ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Ca să vedeți cât de greu ne este să alegem un singur câștigător dintre participanții la  Concursul cu Premii „Era Covid și Marea Resetare - starea actuală, perspective, soluții  realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Carte Ortodoxă, vă prezentăm un nou text, primit de la revoluționarul timișorean Marius Mioc, ale cărui articole raționale și pline de respirația Libertății le-am mai găzduit în paginile ActiveNews. În urmă cu o zi am publicat din selecția concursului cu premiere pe 15 ianuarie de Ziua Românului și Gazetarului Absolut, Mihai Eminescu, un eseu semnat de Stoian George-Daniel și intitulat P(L)ANDEMIA COVID 19. Capcană mortală pentru politicieni și armă finală a Marii Resetări. Să vedem propunerile lui Marius Mioc, recent amendat de micii satrapii ei Erei Covid pentru că a „îndrăznit” să manifesteze pentru Libertate la exact 32 de ani de când a fost eliberat din beciurile securității timișorene. Rușine, Jandermeriei Neromâne!

Rezolvarea problemei covid – program de acțiune 

Primul lucru este conștientizarea faptului că problema covid nu este o problemă medicală, ci una politică, psihologică și sociologică.

Din isteria covid majoritatea societății a avut de pierdut, dar există și unele grupuri de interese care au avut de cîștigat. În iunie 2020 scriam articolul „O necesitate pentru stoparea molimei covid: Eliminarea tuturor stimulentelor financiare pentru această boală”. Atrăgeam acolo atenția:„Unul din motivele pentru care demența covid continuă este că există grupuri care au interesul ca ea să continue. Unii au interese politice – intră aici toți politicienii care au susținut isteria covid și care, chiar dacă inițial au fost de bună credință, acum nu vor să recunoască că au greșit că ar dăuna carierei lor politice. Pe lîngă interese politice, există și interese financiare. (…) Aici nu este o dispută științifică ci o dispută între grupuri de interese. În istoria omenirii sînt dese situațiile cînd nu adevărul obiectiv ci interesele au fost hotărîtoare pentru felul cum e condusă societatea. „Minciuna a stat cu regele la masă” deseori în istorie. Pentru ca isteria covid să înceteze este necesară slăbirea grupurilor interesate în perpetuarea manipulării. Cum interesele sînt în mare parte legate de bani, tăierea posibilităților de cîștigare de bani pe fondul pandemiei este esențială”.https://mariusmioc.wordpress.com/2020/06/08/o-necesitate-pentru-stoparea-molimei-covid-eliminarea-tuturor-stimulentelor-financiare-pentru-aceasta-boala/

Problema politică e agravată în România de sistemul de vot pe liste, care asigură disciplina de partid. Cînd a început isteria covid în România și guvernul liberal a decretat starea de urgență (la acea dată încă nu era declarat nici un mort de covid și numărul infectaților era de cîteva zeci), chiar în cadrul partidului de guvernămînt erau mulți cărora măsura li se părea exagerată. Ne amintim de senatorul PNL Vergil Chițac care n-a vrut să meargă cu izoleta după ce a fost depistat ca avînd infecție de covid (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/vergil-chitac-transportat-fara-izoleta-la-spitalul-de-boli-infectioase-din-constanta-1274971), a fost înfierat pentru asta de întreaga presă, iar apoi i s-a făcut dosar penal pentru că nu ar fi respectat măsurile aberante de izolare (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/dosar-penal-in-rem-in-cazul-senatorului-vergil-chitac-care-a-infectat-mai-multe-persoane-cu-noul-coronavirus-1276349). Pentru a obține apoi clasarea dosarului penal, senatorul Chițac a jucat în sceneta propagandei covid, pretinzînd că e grav bolnav datorită coronavirusului.

Datorită sistemului de vot pe liste, toți politicienii știu că cariera lor politică depinde de bunăvoința șefului de partid, care poate să-i treacă sau nu pe liste la alegerile viitoare. Mai mult, avem o nefastă lege împotriva migrației politice, care spune că un consilier local ales pe lista unui partid își pierde funcția dacă își pierde calitatea de membru de partid. Consilieri locali sînt deseori oameni de treabă, stimați în colectivitățile lor, motiv pentru care au și fost aleși. Cînd a venit aberația cu starea de urgență, votată de toate partidele aflate atunci în parlament, a fost greu pentru miile de consilieri locali care reprezentau partidele parlamentare să ia atitudine deschisă împotriva liniei partidului. Deși în sinea lor mulți și-au dat seama că măsurile dispuse sînt aberante, a te împotrivi deschis măsurilor însemna riscul nu doar de a fi exclus din partid, dar și de a pierde postul de consilier local.

Prima măsură de rezolvare a problemei covid trebuie să fie schimbarea persoanelor din conducerea politică, dar și din comisiile medicale, care au fost de acord cu măsurile dezastruoase care au fost luate pînă acum. Fără oameni noi, nemînjiți, în funcții de conducere, nu se va putea rezolva problema. Schimbarea legislației, adoptarea unui sistem de vot uninominal, în locul celui pe liste, și anularea regulilor împotriva migrației politice, ar ajuta la scăderea bazei sociale de sprijin a dictaturii covidiste și ar favoriza pe răstimp îndelungat crearea unei clase politice în care să conteze valoarea personală mai mult decît supușenia față de linia partidului.

Pe plan medical sînt necesare următoarele măsuri:

Adoptarea de protocoale de tratament anticovid ieftine care și-au dovedit eficiența în țările mai puțin dezvoltate, care (vezi worldometers.info) au mult mai puțini morți de covid decît în țările europene ori în America de Nord, unde sistemul sanitar e controlat de marile firme farmaceutice și ca rezultat oamenii au murit ca muștele. Hidroxiclorochina și ivermectina au dus la scăderea mortalității acolo unde au fost folosite (după cum se arată și în documentele DARPA cu privire la Fauci și Minciuna Covid - Nota Redacției). Interzicerea lor în țările dezvoltate e un lucru recent, care n-are legătură cu sănătatea oamenilor ci cu dorința de profit a unor grupuri de interese (ca să-l citez pe Philippe Douste-Blazy, fost ministru al sănătății din Franța, vorbind despre situația din medicină:„Unii se gîndesc la mortalitate, la suferință, alții la dolari”https://youtu.be/1CCr7bwE2eA)

Interzicerea medicamentelor toxice pentru covid, promovate pentru interesele firmelor producătoare, cum ar fi remdesivir (a mai fost și kaletra, dar deja s-a eliminat), care au omorît mulți pacienți fără să aibe efecte vindecătoare. (chiar și OMS recomandă împotriva folosirii remdesivirului, care este încă folosit în România:https://www.who.int/news-room/feature-stories/detail/who-recommends-against-the-use-of-remdesivir-in-covid-19-patients)

Anularea Ordinului nr. 436 din 13 martie 2020 și a Ordinului 570 din 6 aprilie 2020 ale Ministerului Sănătății, prin care se interzic, cu mici excepții, autopsiile la morții infectați cu covid, impunîndu-se declararea ca moarte datorată covidului covid a oricărei persoane care a murit și era infectată, ori doar se bănuiește că era infectată cu noul corovnavirus SARS-CoV-2 (covid)

Ordinul 436 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/223812

Ordinul 570 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/224715

Anularea Ordinului 961/2020 al Ministerului Sănătății prin care se aprobă declararea de mort datorită covid și în cazurile în care pacientul care a fost infectat cu acest virus l-a eliminat din organism, lucru confirmat prin 2 teste succesive

Ordinul 961 https://www.dsptimis.ro/data_files/content/legislatie-covid/files/ordinul-nr-961-2020-pentru-modificarea-si-completarea-ordinului-ministrului-sanatatii-nr-555-2020-privind-aprobarea-planului-de-masuri-pentru-pregatirea-spitalelor-in-contextul-epidemiei-de-coronaviru.pdf

Adoptarea unei noi proceduri de declarare a morților de covid. În locul procedurii actuale, cînd autopsiile sînt interzise și se declară automat mort de covid toate cazurile în care mortul fusese depistat ca fiind infectat cu covid ori numai bănuit a fi infectat cu covid, noua procedură trebuie să prevadă că pentru declararea ca mort de covid este obligatorie autopsia care să dovedească că anume covid este cauza morții și nu vreo altă boală pe care pacientul o avea, și că prezența infecției covid este confirmată prin test de laborator.

Anularea regulilor speciale de înmormîntare la morții infectați cu covid. Aceștia să poată fi înmormîntați după datină, fără să fie băgați în saci închiși ermetic, stropiți cu formol și în sicrie sigilate pe care nici familia să nu aibă voie să le deschidă.

Covidul trebuie tratat la fel cum în trecut era tratată gripa sezonieră. Doar oamenii care se simt bolnavi și cer ei înșiși ajutor medical trebuie tratați. Asimptomaticii (care sînt 98-99% dintre cei infectați cu covid) trebuie considerați ceea ce în medicină se numește „purtător sănătos de virus”, adică oameni sănătoși, care nu au nevoie de internare ori de carantinare și nici măcar de concediu medical.

Noțiunea de „purtător sănătos” este de multă vreme folosită în medicină pentru o mare varietate de viruși și microbi care uneori pot pricinui boli (mai ales la cei cu imunitate scăzută) dar de foarte multe ori nu provoacă nici o neplăcere celui infectat: https://drbodeapediatru.ro/starea-de-purtator-sanatos-de-microb/

Anularea procedurilor speciale în domeniul medical adoptate sub pretext covid: fără obligativitate a costumelor ca de scafandru pentru medici, fără spitale speciale covid (se pot folosi secțiile de boli infecțioase ale spitalelor deja existente) și îngăduirea accesului nestînjenit la tratamente medicale a tuturor celor afectați de alte boli decît covidul. Lipsa tratamentului medical pentru pacienții cu alte boli a omorît deja o mulțime de oameni. Bolnavii din spitale, cu sau fără covid, trebuie să poată fi vizitați de rude și prieteni, acest lucru fiind necesar pentru starea lor psihică. O stare psihică proastă, care apare la oameni părăsiți în spital fără a avea legătură cu familia, înrăutățește boala, crescînd șansele de moarte.

Anularea regulilor speciale făcute sub pretextul combaterii covidului: Obligativitatea purtării măștii, interzicerea unor activități economice, interzicerea adunărilor publice, certificate de vaccinare.

Ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății, care și-a dovedit incompetența în perioada aceasta.

Activitatea de învățămînt trebuie să se desfășoare ca înainte de pandemie. Fără panouri de plexiglas, fără măști obligatorii pentru elevi sau profesori, fără limitarea prezenței fizice în școli.

Anularea stimulentelor financiare care s-au dat din bugetul statului sub pretextul combaterii covidului. Cînd întreaga societate suferă datorită bolii, nu este corect ca unii să cîștige financiar din asta. Cîștigurile financiare îi determină pe unii să susțină mai departe isteria covid, în disprețul adevărului.

În sectorul medical, mai ales, s-au acordat sporuri salariale substanțiale sub pretextul pandemiei covid. A fost o mituire a corpului medical pentru a accepta isteria. Toate aceste sporuri trebuie anulate. Vedem cum, cu miliarde în plus la bugetul sănătății, au murit pacienți arși de vii în spitale. Mortalitatea generalăa crescut. În perioada ianuarie-martie 2020 mortalitatea în România a fost mai mică decît în perioada ianuarie-martie 2019, dar pînă la sfîrșitul anului 2020 s-a ajuns să existe cu peste 30000 de morți mai mult decît în 2019. Cu alte cuvinte, sistemul medical românesc a făcut o treabă proastă. Cel care face treabă proastă trebuie să primească mai puțini bani, nu mai mulți.Numai așa lucrurile se vor îndrepta.

Spuneam la o adunare de protest din Timișoara (29 martie 2021): „Sistemul medical nu trebuie să se obișnuiască cu ideea că prin crearea unei isterii false în jurul unei boli poate obține creștere de buget”.https://mariusmioc.wordpress.com/2021/06/02/timisoara-29-martie-2021-solutii-propuse-pentru-rezolvarea-problemei-c0vid-sistemul-medical-nu-trebuie-sa-se-obisnuiasca-cu-ideea-ca-prin-crearea-unei-isterii-false-in-jurul-unei-boli-poat/

Crearea de isterii false în jurul diferitelor boli este strategia marilor firme farmaceutice de mulți ani, pe plan mondial. Acum, cu covidul, s-a ajuns la o amploare nemaiîntîlnită a acestui fenomen, dar fenomenul e prezent de multă vreme și a dus la creșterea nejustificată a cheltuielilor medicale în toată lumea. Nu numai pentru rezolvarea problemei covid dar și pentru viitor, pentru a asigura sănătatea populației, lucru care implică și menținerea costurilor la nivel decent, e nevoie ca lumii medicale să i se dea un semnal clar că asemenea înșelătorii nu vor mai fi acceptate.

Guvernarea covidistă, cînd și-a impus viziunea neștiințifică asupra corpului medical, a folosit 2 metode clasice: bîta și zăhărelul.În starea de urgență s-au schimbat conduceri de spitale (starea de urgență îngăduia să nu se mai respecte procedurile normale). Au fost situații de demisii în masă ale medicilor ori de proteste ale acestora, fiindcă își dădeau seama de absurditatea măsurilor covidiste. (https://www.capital.ro/alerta-pedeapsa-pentru-medicii-care-isi-dau-demisia-in-timpul-pandemiei-preaviz-de-45-de-zile.htmlși https://jurnalist.ro/s-a-spart-buba-covid-la-spitalul-colentina/șihttps://romania.europalibera.org/a/proteste-medici-suspendare-internari/31497800.html). Guvernarea a reacționat cu amenințări de dosare penale pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” și, cu sprijinul Colegiului Medicilor, a amenințat cu sancțiuni disciplinare mergînd pînă la retragerea dreptului de liberă practică a celor care critică politica guvernamentală în medicinăhttps://www.wall-street.ro/articol/Sanatate/277620/seful-colegiului-medicilor-vrea-suspendarea-medicilor-care-promoveaza-teorii-care-nu-sunt-validate-stiintific.html#gref. În paralel, s-a acționat cu acele creșteri salariale pentru cumpărarea tăcerii lucrătorilor din sănătate.

Sînt 2 feluri de medici: unii, preocupați doar de bani, și alții, care, dorind desigur să aibe un trai decent, se străduie totuși să ofere cele mai bune îngrijiri pacienților. Guvernarea trebuie să aibă drept scop încurajarea celei de a 2-a categorii de medici și descurajarea primei. Înainte de pandemie se realizaseră unele creșteri salariale în sistemul medical de stat, încît se ajunsese la un nivel decent al salariilor. Sporurile acordate sub pretext pandemic nu-și au însă justificare și trebuie eliminate. Este de fapt și o necesitate generală de echilibrare a bugetului de stat, fiindcă nu se poate merge la nesfîrșit cu înglodarea țării în datorii, cum a făcut guvernarea covidistă.

Anularea sporurilor care au fost acordate în sistemul medical poate genera proteste ale lucrătorilor de acolo. Aceștia s-au obișnuit cu lefurile mărite și e posibil ca sindicatele de acolo să organizeze o grevă. Cum putem să preîntîmpinăm asemenea probleme?

Schimbarea legislației astfel încît să se acorde drept de liberă practică de îndată după absolvirea medicinei ar asigura posibilitatea angajării rapide de medici pe posturile celor care ar intra eventual în grevă. Lipsirea Colegiului Medicilor, care s-a situat pe poziții antiștiințifice în actuala pandemie, de dreptul de a sancționa medici, e altă măsură care ar ajuta la depășirea unui asemenea moment. Și în problema asistenților sanitari trebuie să fie înlesnită angajarea de persoane noi, astfel încît să se poată desface contractul de muncă al celor care arată că sînt preocupați doar de bani și nu vor să renunțe la sporurile nemeritate din pandemie. Chiar fără sporurile pandemice, lefurile din sistemul medical rămîn atractive pentru destulă lume.

Se va spune că angajarea unor persoane cu mai puțină experiență va scădea calitatea actului medical, dar calitatea actului medical în spitalele de stat din România a ajuns atît de mică, încît greu ar putea fi ceva mai rău. Nu după diplome trebuie judecați medicii ci după rezultate. Cînd la unele secții ATI mortalitatea este și peste 90%, desfacerea contractului de muncă a celor care lucrează acolo și angajarea de personal nou, chiar cu mai puțină experiență, nu poate face decît bine.

O verificare atentă a sponsorizărilor primite în domeniul medical este deasemeni necesară. Aceste sponsorizări sînt legale, dar conform art. 814 din legea 95/2006 ele trebuie declarate la Agenția Națională a Medicamentului. Mulți au neglijat să facă această declarație, lucru care se vede din discrepanța dintre sponsorizările declarate de sponsori și sponsorizările declarate de beneficiari. Tragerea la răspundere a celor care au încălcat legea va oferi prilejul slăbirii grupurilor de interese care sprijină isteria covid, fiindcă, chiar dacă nu există o regulă clară, din punct de vedere sociologic cei care au primit sponsorizări de la firme farmaceutice sînt mai predispuși să susțină minciuna pandemiei.

Vaccinarea, vînzarea măștilor, testările, vînzarea de dezinfectanți care sînt declarați obligatorii crează iarăși grupuri de interese care profită financiar. Ele trebuie anulate. Inclusiv plata medicilor de familie pentru efectuarea vaccinării, și drepturile vaccinaților (concediu medical, tichete valorice, loteria vaccinării) trebuie anulate. Cine vrea să se vaccineze să fie liber s-o facă, dar pe cheltuială proprie, nu să fie pomanagiu pe seama bugetului de stat! Epidemia de teste de laborator, cum numea covidul, încă din martie 2020, doctorul neamț Claus Kohnlein (https://mariusmioc.wordpress.com/2020/03/29/coronavirus-primejdie-sau-epidemie-de-teste-de-laborator-video/), trebuie să înceteze. Testele sînt oricum imprecise, dau un mare număr de rezultate fals pozitive, iar cînd se fac în număr mare crează o falsă impresie a unei probleme. Numărul testelor de covid care ar fi normal de făcut ar trebui să fie cam cît era numărul testelor pentru viruși gripali înainte de isteria pandemică.

Marius Mioc

mioc.marius@gmail.com

https://mariusmioc.wordpress.com


Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews