Ion Cristoiu: Isteria ciclonului: o manevră electorală?
Jurnalul meu video | 29 septembrie 2024: Isteria ciclonului: o manevră electorală?
Jurnalul meu video | 29 septembrie 2024: Isteria ciclonului: o manevră electorală?
Încă o persoană ucisă de viitură a fost descoperită duminică intr-o localitate din Galați. Este vorba de un barbat care a fost gasit înecat în apropierea unei stații de autobuz.
Sunt 5 persoane decedate din cauza viiturilor din Galați, județ aflat sâmbătă dimineață sub avertizare Cod roșu de ploi abundente.
Judecătoria Mangalia a anunțat data la care se va pronunța în dosarul în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
Ei bine, pe 23 august, avionul cu care călătorea liderul Wagner a avut o scurtă crampă stomacală și s-a prăbușit. În aceste condiții, vă spun așa: dacă nu aflăm în următorii ani că Evgheni Prigojin trăiește fericit pe insula unde s-au stabilit Elvis Presley și familia Ceaușescu
Cimi Enache, project manager – persoană de bază în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură din Arad, a murit subit la 56 de ani. Tot pe 4 ianurie a murit subit și Silviu Laza, un bărbat de 49 de ani din Arad. De asemenea
În contextul în care în urma tragediei din Tohani presa centrală a pus deja ștampila pe cel care a clădit Ferma Dacilor prezentăm aici și opinia lui Cornel Dinicu, extrasă de pe pagina oficială a complexului hotelier:
Incendiul de la Ferma Dacilor a luat cel puțin șapte vieți. Printre victime sunt un tată și doi dintre copiii lui, o handbalistă promițătoare, dar și fiul șefului Direcției Generale de Informații a Armatei.
„Toți vorbesc de incendiu, cauze, îțe, legături interlope, autorități incompetente sau mânjite, dar povestea tatălui care a intrat în foc să-și salveze cei doi copii și a pierit și el pe mine m-a cutremurat.
Patriarhia Română a exprimat profundul său regret pentru victimele incendiului care a avut loc marți dimineața în localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, la pensiunea Ferma Dacilor, din județul Prahova.
Șofer mort în Breaza, după ce a intrat cu BMW-ul sub un TIR. Bărbatul a rămas blocat între fiare și nu a mai putut fi salvat de medici.
Pompierii Voluntari Râșnov au anunțat pe pagina de Facebook trecerea prematură în neființă a salvatorului montan, Nicușor Stanciu, poreclit „Nick”, la vârsta de 48 de ani.
La data de 1 octombrie 2023, la ora 06.05, la Spitalul Clinic Județean Suceava a decedat Petru P., de 34 de ani, din comuna Mușenița. În aceleași condiții s-a stins subit și un hunedorean de doar 44 de ani.
Jurnalul meu video | 21 septembrie 2023: O explozie cu grave semnificații social-politice și economice
Încă o persoană rănită în exploziile de la Crevedia, care era internată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, a murit. Este un nepalez de aproximativ 30 de ani, cu arsuri pe 90% din suprafața corporală.
60% dintre benzinăriile și stațiile GPL din capitală sunt „surse de risc pentru incendiu”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Dacă ați uitat, înainte de Crevedia au fost explozia și incendiul de la Petromidia, în urmă cu 2 luni. Acolo putea fi mult, mult mai rău. Într-o rafinărie există substanțe cu potențial explozibil și incendiar cu mult mai mare decât într-o stație GPL.
Un incendiu puternic a izbucnit marți în Parcul IOR din București. Pompierii au transmis că incendiul s-a întins pe o suprafață de 4000 mp. La intervenție au participat 4 autospeciale de stingere.
Explozia devastatoare de la Crevedia a pornit de la un imens nor alb de GPL scăpat dintr-o cisternă din curtea firmei Flagas, nor extrem de inflamabil care s-a ridicat fix pe liniile de înaltă tensiune. Filmarea a fost făcută cu telefonul mobil.
Dincolo de acestea stau morții și arșii de vii de pe asfaltul fierbinte. Nici acum nu răspunde nimeni? Iar „s-a greșit, care e problema?” și mergem mai departe, spre următoarea operațiune în care vor mai „trebui să moară oameni”?
Corupția, exploziile, morții și răniții, pagubele materiale, toate poartă un nume: Arafat! Dar cu cine vorbește 'acasă" Raed Arafat, dacă după 42 de ani de trăit în România, el vorbește încă stricat românește cu un puternic accent străin.
Știți filmele polițiste în care, pe măsură ce acțiunea se desfășoară, identitatea criminalului devine din ce in ce mai evidentă? Ei bine, pe măsură ce continuăm să trăim în România, devine din ce în ce mai evident că există un criminal feroce.
Explozia de la Crevedia a afectat mai multe localități din județul Dâmbovița. În plus, fumul din urma incendiilor a ajuns până în București.
În zona Lacul Lazuri, județul Dâmbovița din România, apa este destul de mică, abia dacă atinge un metru. Din acest motiv, moartea prin înec a culturistului Cătălin Ștefănescu, în vârstă de 29 de ani, a lăsat poliția, familia și prietenii victimei stupefiați.
Ieri, vineri, 2 iunie 2023, în jurul orei 16.00, chilia regretatului părinte Proclu Nicău din satul Mitocu-Bălan, comuna Crăcăoani, a fost cuprinsă de flăcări
Un bărbat a murit, sâmbătă, după ce a coborât din avionul care îl aducea de la Londra la Satu Mare. Se pare că a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu l-au mai putut resuscita, scrie Mediafax, citat de Știripesurse.
Un copil de trei ani din localitatea Agriș, județul Satu Mare, a murit, miercuri, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la grădiniță. El a fost preluat de o ambulanță și i s-au făcut manevre de resuscitare, care nu au avut însă rezultat.
Un pompier de la ISU Sălaj, în vârstă de doar 42 de ani, s-a stins din viață luni, 17 aprilie. Cosmin Vladimir Pop activa în cadrul Detașamentului Zalău.
Un bărbat a murit în această dimineață în stația de metrou Piața Unirii, după ce medicii au încercat zeci de minute să-l readucă la viață.
Macovei a reușit să plece fără a fi observată de către presă. Cel mai probabil, fostul ministru a avut sprijinul cuiva care a venit cu și a luat-o cu mașina de la o intrare din spate.
Halucinant este și faptul că deși a accidentat aproape mortal un motociclist care mergea regulamentar pe banda sa și deși ancheta Poliției a stabilit clar că aceasta a intrat pe contrasens, Monica Macovei încă circulă pe drumurile publice cu o dovadă
La finalul lunii octombrie, o tânără din Panciu care locuia în Focșani, a murit la volan în timp ce se deplasa pe DN 2 L, între Tișița și Panciu. Nina Daniela era singură în mașină când a părăsit sensul de mers și s-a izbit violent de un copac.
Clipe de coșmar la o nuntă din Neamț! Cea mai fericită zi din viața mirilor s-a transformat în zi de doliu. În timpul petrecerii, tatăl mirelui pur și simplu a căzut secerat la pământ. Nu departe de Neamț, la Bârlad, un bărbat de 51 de ani, care lucra ca excavatorist, a decedat subit.
O tânără din Panciu care locuia în Focșani, conform informațiilor de pe pagina sa de socializare, a murit la volan în timp ce se deplasa pe DN 2 L, între Tișița și Panciu. Nina Daniela era singură în mașină când a părăsit sensul de mers și s-a izbit violent de un copac.
Și salvatorii au nevoie de ajutor. Mădălin Florea, angajat al ISU Giurgiu, în vârstă de 42 de ani, se luptă cu o boală cumplită și acum depinde de alți oameni ca să trăiască.
La finalul intervenției, salvatorii au început să caute elemente care să indice cauza izbucnirii incendiului. Spre uimirea lor, pompierii au descoperit că, în ciuda flăcărilor puternice, Biblia a rămas singurul obiect intact în camera unde a izbucnit incendiul
Starea motociclistului rănit în accidentul de sămbâtă, în care a fost implicată Monica Macovei, s-a înrăutățit. Victima a fost transferată de urgență în stare gravă de la Constanța la Spitalul Floreasca din Capitală.
O femeie din Vaslui și-a găsit soțul în vârstă de 51 de ani decedat, rămas agățat într-un nuc. Bărbatul a plecat în livadă, iar după jumătate de oră, soția a observat că nu se mai întoarce.
Pompierii merg din casă în casă la localnicii din Roșia Montană pentru a le explica celor care au refuzat să se autoevacueze preventiv care este pericolul și cum să acționeze în situația în care primesc un mesaj prin care li se cere evacuarea imediată
Bogdan Constantin Adomniței, fratele fostului ministru al Educației Cristian Adomniței, a murit duminică seară într-un accident aviatic petrecut în apropiere de aerodromul Frătăuți. Alături de el și-a pierdut viața și pilotul Marcel Iliese