CHIPURI ALE SFINȚENIEI
Volumul Chipuri ale sfințeniei, recent apărut la Editura Predania, conține biografiile a 12 sfinți, însoțite de cuvintele lor insuflate de Duhul Sfânt.
Volumul Chipuri ale sfințeniei, recent apărut la Editura Predania, conține biografiile a 12 sfinți, însoțite de cuvintele lor insuflate de Duhul Sfânt.
A apărut „Pentru o Românie unită în secolul XXI. Elementele unei posibile doctrine naționale. Economie, securitate, tineri și Biserică”. Ed. Predania, București, 2022. Prin grija editorului și a Supergraph se află deja în mai multe librării „de dreapta” cu vânzare online.
Unde este întunericul cel mai mare? Acolo unde strălucește cea mai puternică lumină, care apoi se stinge
În contextul sărbătorilor naționale, Echipa CarteOrtodoxă.ro dorește să își bucure cititorii și în această săptămână, venind cu multe dintre titlurile editurilor Sophia, Predania și Cathisma reduse cu 25%.
Editura Predania a deschis înscrierile pentru precomandarea celei mai recente cărți propuse publicului creștin: „Omenia și frumusețea cea dintâi”, de George Racoveanu, ziarist și teolog ortodox, fost ucenic al lui Nae Ionescu. Cei care precomandă
Editura Predania a anunțat, chiar de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o veste bună pentru iubitorii de cărți ortodoxe: lansarea proiectului „Prietenii Predaniei”. Acesta vizează crearea
Editura Predania a anunțat, chiar de Buna Vestire, lansarea unui nou proiect: Prietenii Predaniei.
La 10 ani de la trecerea la cele veșnice, Patriarhul Pavel al Serbiei continuă să fie o sursă de inspirație duhovnicească pentru creștinii din întreaga lume, inclusiv în România.
În luna octombrie, la împlinirea a 100 de ani de la apariția primei ediții care a reunit cărțile scrise de Regina Maria a României în timpul războiului, Editura Predania a reeditat acest volum.
Editura Predania a lansat de curând în România volumul „Titus, tovarăș al Crucii”, semnat de Florence Morse Kingsley
Marți, 21 mai, la Librăria Sofia are loc lansarea volumului: „Să învățăm să iubim. Cugetări despre dragoste, căsătorie și viața de familie”, semnat de Împărăteasa Alexandra a Rusiei
Asociația Predania și Librăria Sophia organizează marți, 21 mai, o lansare de carte și vernisajul unei expoziții de fotografie dedicate memoriei familiei imperiale a Rusiei, ucise cu bestialitate de bolșevici
Săptămâna trecută, Editura Predania a lansat volumul „Am vrut libertatea și am ajuns robi. Însemnările Monahului Arsenie despre prietenie, artă, droguri și ispitele din vremurile noastre”, o carte jurnal despre ispitele lumii contemporane.
La Editura Predania a apărut volumul „Inima în Marele Post - Călăuză duhovnicească spre Înviere”.
Creștinii ortodocși au intrat, de luni, 11 martie, în Postul Paștilor sau Sfântul și Marele Post, așa cum mai este cunoscut în Biserica drept-măritoare.
Zece organizații non-guvernamentale din România au anunțat că vor boicota produsele Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD)
Două siteuri care tratează istoria românilor de la Sud de Dunăre s-au lansat în aceste zile, a anunțat Ionuț Gurgu, președintele Editurii Predania și fondatorului Proiect Avdhela.
Poporul român, indiferent dacă a fost la Nord sau la Sud de Dunăre, cu greu a fost lăsat să-și construiască
Asociațiile Predania și Neamunit invită doritorii la evenimentul „Centenarul Independenței Pindului”,
În luna noiembrie, a ieșit de sub tiparul Editurii Predania volumul „Anne. Casa cu frontoane verzi”, opera clasică a lui Lucy Maud Montgomery.
Editura Predania a lansat proiectul „Cămătăria - păcatul uitat” în care propune să aducă în actualitate texte clasice - atât teologice, cât și laice - despre acest fenomen.