El a fost publicat inițial de Mircea Rusu atât în album audio, cât și pe Internet; poezia apare în cărți publicate legal de diferite edituri, precum și pe site-urile de versuri sau tabulaturi. Nu este un text ilegal și nu incită la nimic. (articolul continuă sub foto)

Evenimentul, deși găzduit într-o sală de la Cercul Militar Sibiu, nu îi avea pe „viitorii soldați” ca public-țintă. Organizatoare este o asociație deschisă în special, dar nu exclusiv civililor (civil sunt și eu). Evenimentul cultural a avut loc în seara zilei de 20 martie 2025, în ajunul Zilei Mondiale a Poeziei, subiect care nu este unul de interes exclusiv militar, ci mai ales civil. Având în vedere tematica stabilită – „Patrie, Patriot, Patriotism în lirica românească” – în calitatea mea de cântăreț de muzică Folk, am propus un repertoriu pe care l-am considerat adecvat tematicii.

Cântecele de țară, ca subcomponentă a genului Folk românesc, constituie doar o mică parte a repertoriului meu, care conține în general cântece de dragoste sau de munte. Printre ele se numără și „Ne vom întoarce într-o zi”, despre care nu am înțeles că ar trebui să nu o cânt (poate am eu dificultăți de înțelegere? – n.m.). În caz contrar, aș fi abordat alte cântece pe versuri de poeți ca Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Mihai Eminescu ș.a. Personal, îl consider și pe Radu Gyr printre poeții de valoare ai Literaturii Române, demni de a fi abordați în contextul Zilei Poeziei. Fidel principiilor sădite în mine de profesorii mei de Limba și Literatura Română, consider că „autorul a murit, dar opera e nemuritoare”, astfel încât gust, recit și cânt orice poezie de calitate, indiferent de orientările politice de dreapta sau de stânga ale autorilor lor, cu condiția ca aceste partizanate politice să nu răzbată în versuri.

Din punctul meu de vedere, Radu Gyr este o victimă a crimelor comunismului. El a supraviețuit închisorilor comuniste de exterminare în massă prin exercițiul poeziei, scrise fără pix/hârtie și memorate în gând, dar și transmise prin codul Morse (prin țevile de calorifer) colegilor de suferință din alte celule. Astfel, poezia a fost un factor al rezistenței anticomuniste și salvarea spirituală a multora dintre cei condamnați la sentințe absurde în urma unor procese neechitabile. Un fenomen cultural unic din istoria recentă și cu neputință de trecut sub tăcere, asta dacă dorim ca istoria să nu se repete. (!)

În privința momentului și publicului prezent la reprezentația mea de doar 4 cântece (dintre care unul singur pe versuri de Radu Gyr), menționez că am fost ultimul la microfon, după ce am asistat răbdător la un program de câteva ore. Nu mai erau în sală nici un tânăr în uniformă, ci doar cunoscuți sau prieteni civili, dar nu mai mult de 10 persoane. În spatele meu, pe scenă, s-au aflat două cărți aduse de mine strict pentru ilustrarea recitalului meu: „Cartea cărților de poezie” de Adrian Păunescu și „Poeți după gratii”, un volum colectiv cu lirica deținuților politic, în care se găsește și poezia „Ne vom întoarce într-o zi” de Radu Gyr. Acest al doilea volum l-am cumpărat dintr-o librărie creștin-ortodoxă din Sibiu (singura neaflată în curtea vreunei biserici) și este tipărit în 2010 de o asociație legal constituită în România. (articolul continuă sub foto)

În mod deplasat se insinuează faptul că tot recitalul meu, ba chiar și gazdele evenimentului, ar fi stat sub semnul liricii gyriene. Obsesia aceasta le aparține exclusiv îngrijoraților de la ContextRO. (articolul continuă sub foto)

Că „Ne vom întoarce într-o zi” nu este imn și nu are conținut legionar am demonstrat mai sus.

Activitatea mea de redactor al publicației online ActiveNews.ro a început în februarie 2019 și a încetat în mai 2022, fiind corect încadrată în context: „un fost” redactor. Înainte de acest site, am lucrat la o publicație locală din Sibiu, iar după ActiveNews am lucrat exclusiv la site-ul personal, cerulcodrulsiparaul.ro. Celelalte site-uri menționate de ContextRO nu îmi aparțin, ele preluând ocazional articole sau poezii postate pe site-ul meu și care nu au interdicție de preluare. Nu am nici un contract și nici un beneficiu din partea acelor site-uri, în afară de link-ul care trimite la sursă. Sunt un jurnalist independent și mă consider propriul meu angajat.

„Ne vom întoarce într-o zi” a fost cântată de cadeți la festivitatea de absolvire din Piața Mare în 2022 în virtutea faptului că e un cântec făcut cunoscut de nume celebre ale muzicii Folk și că, probabil, interpreții acestui cover au rezonat, în clipa plecării lor de pe băncile școlii, cu promisiunea că se vor întoarce cândva în locurile studenției lor. La vremea respectivă, am fost printre primii ziariști care le-au luat apărarea studenților pe nedrept învinuiți de G4Media, o oficină de presă talibanizată politic (scuzați cuvântul presă! Veteranul gazetăriei române, Ion Cristoiu, îi numește pe autorii G4Media „neobolșevici”.). Faptul că filmarea acestui cântec a fost – chiar și pentru scurtă vreme – publicată pe canalele de social media ale instituțiilor și/sau ale unor profesori universitari e o dovadă în plus că bunul simț elementar le-a sugerat acestor persoane/structuri cu o inteligență peste medie că textul cântecului nu are nimic extremist în sine.

Din nou spun că acest cântec Folk NU este un imn. Că e „considerat legionar”, aș vrea să știu de către cine și, la fel ca WikiPedia, să cer o sursă care să probeze această afirmație. Dacă singurii care consideră „legionar” cântecul acesta sunt cei de la ContextRO și G4Media, atunci regret, nu mă pot baza pe obiectivitatea lor.

Sunt fidel principiului că nu biografia autorului dictează valoarea operei, ci opera în sine. Artă pentru artă, nu artă pentru ideologie.

Nu am răspuns întrebărilor reporterului ContextRO, Attila Biro, deoarece au fost, în opinia mea, neprofesionist adresate: în loc să mă caute pe adresa de contact a site-ului cerulcodrulsiparaul.ro, mi-a scris în privat pe WhatsApp (nemenționând de unde mi-a aflat numărul de telefon). Din păcate pentru el, eu folosesc un smartphone incompatibil cu aplicația de mesagerie deținută de Meta, astfel încât mesajul nu mi-a parvenit în timp util. S-au și grăbit cu publicarea articolului, nedându-mi nici măcar 24 de ore să răspund. Treaba lor cu site-ul lor, eu îmi public dreptul la replică pe site-ul meu!

Consecvent cu practicile demonstrate încă din articolul de linșare a Mariei Gheorghiu, site-ul ContextRO amestecă de toate pentru toți, obsesiile sale politice fiind de fapt georgismul și AURismul, crezuri de care noi suntem străini, în calitate de artiști preferând o conduită apolitică (deoarece muzica este un limbaj universal, care transcende orice diviziune politică).

Faptul că lansarea unei cărți de Călin Georgescu era cât pe ce să aibă loc la Cercul Militar Sibiu nu are nici o legătură cu serata dedicată Zilei Poeziei de Asociația organizatoare, fiind doar o coincidență de loc, dar nu și de timp (poate nici măcar de sală!). Dar, prin astfel de asocieri forțate, ContextRO încearcă să MANIPULEZE opinia publică pentru a o convinge că anumite simpatii politice ar fi împărtășite și de Asociația invocată. Cu toate că, din câte știu, aceasta nu face discriminare pe bază de sex, orientare politică, religie, rasă ș.a.m.d., posibilii ei membri care ar fi, în paralel, membri și ai vreunui partid politic NU au voie să desfășoare activitate politică în cadrul asociației. Eu personal nu am cunoscut nici un membru de acest fel. Eu însumi sunt apolitic.

Ca ziarist, sunt conștient că o parte din publicul care se regăsește în articolele mele ar putea fi georgist sau AURist sau de altă coloratură, ceea ce nu mă face automat și pe mine să fiu la fel. Îi asigur pe toți cititorii de respectul meu, indiferent de opiniile lor politice sau religioase.

„Profetul, aurul și ardelenii” sau Fact-checkerul, AUR-ul și bucureștenii?

Funcția mea de redactor al ActiveNews a încetat în mai 2022, cu cel puțin 6 luni înainte de a avea contacte oficiale cu asociația invocată de ContextRO. Personal, simpatizez ideea de cult al eroilor, eu însumi având strămoși veterani de război.

Etichete precum „extrema dreaptă”, „retorici proruse” și „dezinformări” atribuite site-ului ActiveNews.ro sunt la fel de inacceptabile pentru conservatori (ba chiar mincinoase!) pe cât de inacceptabile pentru „progresiști” ar fi etichete precum „extrema stângă”, „retorici sorosiste” și „dezinformări” atribuite site-urilor ContextRO sau G4Media. Cel puțin în articolele despre folkiști, ContextRO a dezinformat începând din titlu și până la ultimul paragraf, iar asta o pot afirma ca un cunoscător al fenomenului Folk românesc cu circa 20 de ani de experiență. În rest, site-ul al cărui redactor-șef apare în mai toate pozele și filmările cu șapcă „Make America Great” se va judeca singur cu detractorii care îl acuză de „prorusism”.

Cum am explicat mai sus, singurul meu site este cerulcodrulsiparaul.ro . Mai am și un blog exclusiv cu tematică muzicală, irelevant în discuție. Însă domenii precum cuvantulnatiunii.ro sau roexit.info nu îmi aparțin și, dacă ele preiau ceva de pe site-ul meu, o fac în virtutea absenței vreunei politici restrictive privind preluarea de conținut. Lucru care, din parte-mi, va rămâne neschimbat. Nu am contract cu – și nici remunerație – de la nicicare dintre ele.

Faptul că alte personalități conservatoare sunt preluate de aceleași site-uri care ocazional mă preiau și pe mine ține de decizia editorială a site-urilor respective, care nu mă implică în nici un fel. Prin comparație, simplul fapt că am cont pe facebook.com, unde activează și publicația ContextRO, nu mă face neapărat coleg de condei cu acei „creatori de conținut” pe seama altora.

Despre dl. Mihai Tîrnoveanu am scris știri pe site-ul meu atunci când dumnealui a făptuit evenimente în orașul meu. A relata o știre nu e totuna cu a promova faptele relatate. Pe de altă parte, obiectivitatea știrii nu implică neapărat o delimitare personală față de făptuitor. Dar știrile nu sunt despre crezuri personale, care uneori pot coincide, alteori nu, cu faptele prezentate. Știrile rămân știri și se bazează pe evenimente, nu pe considerații personale.

Despre dl. av. Gheorghe Piperea, un autor prolific de postări cu caracter juridic, nu pot decât să reamintesc că, la anumite ocazii, am preluat opiniile sale juridice pe site-ul meu. În același timp, și domnia sa a repostat o dată sau de două ori articole/traduceri de la cerulcodrulsiparaul.ro. Afinitatea mea cu dânsul se rezumă la bucuriile intelectuale ale lecturii, nu și la orientarea politică îmbrățișată de dânsul mai tîrziu. E dreptul domniei sale să fie AUR-ist, mă tem însă că cei de la Context nu au temei sa-l facă și „extremist”, având în vedere că, mai nou, a devenit europarlamentar. Și-apoi cum să dăm cu pietre-n U.E. sau în reprezentanții ei?

De taci ești vinovat, de comentezi ești și mai vinovat!

Discursul lui Putin despre care am relatat datează nu din preajma invadării Ucrainei, ci din primăvara anului 2024, atunci când președintele rus a dat un interviu jurnalistului american Tucker Carlson. Că am tradus fără a comenta e un reproș deplasat: într-o știre, treaba jurnalistului nu e aceea de a-și da cu părerea, ci de a relata evenimentul. Atunci când scrie articole de opinie, jurnalistul are libertatea opiniilor. Eu nu am scris articole de opinie în favoarea lui Vladimir Putin, iar știrea despre interviul lui Tucker Carlson cu Putin ar fi fost amendabilă tocmai dacă în cadrul ei aș fi făcut comentarii personale, ceea ce este neprofesionist. În mod similar au procedat reputați jurnaliști precum Ion Cristoiu, Marius Tucă, Bogdan Tiberiu Iacob ș.a., care au relatat de manieră obiectivă interviul lui Carlson cu Putin. Faptul că presa „de sistem” din România și-a permis să devieze de la principiile deontologiei jurnalistice, din pandemie încoace (inclusiv în timpul războiului din Ucraina), relatând anumite tematici doar de pe poziții părtinitoare sau chiar tăcând pe anumite subiecte, este un minus pentru ea, nu pentru mine. (Apropo, în primăvara lui 2024, Putin avansase Occidentului ideea unei păci negociate, cu înghețarea conflictului pe linia frontului de atunci, lucru luat în derâdere la acea vreme, dar abordat serios circa un an mai târziu de Trump. O fi și președintele Americii „prorus”? – n.m.)

Articolele mele pe tema căsătoriilor homosexualilor au rămas constante din timpul Referendumului pentru Familie încoace. Nicăieri în Drepturile Omului nu sunt incluse „drepturile homului”, iar acceptabilitatea căsătoriei doar între un bărbat și o femeie este stipulată în Codul Civil din România. Restul e propagandă și dezinformare.

Filmul „21 de Rubini” al preotului Ciprian Mega a fost comentat de mine cu opinii pro și contra, în urma vizionării acestuia în sala de cinema. Nu sunt păreri bazate pe mostre din trailere (rezumate) și nici pe precepte ideologice. M-a interesat activitatea regizorală a d-lui Mega, nu și demersurile sale politice și/sau religioase. Cred în dreptul domniei sale de a alege și a fi ales, dar nu consider că se poate combina preoția cu politica. Asta e umila mea părere, dar cine sunt eu să-i dau lecții lui Ciprian Mega?

Despre campania de vaccinare heirupistă demarată în Uniunea Europeană de politicieni și decidenți în disprețul opiniilor medicale pertinente și diverse, precum și al mișcărilor civice de drepturi și libertăți, gândirea mea nu s-a schimbat față de ce scriam pe site-ul ActiveNews.ro în timpul dictaturii politico-medicale. OMS a modificat definiția vaccinului pentru a integra serurile ARNm, care nu sunt vaccinuri, ci terapii genice, insuficient testate. Autorizarea acestor produse controversate nu a fost, nici în UE, nici în SUA, bazată pe studii multianuale, ci a fost acordată TEMPORAR, în regim de urgență, cu doar câteva luni de testare – fapt unic în istoria autorizării medicamentelor. Oportunitatea deciziei de a injecta masiv populația în chiar mijlocul epidemiei este încă subiect de dezbatere. Afacerile cu seruri Covid și alte materiale precum măști, izolete, plexiglasuri sunt încă în curs de anchetare, începând de la DNA-ul românesc și până la cel mai înalt nivel al UE, unde Ursula von der Leyen e vizată de procese privind afacerea PfizerGate (Ați uitat lozinca „Fără penali în funcții publice!”???). Guvernul României, una dintre cele mai reticente țări la vaccinarea Covid, a comis un abuz comandând din bani publici seruri Covid de 3 ori mai multe decât populația totală, spre finalul pandemiei fiind obligat să le doneze sau distrugă. În condiții normale, toți acești decidenți politici ar fi trebuit judecați pentru delapidarea bugetului de stat, subminarea economiei naționale ș.a. Nu în ultimul rând, reacții adverse precum miocardite, pericardite, tromboze și AVC-uri sunt recunoscute oficial atât de producătorii de injecții ARNm (cu jumătate de gură), cât și prin mecanismele de raportare a vătămărilor „vaccinale” și, mai nou, printr-o paletă de studii internaționale. Finalmente, statistica ultimilor ani a constatat creșterea numărului deceselor subite, inexplicabile medical, la persoane tinere sau de vârstă activă și fără antecedente de sănătate (fără „comorbidități”). Nu mai e un secret pentru nimeni că în 2024 s-a murit mai mult decât în 2020. A tăcea pe acest subiect este o mârșăvie, nu o virtute a presei. Să nu uităm că presa (presstituta?) din România a fost cumpărată la bucată de Guvern în pandemie pentru a reflecta doar poziția politică oficială pe subiectul restricțiilor și al campaniei de vaccinare în massă. Acum, când banii s-au sistat, obiceiurile, din inerție, au rămas!

Mai adaug în context că, la acțiunile civice la care am participat în timpul dictaturii arafatiene, eu am militat nu anti-vaccinare, ci pro-alegere. Personal, respect libertatea de alegere a fiecăruia de a se inocula sau nu cu serurile ARNm în urma unui consimțământ informat – care a fost grosolan viciat în timpul stărilor de alertă prelungite (să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!). Deși recunosc că serurile ARNm insuficient testate pot avea efecte adverse letale, pe care le recunosc și producătorii, VAERS-ul și numeroși oameni de știință, personal nu cred sau nu am date suficiente să fiu convins că fiecare deces subit este imputabil serului experimental „sigur și eficient”. Omenește și creștinește, eu nu doresc nimănui răul. Ca ziarist și folkist, îi respect pe toți cititorii/spectatorii mei, indiferent de statusul lor vaccinal. (articolul continuă sub foto)

Cântecul „Ne vom întoarce într-o zi”, care nu e imn și nu are conținut politic, a fost interpretat cu sala aproape goală – nimeni dintre tinerii cu uniformă militară nu mai era prezent, și asta de mult, deoarece cadeții își încheiaseră propriul program artistic și au fost nevoiți să se întoarcă în unitatea lor pentru cină. Din cauza golirii sălii, atât eu, cât și colega mea folkistă, a trebuit să ne restrângem repertoriul la 3-4 cântece, lucru care a dat peste cap înțelegerile anterioare, moment în care am acționat sub imperiul inspirației. Am fost ultimul la microfon și în fața mea nu mai erau decât sub 10 oameni, nici o persoană în uniformă, doar câțiva prieteni și cunoscuți. De fapt, se vede și în filmările de pe social media cât de goală era sala în timpul recitalului Folk, iar ce apare în fotografia de mai sus este fundul sălii, care s-a golit primul, cu mult timp înainte de recitalul Folk. Numai persoane de rea-credință ar putea suprapune fotografii de la două momente diferite ca și cum ar fi de la același moment.

Nota bene: Tot în fața unui public civil, mult mai numeros decât al meu, a cântat Tudor Gheorghe în 2016 în aceeași sală, având cântece cu un mesaj mult mai puternic, precum „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!” sau „Vin colindătorii”, poezii pe care eu nici nu am îndrăznit să le propun, pentru a nu intra în controverse nedorite. E de neînțeles de ce atâta tapaj pentru un poem blând și sentimental, apolitic, precum „Ne vom întoarce într-o zi”.

Părintele Adrian Drăgușin, în calitate de vicepreședinte al asociației, a fost într-adevăr prezent la serata culturală dedicată Zilei Poeziei dar, spre deosebire de alte dăți, nu a avut o contribuție muzicală, recitalul dumnealui fiind de poezie (un poem de Vasile Alecsandri ș.a.) și integrat în program mult mai devreme decât recitalul Folk. Din acest motiv și din alte binecuvântate pricini pe care nu le cunosc, preotul militar nu mai era de mult în sală atunci când am ajuns eu, ultimul dintre toți, la microfon. Prin urmare, evident că nu poate emite opinii despre „momentul Gyr”, deoarece nu a asistat la el și presupun că agenda personală încărcată nu i-a permis să îl vizioneze nici ulterior, în înregistrările publicate pe social media.

La rândul ei, Academia citată de ContextRO spune literalmente adevărul. Contactele ei cu mine sunt ca și inexistente: am fost colegi de sală eu și unii dintre cadeți, dar la momente diferite ale seratei de Poezie din 20 martie de la Casa Armatei (adică eu am participat ca spectator la muzica fanfarei și la recitalurile de poezie ale cadeților, dar ei nu au urmărit recitalul meu Folk), precum și colegi de Parcul Sub Arini la statuia lui Mihai Eminescu pe 15 ianuarie 2025, când ei și-au desfășurat programul lor artistic, în timp ce eu am cântat 3 cântece pe versuri eminesciene, dar nu din partea Academiei. Prin urmare, eu și această instituție „e posibil să ne fi intersectat”, dar nu și să fi colaborat. (ca să parafrazez insinuările doamnei Tănase de la ContextRO).

Evenimentul dedicat an de an, la 15 Ianuarie, zilei de naștere a poetului, prozatorului și gazetarului Mihai Eminescu (dată care a devenit și Ziua Culturii Române, n.m.) în piațeta cu statueta acestuia din Parcul „Sub Arini” din Sibiu este un eveniment public, desfășurat într-un spațiu public. Dacă din întâmplare anumiți membri (cu înclinații artistice) ai Academiei militare au fost în același timp cu mine, un simplu civil, în aceeași piațetă e la fel de lipsit de semnificație ca și cum ne-am fi „intersectat” în Piața Mare din Sibiu sau la Movila lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr. Eu am fost pentru 10 minute la microfonul festivității eminesciene din ianuarie 2025 alături de vicepreședintele Asociației invocate de ContextRO (nu al Academiei!), un preot cu înnăscute calități vocale, pentru a interpreta în comun cântece pe versuri eminesciene precum Dulce Românie, Rugă și Glossă. Pe unul dintre ele l-am interpretat chiar de unul singur, deoarece era dintr-o gamă pe care n-o puteam aborda în comun. Nici una dintre aceste poeme nu are caracter extremist sau deplasat, ele regăsindu-se în repertoriul tuturor festivităților „Eminescu” de pretutindeni.

Faptul că am cântat la statuia din parc a lui Eminescu la un eveniment public unde erau prezenți și militari și civili nu mă transformă în „preferatul militarilor”. Eu am cântat în primul rând pentru sibieni și pentru toți cei prezenți în piațeta din parcul Sub Arini, dar mai ales pentru sufletul lui Mihai Eminescu și al Veronicăi Micle.

Cât despre comunicatul însărcinatului cu presa al Academiei, este pur și simplu dreptul instituției să se asocieze sau nu cu oricine dorește. Pentru că percep, însă, o aluzie disprețuitoare la adresa mea – poate am eu „conspirații” în cap! -, precizez, totuși, că eu niciodată nu am adus prejudicii de imagine acestei instituții. Dimpotrivă, prin știrile și reflectările de evenimente la care presa locală a cam lipsit, în timp ce eu le-am acordat cuvenita atenție, consider că le-am adus beneficii de imagine – inclusiv, dar nu numai, prin faptul că am apărat, atunci când hienele din presa centrală îl atacau, dreptul cadeților de a cânta la festivitatea lor de absolvire absolut orice cântec Folk rezonează cu tristețea plecării și cu speranța reîntoarcerii lor ulterioare.

Eu nu promovez nici în public, nici în privat cultul vreunei „mișcări cu caracter fascist sau legionar” – aici purtătorul de cuvânt ori nu mă cunoaște, ori a preluat involuntar sintagmele veninoase induse de reporterița tendențioasei publicații ContextRO. Îi respect, însă, punctul de vedere, în virtutea libertății de exprimare și a libertății presei.

Cât despre „ideologia anti-UE”, mai precis referitoare la ROexit, declar nu am afișat așa ceva în public și nu consider că preluarea de știri referitoare la acțiunile politicienilor UE de pe site-ul meu de către alte publicații cu denumire anti-UE mă face pe mine automat „ideolog anti-UE”. Mai degrabă, în opinia mea, anumiți politicieni din UE ar trebui să fie atenți la acțiunile și retorica lor, de natură să crească euroscepticismul cetățenilor țărilor membre. Pe de altă parte, recunosc dreptul constituțional al mișcărilor civice sau politice române de a milita pe ce subiect legal doresc ele, tema ROexit nefiind un subiect ilegal în România. Altfel, prin analogie, cel puțin 51% dintre britanici ar fi în ilegalitate pentru că au votat și implementat BRexitul.

Nu este exactă afirmația conform căreia am avut un concert de colinde individual la Casa Armatei. Mai degrabă am fost integrat printre mai mulți colindători, într-o mai largă manifestare culturală ținută într-una din sălile Cercului Militar Sibiu în decembrie 2024. Momentul meu a fost unul simbolic, de 5 minute, timp în care am cântat colinde folclorice române străvechi, din repertoriul Mini-Satului „Sfântul Andrei” al regretatului profesor, teolog și pasionat de folclor Ioan-Sorin Apan, profesorul meu de religie de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Repertoriul Mini-Satului este arhicunoscut, atât în varianta de ceată, cât și în adaptările mele individuale la chitară, astfel încât nu poate fi nimic „extremist” în acesta. La fel cum nu e nimic suspect în colinde, în versurile lui Eminescu sau în lirica poeților care au inspirat marea muzică Folk românească.

Reiterez și eu faptul că, la 20 martie 2025, la evenimentul de la Casa Armatei dedicat Zilei Poeziei, cadeții Academiei nu s-au intersectat cu mine, deoarece contribuția lor artistică a fost la început, pe când a mea a fost ultima, când dânșii nu mai erau în sală.

Nu mă pot, însă, abține să subliniez faptul că piesele din repertoriul corurilor cadeților, citate în articolul ContextRO, sunt exact cântece pe care și Maria Gheorghiu le-a menționat în apărarea ei la recitalul din sala Grupului Identitar G16 (și incriminate de ContextRO în primul articol în care e menționată Maria Gheorghiu, cel cu „Frățiile de Cruce”). Cum facem, socotim că aceleași cântece sunt „extremiste” la folkiști și benigne la cadeți? Sau suntem de acord, și unii și alții, că cei de la ContextRO bat câmpii atunci când vin cu acuze fantasmagorice contra unor banale cântece patriotice, validate calitativ de-a lungul timpului?

Dacă la poezii înapoi, la război… înainte?

Ca o opinie personală, mi se pare de-a mirărilea ca reprezentanții sau comunicatorii publici ai instituției menționate să se dezică și acum, în 2025, de o activitate culturală nevinovată a foștilor lor studenți, la 3 ani după ce toată suflarea românească, inclusiv din presă, le-a luat apărarea.

Reiterez a mia oară că ei nu au fost în sală la Cercul Militar atunci când eu am interpretat pe 20 martie 2025 același cântec care le-a adus lor probleme în 2022, dar în care probabil că au crezut la acel moment. E libertatea lor (sau datoria, în cazul unui ordin) să asiste ori să plece de la orice prestație publică a mea. Ce mai contează că „viitorii apărători” ai României se dezic, astfel, de o poezie din patrimoniul cultural românesc? Dar, dacă e ordin, poate că nu ei sunt cei care se dezic. Treaba lor, nu ne-am intersectat prea des ca să am căderea să îi judec! Și nici nu-mi doresc s-o fac.

Că am fost terfeliți fără vină atât eu personal, cât și alte persoane sau entități, e un gest care îi descalifică pe „marii deontologi” ai jurnalismului de tip Context.RO. „Nelegiuitul /- fie el și contextual -, n.m./ este îndeajuns de pedepsit prin chiar nelegiuirea lui”, ca să închei rotund prin încă un citat din înțelepciunea celor „O mie și una de nopți”.

Dar faptul că atât numele meu, cât și al altora, e folosit nu pentru a servi interesul publicului, cum mincinos susțin autorii contextuali în așa-zisul lor „cod deontologic”, ci pentru a cere donații bănești din partea celor pe care îi intoxică prin materiale denigratoare la adresa mea, îmi pare mult prea mult! (Același cod „deontologic” care i-a făcut să nu publice o vorbuliță din Dreptul la Replică postat de Maria Gheorghiu pe Facebook, acolo unde ei fuseseră cu ochii-n patru în căutare de capturi fotografice ducătoare la scop. Căci presa cu tendință are întotdeauna un scop și pornește de la concluzie spre demonstrație, nu invers! – n.m.)

Băieți și fete, e treaba voastră cum vă câștigați banii, dar nu pe barba mea! Ce faceți voi e imoral și nu știu câți v-ar tolera lucrul ăsta.

Vlad Pârău