La 18 noiembrie 1920, Rusia Sovietică a devenit prima țară care a legalizat avortul.

O informație pe care, aparent, puțină lume o cunoaște.

Însă nu este surprinzător faptul că un stat totalitar a fost pionier al avortului legalizat. La fel cum comunismul a încălcat drepturile omului pe scară largă, avortul îi neagă copilului nenăscut primul și cel mai important drept – dreptul la viață. De aceea este ironic că atât de multe organizații internaționale, în special ONU și agențiile sale, încearcă astăzi să descrie avortul ca pe un „drept fundamental”, comparabil cu libera exprimare sau cu dreptul la un proces echitabil.

Până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, legislație care să permită avortul exista doar în U.R.S.S. și în țările controlate de aceasta. Apoi, Suedia și Japonia au urmat exemplul sovietic. În anii 1960-70, multe democrații europene au adoptat legi similare. În 1973, avortul a fost impus și în Statele Unite prin decizie a Curții Supreme.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că se fac anual 50 de milioane de avorturi. Numărul avorturilor efectuate în cei 100 de ani scurși de la 18 noiembrie 1920 ar putea fi de peste un miliard.

Este important să înțelegem originile avortului și ale normalizării sale, prin puterea legii. Aceste origini se găsesc într-un regim dedicat abolirii celor mai elementare drepturi, a religiei, a familiei, dar și extinderii masive a puterii de stat.

Avortul este copilul de suflet al comunismului.