155 de ani de la nașterea SAVANTULUI Nicolae Paulescu, PRIMUL care a descoperit INSULINA (30 octombrie 1869 - 19 iulie 1931)

Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la data de 30 octombrie 1869, în cartierul Calea Moșilor din București, și a decedat la 19 iulie 1931, tot în Capitală. Marele român este cunoscut ca primul cercetător care a descoperit insulina salvând sute de milioane de vieți pe acest pământ de atunci și până azi.
Marele eveniment științific al prezentării științifice a INSULINEI a avut loc pe 23 iulie 1921, când în cadrul sesiunii Societății de Biologie, Nicolae Paulescu a expus în patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare. Site-ul Fundației Paulescu, inventatorul insulinei, a publicat textul original al Memoriului descriptiv din cererea profesorului Paulescu de brevet sub titlul "Pancreina și procedeul fabricației ei", substanță care avea să fie numită mai târziu drept ”insulină”.
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris și a lucrat o perioadă în spitalele pariziene. În anul 1900 revine în țară, unde este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București.
Prelegerea cu care își deschide, în anul 1902, cursul de Fiziologie se numește „Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale”. În anul 1905, ține trei lecții faimoase: „Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet și Dumnezeu”.
În concepția profesorului Paulescu, exprimată în cadrul unuia dintre cursurile ținute la facultatea de medicină despre rolul spitalului, ca așezământ de tămăduire a suferințelor și despre medic, ca slujitor al oamenilor, medicul are de îndeplinit o slujbă sacră.
Pornind de la pasajul Evangheliei după Matei, capitolul XXV, 36-40, „Bolnav am fost și M-ați cercetat… Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-ați făcut," dr. Paulescu face următoarea afirmație: „Dumnezeu vrea ca iubirea pe care i-o datorează oamenii să se reverse asupra bolnavilor săraci. Toți oamenii, buni sau răi, virtuoși sau vicioși, conaționali sau nu, primesc în spital aceleași îngrijiri, fără să se țină seama de meritele sau nemernicia lor…”.
Ucenicii prof. Paulescu primeau o educație profund creștină: „Când veți intra în vreun spital, dezbrăcați-vă de patimile de cupiditate și de orgoliu, lepădați-vă și de trândăvie și dați-vă cu totul bolnavilor, cărora să le fiți recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiți. (…) Urmând preceptele carității, îngrijiți pe bolnavul mizerabil, nu ca pe un om, nu ca pe un frate care suferă, ci ca pe Însuși Dumnezeu…”.
Aurel Abramovici, unul dintre foștii săi studenți, vorbea cu admirație despre savantul român care a descoperit insulina: „Ca profesor, Paulescu era o figură covârșitoare. Lecțiile lui de fiziologie erau extrem de impresionante. Care dintre noi nu a fost cuprins de emoție atunci când, în fața unei studențimi atente și iubite, evoca existența dumnezeirii, a acelei forțe supreme în care el credea cu o convingere neclintită? Viața lui, pe care o petrecea mare parte în laborator a fost o perseverentă și dezinteresată cercetare a adevărului și o străduință continuă și neobosită pentru alinarea durerilor omenirii. În aceasta punea el tot sufletul, pentru că o considera suprema țintă a vieții lui.”
Nicolae Paulescu a fost un medic care și-a iubit vocația și pacienții, de care se îngrijea cu multă atenție, atât trupește, cât și sufletește. Într-o zi, i-a fost adus la cabinet un bolnav sărac, plin de păduchi. Laborantul cabinetului s-a plâns la vederea mizeriei pe care o lăsase în urmă cel aflat în suferință: „Și acesta fu cu păduchi!” După ce profesorul i-a prescris bolnavului rețeta pe care i-a dat-o împreună cu banii necesari pentru procurarea medicamentelor și apoi l-a condus până la ușă, l-a certat dur pe angajatul său: „Ia mai taci din gură! Și nu te apuca ca un năuc să spui cuiva… să nu-l umilești. Cine știe de unde i-a luat?… Bietul om… Parcă a vrut el să-i ia?!”...
Nicolae Paulescu era de părere că doar morala creștină deține remediul patimilor care întemnițează sufletele oamenilor: „Medicul trebuie să fie, în același timp, un savant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertfește pentru alții, până la moarte; în sfârșit, să fie un apostol al omenirii, sau mai bine zis un apostol al moralei… Prin profesia sa, medicul devine prietenul și confidentul celor ce suferă, fie ei bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, care-l ascultă și se supun prescripțiilor lui. Or, cum un medic instruit cunoaște instinctele - și prin urmare și patimile - îi este ușor ca, prin grai și prin exemplu, să lumineze omenirea și să-i îndrume educația socială care combate aceste patimi.”
Deși contemporanii săi darwiniști păreau imbatabili, totuși, dr. Nicolae Paulescu a avut mereu argumente științifice plauzibile, care îi întăreau afirmațiile: „Viața este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau sufletul, unică pentru fiecare ființă viețuitoare; alta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea ființelor viețuitoare. A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte - iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această primă cauză este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate mulțumi deci să zică: „Credo in Deum” (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme: „Scio Deum esse” (Știu că Dumnezeu există)!”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Nicolae Paulescu
Subiecte: insulina inventatorul Insulinei Mari români
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)