ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Nu mai avem trimestre, nu mai avem semestre, nu ne trebuie note, teze și antiteze, nu vrem istoria românilor, umflăm personalități culturale noi în locul clasicilor, dăm școala pe „module”, adică un fel de calupuri, spune ministrul Cîmpeanu.

Urmașul lui Spiru Haret a terminat Agronomia, o profesie nobilă, dacă o faci. El a rămas pe dinafară și aici.

„Doamna director”, și-a început ministrul discursul. Iată lucruri elementare, pe care acest om nu le stăpânește. De când nu mai există cuvântul „directoare” în limba română? Bine, o să spună careva că la televizoare se zice „jurnalistul Elena”, „jurnalistul Alexandra”, „jurnalistul Maria”, „jurnalistul Ana”... Nu avem cuvântul „jurnalistă” în limba română. De ce trebuie să le „virilizăm” pe doamnele noastre? Oare de ce o fac chiar ele însele? Pentru că au avut profesori de talia lui Cîmpeanu.

Avem numai „licee” peste tot și dăm cu tunul după un sudor, după un strungar sau un șofer. „Legarea învățământului cu cercetarea și producția”, spunea Nicolae Ceaușescu. Pentru un om cu patru clase, era o viziune complexă, dacă mă gândesc la cei de azi, care „au reformat” învățământul până l-a dat cu capul de pereți. Vreau să văd un ministru de profil, care să meargă prin școli în timpul anului, să intre inopinat la ore, ca pe timpul lui Caragiale la școala de la Haimanale. Și nu doar la „Liceul Lazăr”. Mergeți la... Haimanale să vedeți cum se face școală acum.

Este apoi revoltător să-i auzi vorbind despre „învățământul gratuit” din România, când fiecare învățător, fiecare diriginte face chetă pentru „fondul clasei”. Manuale gratuite? Să fim serioși! Oare chiar nu poate statul român să suporte editarea manualelor noi? Cât de săracă era România în 1960, comparativ cu anul 2022? Scăpasem de armata sovietică și statul dăruia manuale noi. Ne așteptau pe marinea băncii cărțile noi. Ce bucurie era pentru mine! Miroseau frumos a cerneală tipografică, a hârtie proaspătă și, timp de vreo două săptămâni, le duceam la nas și apoi mă apucam de citit... După ce l-a țintuit diabetul sever, Ceaușescu a renunțat la manualele noi. El voia recuperare, refolosire, rănind inclusiv sensibilitatea copiilor. Iar urmașii lui l-au continuat și mai primitiv.

Cum să mai cred eu în „România educată” cu asemenea „reforme” clocite după chipul și asemănarea oricărui nătărău? Ce se va alege de „România educată” câtă vreme tinerii cei mai performanți au plecat din țară cu tot cu copii?