ȘCOALA TREBUIE SĂ FIE CU NOTE! Cuvântul Părintelui

La articolul de opinie de azi al noii noastre colaboratoare Ginan Abraheam, intitulat Dr. Mengele Cîmpeanu și Dr. Jekyll & Mr. Hyde Iohannis. Școala lui Procust și experimentele „mengeliene” din spatele legii educației, cititoarea ActiveNews care semnează cu pseudonimul Cotco-Emy ne-a lăsat următorul comentariu pe care îl preluăm la rubrica dedicată cititorilor, Cuvântul Cititorului, respectiv, în acest caz, Cuvântul Părintelui:
ȘCOALA TREBUIE SĂ FIE CU NOTE!
Nota reprezinta cât a învățat elevul pe o unitate de timp.
Este bine sa existe notarea pentru ca ea, nota, arată tuturor: profesorului, învățătorului, elevului, părinților, colegilor, cât a învățat elevul X in ziua, semestrul, anul școlar respectiv. Cum adică să nu existe note?
Păi, cum stiu părinții, elevul, profesorul, colegii, cate cunostinte a acumulat elevul X, ceea ce e foarte important.
Domnilor ministri si președinte de tara, noi, părinții, trimitem copiii la școală ca să INVETE!
Nu ii trimitem sa se joace in curtea școlii sau sa plece ca sa aibe de unde veni, NUUU!
Nota, notele acordate de învățători și profesori elevilor ne arata noua, tuturor celor interesați CAT stie copilul nostru, CAT a învățat, CE nu stie, CE nu a inteles, CE goluri are si apoi STIM cum sa-i ajutăm să nu termine școlile prosti făcuți grămadă, ci sa ramana cu niste cunostinte in cap.
Intrebare pentru el ministru si pentru dl presedinte: Aveti nevoie de săraci necalificati, dvs si sefii dvs din străinătate pentru muncile cele mai de jos din străinătate?
P.S.: Fratilor, ati vazut in clipurile de pe internet cum muncesc ai nostri la capsuni, în străinătate? IN GENUNCHI!
Zi lumina, cat e ziua de lungă, românii noștri se așează în genunchi la capul rândului in câmpul de capsuni si se târăsc kilometri in genunchi până seara....
Apoi ajung într-o gheretă, zis dormitoare, tot in camp, sa fie aproape de munca mâine dimineață, in niste containere metalice, unde au un dus la comun si fac un ceaun de mâncare in aer liber, apoi dorm bustean săracii noștri romanasi, facandu-si planuri mari... (O sa-mi cresc copiii, o sa-i dau la școli înalte, o sa fac o casa in satul meu, o sa am de toate, o sa ma odihnesc...)
Între timp, viata trece... iar străinii le sug toata seva si puterea lor....
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Sorin Cîmpeanu
Locații: România
Organizații: Ministerul Educației Naționale Președinția României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)