Situațiunea (XL)

Digi 24 Tv, trompeta cea mai otrăvită la noi a sataniștilor lumii, continuă să împrăștie tot felul de murdării despre Trump. Nu-i luați în seamă! Și, oricine altcineva v-ar îndemna, să nu vă îndoiți că Trump este și va rămâne cel ce cu ochii noștri am văzut, și cu mințile și cu sufletele noastre am înțeles că este. Un conducător care mai mult decât oricare din acești ani nu a vrut și nu vrea nimic pentru sine, ci totul pentru țara sa și lumea aceasta. Și să mai fim sigur și că, dacă el însuși s-ar putea să nu se mai întoarcă, idealurile și credința lui sigur se vor întoarce într-o bună zi.
*Custodele Coroanei și Principele Radu au făcut publicitate faptului că s-au vaccinat anti-Covid. În condițiile în care tema vaccinării a generat o profundă divizare a societății, cred că era potrivit ca Familia regală să se abțină să contribuie și ea la această disensiune majoră. Mă gândesc între altele la faptul că actuala campanie pro-vaccinare dusă de puterea politică e nu doar una lipsită de argumente științifice, dar și care exclude cu brutalitate orice opinie împotriva vaccinării. Fapt care, repet, sfidează până și principiul elementar după care pacientul are dreptul la o altă opinie medicală (principiu consacrat și în legislația română prin art 11 din Legea drepturilor pacientului nr 46/2003). Desigur, statutul membrilor Familiei regale nu e al unui om obișnuit în sensul în care ei au și numeroase atribute publice. Mă gândesc numai la un exemplu, acela al călătoriilor pe care ei ar urma să le facă în afara țării în scopuri servind țara. Caz în care adeverința de vaccinare este obligatorie. Dar pentru așa ceva nu era nevoie să se facă și publicitate vaccinării. Așa cum nu era nevoie nici de publicitatea făcută de Părintele paroh de la Biserica mea, București-Ghencea Parc; Părintele recidivează cu gesturile sale politice partizane și produce iarăși tulburare în rândul credincioșilor.
*Cred că atunci când privim uluiți cum, inertă aproape, America își pierde toată libertatea nu trebuie să uităm două lucruri. Mai întâi că această țară nu mai e de mult, de fapt, Națiunea Americană – aceea plămădită în credință, în patriotism, în muncă cinstită. Fondul cultural tradițional al Americii a fost pervertit până la desfigurare de mai multe decenii de o ideologie extremistă de stânga și „liberală”, cu care a fost invadată educația și întreg spațiul public. Discriminarea pozitivă și alte grave rătăciri în numele alterității și diversității, precum și corectitudinea politică au adus teroarea în întreg acest spațiu. Și au transformat națiunea într-un surogat nedigerabil. Iar asta a făcut extrem de facilă înrobirea ei financiară marii finanțe. Care – incredibilă conincidență... – e aproape una și aceeași cu oculta satanistă care a pus la cale și controlat pervertirea culturală și morală a acestei națiuni cândva glorioase. În urmă cu o lună, datoria publică a țării totaliza 27.000 de miliarde de dolari – adică 99,3% din PIB. Un asemenea nivel (113% din PIB) a mai fost înregistrat numai la finele Războiului Doi Mondial. Însă atunci Națiunea Americană se afla pe una din culmile gloriei sale, iar nu înrobită de dușmanii de moarte și prăbușită ca azi în prăpastia unui marasm instituțional, cultural și moral îngrozitor.
*Exact în clipa în care America era cu sufletul la gură așteptând să vadă ce grozăvie s-ar mai putea întâmpla și la așa-zisa instalare a așa-zisului președinte Biden, Hillary Clinton a sugerat că (aceeași oribilă minciună) Trump a vorbit la telefon cu Putin în timpul revoltei de la Capitol. Desigur că așa-zisa fostă primă doamnă trăia și va continua să trăiască un coșmar la gândul că, alături de toate celelalte unelte ale sataniștilor împotriva Americii, va răspunde și ea pentru răul făcut. Dar a-ți fi frică e omenește, însă să-ți pierzi mințile într-un așa hal e un lucru drăcesc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Opinii
Subiecte: Alegeri preşedinţie SUA Asalt asupra Capitoliului 6 ianuarie 2021 Corectitudine politică datoria publică Libertatea de conștiință Libertatea de exprimare libertatea de mișcare libertatea presei libertatea religioasă limitarea libertăților civile opinia lui Valerian Stan Patriotism pluralism de idei propagandă mincinoasă separarea Bisericii de stat Vaccinarea obligatorie
Organizații: Digi 24 Familia Regală a României Parohia Ortodoxă București-Ghencea Parc Președinția SUA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)